Cafe Roubaix

Un canadian în roz

Ţara Frunzei de Arţar nu se poate lăuda cu mulţi rutieri importanţi de-a lungul timpului, dar şi aşa a obţinut rezultate la nivel înalt. Primul care s-a făcut remarcat pe marea scenă a ciclismului a fost Steve Bauer, după ce a încheiat pe locul zece la debutul în Turul Franţei (1985). Vice-campion olimpic la Los Angeles, acesta a impresionat prin rezultatele obţinute în Europa, acolo unde a câştigat Criteriul Dauphiné, Marele Premiu de la Zurich şi a terminat pe locul secund într-o memorabilă ediţie a Paris-Roubaix. Cea mai valoroasă clasare înregistrată într-un Mare Tur a fost locul patru în Le Tour din 1988, când a şi câştigat o etapă.

Un alt ciclist canadian  care a scris istorie în Turul Franţei a fost Alex Stieda, în 1986. Plecat într-o evadare ce a dus plutonul la Sceaux, acesta s-a impus la toate cele trei sprinturi intermediare ale zilei, iar la finalul etapei a devenit cel dintâi rutier nord-american care a îmbrăcat tricoul galben. Din păcate pentru el, Stieda a pierdut prima poziţie în aceeaşi zi, după un contratimp pe echipe.

Două decenii mai târziu, a venit rândul lui Ryder Hesjedal să iasă în evidenţă. După ce în Turul Franţei din 2010 a încheiat pe locul şase, acesta a arătat că poate pleca cu un rezultat important şi din Giro, cursă pentru care a început să se pregătească încă din iarnă. Un rutier solid pe căţărări şi extrem de ambiţios, Hesjedal a profitat de şansa oferită de echipa sa, Garmin-Barracuda, iar sâmbătă a intrat în istorie drept primul canadian clasat pe prima poziţie în Turul Italiei.

Aventura lui Hesjedal în Corsa Rosa este numai la început şi acesta trebuie să confirme în următoarele săptămâni, pe măsură ce cursa va creşte ca nivel de dificultate. Venit din mountain bike, ciclistul canadian are toate şansele ca finalul Turului Italiei să îl găsească în top zece, şi de ce nu, chiar cu o victorie de etapă, deoarece forma sa creşte de la o zi la alta.

Il Giro – etapa a Vll-a

Primul finiş în căţărare din Turul Italiei 2012 va schimba încă o dată clasamentul general şi pe purtătorul tricoului roz, însă este de aşteptat ca diferenţele între favoriţi să fie minime. Rocca di Cambio, ascensiunea pe care se va încheia runda, are 19 kilometri lungime şi pantă medie de 3,9%, dar cu 600 de metri înainte de sosire, aceasta ajunge la 10%, perfectă pentru atacurile celor interesaţi de victorie.

Gianni Savio, managerul lui Androni Giocattoli-Venezuela, a spus că Joaquim Rodriguez este marele favorit sâmbătă şi adevărul e că spaniolul nu trebuie deloc neglijat, deoarece a arătat o formă bună şi porţiunea de final a căţărării poate reprezenta rampa sa de lansare spre un prim succes în Il Giro. În plus, cu eventualele bonificaţii, “Purito” are şansa de a deveni lider la general, acolo unde doar cinci oameni se află în faţa lui.

Marea ameninţare pentru ciclistul echipei Katusha pare să fie Damiano Cunego, care se află în căutarea primei victorii după opt ani în Turul Italiei. Deşi nu este principalul lider al echipei, “Micul Prinţ” va avea mână liberă, asta dacă nu cumva Michele Scarponi va decide să încerce ceva, pentru a le oferi motive de bucurie fanilor din Marche, regiunea sa natală, de unde plutonul va lua startul. Lista favoriţilor pentru acest prim finiş în căţărare este lungă, iar de pe ea mai fac parte Roman Kreuziger, Ryder Hesjedal şi chiar Enrico Gasparotto, învingătorul din Amstel Gold Race.

Pe Rocca di Cambio s-a ajuns de trei ori, ultima oară în 1968, când s-a impus ibericul Luis Pedro Santamarina. Acum, gazdele speră la cea dintâi victorie din Il Giro 2012, mai ales că au destui ciclişti care se descurcă bine pe o ascensiune precum cea de sâmbătă. În ultimul deceniu, doar o dată (2010) au fost nevoiţi italienii să aştepte mai mult de o săptămână pentru un succes.

Columbia, victorie după şase ani

Pe 21 mai 2006, Luis Felipe Laverde s-a impus în etapa a 14-a din Turul Italiei, la Domodossola, după o evadare care a păcălit plutonul. Şase ani mai târziu, compatriotul lui, Miguel Angel Rubiano Chavez, a dat lovitura carierei, câştigând runda a şasea din Corsa Rosa, tot în urma unei evadări. De această dată, caravana a ajuns la Porto Sant’Elpidio, iar rutierul echipei Androni Giocattoli-Venezuela a trecut primul linia de sosire, confirmând talentul său, unul care nu a fost vizibil în sezoanele precedente, deoarece Rubiano a evoluat pentru formaţii modeste, unde nu a beneficiat de şanse.

Gianni Savio a fost cel care i-a dat sud-americanului ocazia să îşi relanseze cariera şi acesta a profitat aproape imediat de oportunitatea ivită. Un rutier “croit” pentru trasee valonate, Rubiano a mers perfect în etapa de vineri şi a obţinut un succes important nu doar pentru el, ci şi pentru Androni, echipă prezentă în Il Giro datorită unei invitaţii. Mai multe despre victoria columbianului a spus Gianni Savio, într-un interviu acordat pentru Cafe Roubaix, la câteva ore după încheierea cursei.

“Iniţial, strategia noastră a fost să îi oferim o şansă lui Fabio Felline, dar asta doar dacă se ajungea la finiş într-un grup restrâns, şi nu cu un pluton compact. De asemenea, l-am trimis în evadare pe Miguel Angel Rubiano Chavez să obţină tricoul albastru. Când am explicat tactica la întâlnirea de dimineaţă, le-am amintit rutierilor că ciclismul este un sport pasionant, deoarece orice se poate întâmpla. Orice e posibil. La început, nu credeam că evadarea avea şanse să reuşească. Apoi, pe ultima căţărare repertoriată, Montegranaro, Miguel Angel s-a simţit foarte bine, mi-a spus că vrea să atace şi i-am spus să facă asta. Rubiano este un ciclist foarte bun pe dealuri scurte şi cunoaşte perfect dealurile din această parte, deoarece a concurat pentru echipa din Montegranaro atunci când era amator. Am ratat de puţin tricoul roz, pe care l-am avut la un moment dat, însă nu renunţăm şi vom încerca şi sâmbătă ceva”.

Il Giro 2012 – etapa a Vl-a

Prima săptămână a Turului Italiei se apropie de final, iar profilul etapelor începe să se schimbe. După ce sprinterii au avut şansele lor, acum a venit rândul altor ciclişti să spere la victorie. Vineri, caravana va parcurge 210 kilometri între Urbino şi Porto Sant’Elpidio, iar traseul este unul care îi va scutura pe sprinteri, cu una sau două excepţii. Pe lângă faptul că rutierii vor fi aşteptaţi şi de câteva porţiuni neasfaltate, profilul este valonat, cu patru ascensiuni (una de categoria a doua şi trei de categoria a treia).

Plasată la jumătatea traseului, Passo della Cappella este cea mai grea căţărare a zilei, din două motive: patru kilometri nu sunt asfaltaţi, iar panta maximă ajunge la 15%. Dacă o echipă va duce o trenă serioasă, plutonul se va fragmenta, iar mulţi sprinteri vor pierde definitiv contactul. În ultimii 50 de kilometri, mai apare un “zid”, Montelupone, care deschide o nouă bucată de drum valonat, un mic “montagne russe”, ce se va încheia cu aproximativ 12 kilometri înainte de sosire.

Favoritul meu pentru etapa de astăzi este Filippo Pozzato, învingător luna trecută în GP Industria & Artigianato di Larciano. Dar acesta nu este singurul motiv pentru care îl consider pe Pozzato favorit. Acum doi ani, Il Giro a ajuns la Porto Recanati, după o porţiune de final relativ asemănătoare cu cea de astăzi. Deşi pe traseu nu s-au aflat dificilele căţărări de acum, sprinterii au ieşit din calculele la victorie, iar actualul rutier al lui Farnese Vini, campion naţional la acea vreme, s-a impus după un finiş la care au mai fost prezenţi Thomas Voeckler, Jerome Pineau şi Alexandr Vinokourov.

Dintre sprinteri, Matthew Goss şi Daniele Bennati au cele mai mari şanse. În funcţie de ritmul cursei, ambii pot trece peste dealurile din a doua parte a etapei, astfel încât să lupte pentru victorie. În fine, nu i-aş exclude nici pe Francisco Ventoso, Enrico Gasparotto, Oscar Gatto, Thor Hushovd şi Fabio Felline, oameni care au potenţialul de a câştiga la sprint sau după un atac dat pe dealurile din apropiere de Porto Sant’Elpidio.

Cavendish, egalul lui Van Looy

Etapa a cincea a Turului Italiei a fost perfectă pentru Mark Cavendish: acesta s-a impus la finalul din Fano şi a sărbătorit succesul împreună cu micuţa Delilah Grace, fiica sa, prezentă pentru prima oară la o cursă. Emoţionat, campionul mondial a mers împreună cu aceasta pe podium şi i-a dedicat victoria, una care l-a urcat pe locul al nouălea într-un clasament al tuturor timpurilor ce contabilizează succesele din Marile Tururi.

Britanicul în vârstă de 26 de ani l-a egalat pe Rik Van Looy, legendarul sprinter belgian, care în urmă cu jumătate de secol a câştigat cam aproape orice cursă a vrut: etape în Turul Franţei, clasice “Monument” şi Campionate Mondiale. Dintre sprinterii aflaţi în activitate, doar Alessandro Petacchi (48) stă mai bine decât rutierul lui Sky, însă acesta din urmă are toate şansele să îl depăşească pe italian până la finalul carierei, mai ales că are o medie de trei victorii într-un Mare Tur (fără a pune la socoteală Il Giro din 2012, unde se vor mai ivi câteva şanse).

Un lucru mai merită remarcat după runda de joi: “trenuleţul” lui Sky a fost impecabil, cel mai bun pe care l-a avut Mark Cavendish în acest Tur al Italiei. În ciuda încercărilor disperate ale lui GreenEdge de “a le pune beţe în roate” adversarilor, aceştia au făcut o muncă excelentă şi l-au lăsat pe purtătorul tricoului curcubeu cu poarta goală în faţă, iar acesta nu a ratat ocazia de a deveni doar al treilea rutier care se impune în Fano, după Giuseppe Tonucci şi Paolo Rosola.

Il Giro – etapa a V-a

Contratimpul pe echipe de la Verona a aşezat clasamentul general într-o oarecare măsură şi a dus la apariţia unor diferenţe între favoriţi, care îi vor obliga pe unii dintre aceştia să atace imediat cum încep zilele cu munţi. Însă până acolo vor mai urma câteva etape liniştite, iar prima dintre acestea este programată astăzi, între Modena şi Fano, pe distanţa de 209 kilometri.

Pentru început, înainte de a vorbi despre profil şi favoriţi, trebuie spus că plutonul va trece nu departe de Cesenatico, localitatea natală a celui care a fost şi va fi mereu “Piratul”. Practic, etapa îi va fi dedicată memoriei lui Marco Pantani, deoarece se va ajunge şi în Rimini, acolo unde acesta a încetat din viaţă, în urmă cu opt ani. Unul dintre cei mai valoroşi căţărători ai tuturor timpurilor, Pantani încă îi mai face pe fanii ciclismului să suspine după vremurile în care nu avea rivali pe munte, iar accelerările sale fabuloase erau sarea şi piperul unui Mare Tur.

Revenind la etapa propriu-zisă, aceasta îi va chema pe sprinteri la apel, iar Mark Cavendish va fi încă o dată în prim-plan, deoarece campionul mondial va dori să treacă peste incidentul din urmă cu trei zile şi o victorie este exact ceea ce îi trebuie pentru a-şi obloji rănile şi orgoliul rănit. Totuşi, la ce am văzut luni, britanicului nu îi va fi uşor: “trenuleţul” lui GreenEdge este peste cel al lui Sky, care a arătat că nu e momentan “sudat”; mai mult, Lionel Marie, directorul sportiv al australienilor, a spus că planul lui GreenEdge va fi să îi strice lui Cavendish “trenuleţul”, aceasta fiind singura modalitate prin care poate fi împiedicat să câştige.

Lupta pentru victorie se anunţă extrem de disputată şi chiar dacă la final vom avea un nou succes al rutierului din Insula Man, mă aştept ca acesta să nu fie atât de facil precum cel din etapa secundă. Eurosport va transmite runda, în direct, de la ora 15:45.

Cine este Ramunas Navardauskas?

Înfiinţată în 2005, Tour du Pays de Vaud este o cursă pentru juniori ce are loc mereu la finalul lunii mai. Printre rutierii care s-au impus la general se numără câţiva care au făcut pasul la profesionişti, precum Moreno Moser, Alex Dowsett şi Ian Stannard. Deşi nu a câştigat competiţia din Elveţia, Ramunas Navardauskas a debutat acolo pe scena internaţională, în 2006, câştigând un prolog în lungime de 2,5 kilometri, desfăşurat în Lausanne. La acea vreme, el locuia în Ţara Cantoanelor, deoarece se pregătea la Centrul Mondial de Ciclism, pus la punct de UCI şi condus de Frédéric Magné.

La general, balticul a terminat pe trei, după Daniele Ratto şi Tejay Van Garderen, iar aceste rezultate l-au adus în atenţia echipei Klaipeda-Splendid, formaţie sponsorizată de primăria din Klaipeda, un oraş aflat în vestul Lituaniei. Acolo, Navardauskas a stat doar un sezon, perioadă în care a fost coleg cu un alt lituanian care evoluează acum pentru o echipă de World Tour, Aidis Kruopis (GreenEdge). În acel sezon, ciclistul baltic a devenit campion naţional pe şosea şi a mai bifat două succese individuale, dintre care unul într-o etapă din Tour de Liège, unde i-a învins pe bulgarul Ivailo Gabrosvki şi pe belgianul Thomas De Gendt.

Doar un sezon a durat aventura la Klaipeda-Splendid, deoarece un an mai tâziu, însoţit de Kruopis, a făcut pasul spre Ulan, o echipă din Kazahstan la care a fost coleg cu Alexsandr Dyachenko şi Valentin Iglinskiy. Fără victorie aici, Navardauskas a mers în 2009 la Team Piemonte, în ţara natală, dar tot nu s-a lipit de un succes. Apoi, peste un an, a primit o ofertă din Franţa şi a acceptat-o; astfel, Navardauskas a ajuns la Velo Club La Pomme Marseille.

Echipa din sudul Franţei este cunoscută pentru programul său de dezvoltare şi oportunităţile pe care le oferă tinerilor rutieri, fiind în Hexagon ceea ce este Thüringer Energie Team în Germania. Drept dovadă, e suficientă o enumerare a cicliştilor care au trecut pe acolo: Rémy Di Grégorio, Fabio Duarte, Hubert Dupont, Daryl Impey, Ignatas Konovalovas, Daniel Martin şi Nicholas Roche. Clubul din Marseille i-a pus la dispoziţie lui Navardauskas mediul perfect pentru a creşte şi acesta a profitat de fiecare oportunitate. Imediat au venit rezultatele în cursele de tineret: victorii în Boucles Catalanes, Liège-Bastogne-Liège, Ronde de l’Isard, dar şi clasări în top zece, obţinute în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix.

Astfel de rezultate nu aveau cum să nu atragă atenţia echipelor de World Tour, iar Garmin a fost cea care s-a mişcat cel mai repede. În primul sezon ca profesionist, Ramunas Navardauskas a devenit campion naţional pe şosea, a terminat Turul Franţei (în care Garmin a câştigat contratimpul pe echipe) şi a impresionat prin rezistenţa sa incredibilă şi calităţile la contratimp, care l-au recomandat drept un all-rounder de mare viitor. Anul acesta, gruparea nord-americană l-a selectat pentru Turul Italiei, acolo unde trebuia doar să muncească pentru colegii săi, Tyler Farrar şi Ryder Hesjedal. Miercuri, efortul depus până acum a fost răsplătit din plin, iar Ramunas Navardauskas a trăit cea mai frumoasă zi a carierei, ziua în care a devenit primul ciclist baltic îmbrăcat în prestigiosul tricou roz.

Il Giro – etapa a lV-a

Începând cu 2006, contratimpul pe echipe a devenit o prezenţă constantă în Turul Italiei. Anul acesta, proba se va desfăşura la Verona, acolo unde Corsa Rosa nu a mai ajuns din 2010, când tot un contratimp, dar individual, a tras cortina peste ediţia centenară. Acum, pe rutieri îi va aştepta un traseu perfect plat, dar tehnic, în lungime de 33,2 kilometri, şi la finalul căruia este foarte posibil să avem un nou lider la general.

Luni dimineaţă, aş fi spus că Taylor Phinney are şanse mari să îşi păstreze tricoul roz şi după această etapă, ba chiar să îşi mărească avansul. BMC se bucură de o echipă bună de contratimp, iar Marco Pinotti, Thor Hushovd sau Alessandro Ballan l-ar fi putut ajuta pe american să rămână primul. Însă accidentarea suferită de acesta la glezna dreaptă le-a dat peste cap planurile, iar rezultatul lui BMC la contratimp va fi strict condiţionat de starea de sănătate a ciclistului de peste ocean.

De acest lucru poate profita Garmin-Barracuda, care are la rândul său o trupă solidă, cu mulţi rouleuri şi oameni rezistenţi la efort, ce îi pot aduce formaţiei nord-americane primul succes în Giro 2012. De când participă în Corsa Rosa, formaţia manageriată de Jonathan Vaughters a fost mereu una dintre cele care cu contat în această probă, iar o dată s-a şi impus, acum patru ani, când se numea Slipstream-Chipotle. Evident, şi Sky şi-a anunţat intenţia de a câştiga la Verona, dar britanicii se află într-o situaţie similară cu BMC. Mark Cavendish s-a lovit rău la Horsens şi momentan nu se ştie dacă va fi măcar 90% apt pentru contratimpul de miercuri.

Personal, o aleg pe Orica-GreenEdge la victorie. Australienii au o distribuţie impresonantă – Matthew Goss, Fumiyuki Beppu, Jack Bobridge, Daryl Impey, Jens Keukeleire, Brett Lancaster, Christian Meier, Svein Tuft şi Tomas Vaitkus. Un melanj perfect între rutieri tineri şi rutieri cu experienţă, între rouleuri, ciclişti de contratimp şi de velodrom, Orica-GreenEdge reprezintă o candidată certă la primul loc în etapa de la Verona. În plus, nu pot să uit de contratimpul incredibil făcut de australieni în Tirreno-Adriatico, acolo unde, pe distanţa de 16,9 kilometri, au terminat cu 17 secunde mai bine decât următoarea clasată.

În ceea ce priveşte favoriţii la clasamentul general, nu mă aştept la mari diferenţe între aceştia. La o privire mai atentă, Frank Schleck şi Roman Kreuziger au cele mai puternice echipe pentru contratimp, însă RadioShack-Nissan va trebui să ruleze la o viteză care să îi permită liderului său să păstreze ritmul, aşa cum a făcut Leopard-Trek în Turul Franţei din 2011. La celălalt pol, este de aşteptat ca Androni Giocattoli-Venezuela şi Colnago să piardă timp însemnat, dar asta va fi doar în beneficiul cursei, deoarece Jose Rujano şi Domenico Pozzovivo vor fi obligaţi să atace odată ce etapele montane îşi vor face apariţia.

De ce nu îl acuz pe Ferrari

Am observat că Roberto Ferrari a  devenit unul dintre cei mai detestaţi rutieri din pluton, după ce luni, în etapa a treia a Turului Italiei, a fost la originea unei căzături care a făcut prăpăd. Pe finalul etapei, ciclistul lui Androni Giocattoli-Venezuela şi-a schimbat brusc trasa şi a lovit roata din faţă a lui Mark Cavendish. Drept urmare, campionul mondial a ajuns la pământ şi nu s-a mai implicat în lupta pentru victorie. Britanicul nu a fost singurul care a avut de suferit: şi Taylor Phinney a căzut, iar americanul a primit îngrijiri minute bune, înainte de a trece linia de sosire. Chiar dacă s-a accidentat la glezna dreaptă, acesta a primit asigurări din partea doctorilor că va putea continua cursa.

Astfel de momente, precum cel provocat de Ferrari, apar tot timpul în curse (în urmă cu o zi, Theo Bos l-a dărâmat pe Alexander Kristoff, însă nu a fost supus unui proces public, deoarece victima sa nu a fost un rutier cu nume), iar singura vină a ciclistului italian este că nu a fost atent. Însă şi această lipsă de atenţie este greu de reproşat sprinterilor, despre care se ştie că îşi asumă multe riscuri în finalurile de etapă, când nu se gândesc decât la propria persoană. Până la urmă, peninsularul a fost trimis pe ultima poziţie a clasamentului de luni şi probabil va fi amendat, sancţiuni care mi se par potrivite.

Evident, vor fi voci care vor contesta aceste măsuri, pe motiv că sunt prea blânde. Înainte de a face asta, recomand o vizionare a filmuleţului de mai jos. Anul – 2010; cursa – Turul Elveţiei; principalii actori: Mark Cavendish şi Heinrich Haussler. Câte asemănări există între acest incident şi cel din etapa a treia a Turului Italiei?