Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Paris-Roubaix 1996: 1-2-3 pentru Mapei

Fiecare ediţie din “Infernul Nordului” este deosebită în felul ei, însă cursa de acum 16 ani a fost cu adevărat aparte, intrând pentru totdeauna în istoria ciclismului, datorită finişului său neaşteptat, dar şi controverselor iscate apoi . La start s-a aflat poate cea mai puternică echipă văzută vreodată pe piatra cubică din nordul Franţei, Mapei, care propunea patru mari favoriţi la victorie: Gianluca Bortolami, Franco Ballerini, Johan Museeuw şi Andrea Tafi. Gruparea italiană, manageriată de Patrick Lefevere, omul aflat acum în spatele lui Omega Pharma-Quick Step, nu concepea să rateze primul loc, cu atât mai mult cu cât era ediţia ce marca un secol de la înfiinţarea Paris-Roubaix.

Ca de obicei, Pădurea Arenberg a fost sectorul care a dus la dezintegrarea plutonului, astfel încât în frunte au mai rămas doar 12 ciclişti: jumătate dintre aceştia erau de la Mapei, alături de ei mai aflându-se rutieri precum Andrei Tchmil (învingătorul din 1994), Fabio Baldato şi Viatcheslav Ekimov. Apoi, după câţiva kilometri, a intrat în funcţiune maşinăria lui Mapei, care a impus un ritm fantastic, ce a dus la o nouă rupere. Astfel, Andrea Tafi, Johan Museeuw şi Gianluca Bortolami s-au trezit singuri în faţă, cu 75 de kilometri înainte de sosire.

Acolo ar fi trebuit să fie şi Franco Ballerini, însă câştigătorul ediţiei din 1995 a avut un ghinion incredibil, făcând pană de trei ori pe o distanţă de doar zece kilometri. Cu toate acestea, italianul nu a renunţat şi a început o cursă nebună de urmărire, pentru a-i ajunge pe colegii săi. Însă acţiunea lui Ballerini nu a durat foarte mult, deoarece Patrick Lefevere i-a transmis să încetinească, în condiţiile în care lângă el era Stefano Zanini, ciclist foarte bun la sprint.

Telefon de la Milano

Odată cu parcurgerea kilometrilor, a devenit din ce în ce mai clar că învingătorul se va alege dintre cei trei de la Mapei, iar fanii aşteptau un deznodământ epic, potrivit pentru centenarul clasicei. Într-adevăr, finalul a fost memorabil, dar nu s-a ridicat la nivelul speranţelor pe care şi le făcuseră suporterii. Un prim indiciu a venit cu doar opt kilometri rămaşi până la sosire, când Johan Museeuw a făcut pană, iar italienii l-au aşteptat, în loc să meargă mai departe.

Între timp, cât belgianului i se schimba roata, maşina în care se afla Lefevere a venit lângă ceilalţi doi şi acesta le-a spus să respecte planul şi să nu atace. Conversaţia dintre ei a fost făcută publică de postul TV Italia Uno, care “a prins” totul cu ajutorul satelitului: “Trebuie să îl convingi pe Andrea să rămână calm, altfel îşi caută altă echipă”, i-a spus Lefevere lui Bortolami, care a mers la compatriotul său să îi transmită acest mesaj. “Nu vreau să câştig, îmi doresc locul doi, dar tu nu vrei să mi-l dai”, a venit răspunsul unui Tafi extrem de trist, care dorea să îi dea îi dedice acel rezultat fiicei sale, ce urma să vină pe lume peste doar câteva zile.

Trio-ul lui Mapei şi-a făcut o intrare triumfală pe velodromul din Roubaix, însă aplauzele cu care au fost primiţi de public s-au transformat în rumoare după câteva secunde, când fanii şi-au dat seama că nimeni nu va sprinta. Johan Museeuw, aflat în faţă, s-a uitat de câteva ori peste umăr, parcă pentru a se asigura că înţelegerea va fi respectată. Apoi, când a văzut că nu vor apărea surprize nedorite, belgianul a făcut un gest cu mâna pentru a le mulţumi italienilor pentru ajutorul lor şi a obţinut prima victorie din carieră în Paris-Roubaix, intrând pentru totdeauna în legendă.

Nu toată lumea a fost la fel de bucuroasă: Andrea Tafi şi-a exprimat tristeţea pentru scenariul gândit de managerul lui Mapei, în timp ce ziarele din ţara sa i-au acuzat pe italieni de trădare şi au denunţat farsa din Paris-Roubaix. Chestionat de ziarişti după cursă, Patrick Lefevere a apărat victoria lui Museeuw: “Succesul de astăzi este o mărturie a forţei echipei noastre şi a susţinerii pe care am primit-o din partea sponsorului. Italienii ştiau cât de important este Johan pentru noi, el e figura principală a echipei din 1993. Nu ar fi fost corect să sprintăm, mai ales fupă efortul depus de toţi”.

Totodată, belgianul a lăsat de înţeles că Giorgio Squinzi, patronul lui Mapei, a decis învingătorul şi i l-a comunicat printr-un telefon scurt, dat de la sediul companiei. De cealaltă parte, Squinzi a spus că hotărârea a fost doar a membrilor echipei şi a ţinut să sublinieze că şi-ar fi dorit un sprint între cei trei, însă telefonul din maşina lui Lefevere era închis când l-a sunat pe acesta. Ca întotdeauna, adevărul este undeva la mijloc, însă peste toate aceste controverse rămâne demonstraţia extraordinară de forţă a lui Mapei, care a stăpânit “Infernul Nordului” ca nicio altă echipă în istoria de peste un veac a cursei.

Single Post Navigation

One thought on “Paris-Roubaix 1996: 1-2-3 pentru Mapei

  1. ph81luc on said:

    vezi, de-asta e ciclismul un sport de echipa. Nu ne-o placea noua spectatorilor ca lipseste spectacolul finalului, dar ei au alte reguli interne. Ar fi foarte fain ca fiecare sa fie pe barba lui intr-o cursa. Tacticile s-ar schimba foarte mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: