Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Boonen, al doilea “Monsieur Paris-Roubaix”

Timp de trei decenii, Roger De Vlaeminck s-a bucurat de un record fantastic în lumea ciclismului: patru victorii în Paris-Roubaix, performanţă pe care a reuşit-o într-o perioadă în care mai concurau Eddy Merckx şi Francesco Moser. La începutul secolului al XXl-lea, recordul său era ameninţat de un compatriot, Johan Museeuw, un rutier la adresa căruia De Vlaeminck nu a avut niciodată cuvinte de laudă, pentru simplul motiv că dorea să rămână unicul “Monsieur Paris-Roubaix”.

Museeuw s-a retras cu trei victorii, însă golul lăsat a fost imediat umplut de Tom Boonen, un ciclist născut să pedaleze pe pavate. În interval de numai câţiva ani, petrecuţi sub îndrumarea lui Patrick Lefevere, acesta l-a egalat pe Johan Museeuw, moment în care a fost atacat de Roger De Vlaeminck, care l-a criticat pentru evoluţiile din ultima vreme. Se întâmpla înainte de ediţia din 2011 a Paris-Roubaix, în care Boonen a abandonat pentru prima oară, după o serie de căzături şi probleme mecanice.

Mulţi i-au prezis atunci sfârşitul, cu atât mai mult cu cât dominaţia lui Fabian Cancellara era din ce în ce mai clară. Însă Tom Boonen a revenit fantastic, a muncit mult şi a reuşit în 2012 o performanţă unică: victorii în E3 Prijs, Gent-Wevelgem, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix, record ce va fi greu egalat vreodată. Practic, a fost sezonul recordurilor pentru belgianul în vârstă de 30 de ani, care a dat o lovitură de maestru în Paris-Roubaix, cea mai spectaculoasă demonstraţie de forţă din cariera sa: parcă pentru a-i răspunde lui Roger De Vlaeminck, campionul mondial din 2005 a accelerat din grupul favoriţilor cu mai mult de 50 de kilometri înainte de final şi s-a desprins decisiv.

Mergând inteligent, Boonen şi-a economisit energia în prima parte a acţiunii sale, pentru ca apoi să dea totul, astfel încât victoria lui să fie în afara oricărei îndoieli. Ajuns pe pista care a primit de-a lungul istoriei atâţia campioni, el a arătat patru degete, simbolizând succesele obţinute în “Regina Clasicelor” şi şi-a cimentat locul în cartea de istorie a ciclismului. A fost a şaptea victorie obţinută de Tom Boonen ăntr-o clasică “Monument”, ocazie cu care belgianul l-a egalat pe Gino Bartali; următoarea ţintă este compatriotul lui, Rik Van Looy, doar unul dintre cei trei oameni careu au cucerit toate “Monumentele”.

Concluzii

– Succesul lui Tom Boonen mi-a adus aminte de perioada de glorie a lui Johan Museeuw. A fost o acţiune cum se vede o dată la numai câţiva ani, de obicei în Paris-Roubaix, cumva paradoxal, având în vedere că aceasta este considerată cea mai dură clasică din lume. Totodată, Patrick Lefevere a mai bifat un triumf aici, al 11-lea din 1995.

– M-am lămurit încă o dată, dacă mai era nevoie, de ce italienii nu au mai câştigat o clasică de trei ani. Aflaţi lângă Boonen, Alessandro Ballan şi Filippo Pozzato au preferat să nu îl urmeze pe acesta, ci să se întoarcă în grupul favoriţilor, cu speranţa că cei de acolo vor duce o trenă puternică pentru a-l prinde pe belgian, iar ei vor putea profita de eventuala oboseală a acestuia pentru a-l învinge pe velodrom.

–  Fabian Cancellara este singurul adversar adevărat al lui Tom Boonen, rutierul în funcţie de care celelalte echipe îşi stabilesc strategia la startul cursei. Absenţa lui din clasicele pe pavate a lăsat un gol important, ce a fost resimţit şi în Paris-Roubaix, unde am văzut mai puţini spectatori decât în trecut.

– Ediţia de duminică a consemnat retragerea din activitate a lui Frédéric Guesdon, ultimul francez triumfător în “Infernul Nordului”, după una dintre cele mai mari surprize din istoria cursei. Pe lângă acel succes istoric, Guesdon deţine şi recordul de cele mai multe participări în Roubaix, 17, performanţă pe care o împarte cu americanul George Hincapie.

– Mi-a plăcut rezultatul lui Taylor Phinney: dublu învingător al versiunii pentru tineret, ciclistul echipei BMC a venit pe locul 15, la patru minute şi jumătate de învingător, în condiţiile în care a stat mereu alături de Thor Hushovd, ajutându-l pe acesta să revină după ce a căzut pe o porţiune asfaltată.

– Dacă ar fi avut calităţi la sprint, Juan Antonio Flecha ar fi fost de ani buni câştigător al unui “Monument”; în ceea ce îl priveşte pe colegul său, Edvald Boasson Hagen, norvegianul a mai dezamăgit încă o dată într-o cursă de peste 200 de kilometri, deşi era una dintre “cărţile” lui Sky.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: