Cafe Roubaix

Germania, la cota 22

În 1932, la capătul unei lungi evadări, Hermann Buse se impunea în etapa secundă a Turului Italiei, încheiată la Udine. În vârstă de 25 de ani la acea vreme, acesta devenea nu doar primul german câştigător de etapă în Corsa Rosa, dar şi cel dintâi lider al clasamentului general oferit de Germania. De atunci, au mai urmat 21 de succese ale reprezentanţilor acestei ţări în Il Giro, cea mai recentă venind miercuri, la Matera, acolo unde John Degenkolb a câştigat după un finiş haotic.

Prezent pentru a treia oară în carieră într-un Mare Tur, rutierul echipei Argos-Shimano a bifat un succes care poate marca un nou început în acest sezon pentru el. Până acum, Degenkolb a dezamăgit în clasicele de primăvară (Milano-San Remo, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix), acolo unde ţintea o clasare pe podium, dar şi în celelalte curse în care a participat, iar lucrurile nu arătau deloc promiţător înainte de Giro.

Norocul i s-a schimbat miercuri (ironic, după căzătura unui coechipier, slovenul Luka Mezgec), iar John Degenkolb a obţinut o victorie mare nu doar pentru el şi Argos-Shimano, dar şi pentru Germania, o naţiune care şi-a pierdut pasiunea pentru ciclism în ultimii ani, dar care şi-o poate regăsi, cu ajutorul unor ciclişti ca Degenkolb, Marcel Kittel, Tony Martin, Tino Thömel sau Rick Zabel.

Il Giro 2013 – etapa a V-a

În urmă cu exact zece ani, caravana Turului Italiei a vizitat localitatea Matera, iar finişul a fost aproape identic cu cel de acum. Etapa s-a încheiat la sprint masiv, victoria fiind obţinută de Robbie McEwen, însă australianul a fost descalificat de către oficiali, după ce aceştia au ajuns la concluzia că rutierul echipei Lotto-Domo a făcut o manevră neregulamentară. Astfel, pe primul loc a fost promovat învinsul lui McEwen, Fabio Baldato.

La începutul articolului, am spus că finalul rundei din 2003 a fost aproape identic cu cel al etapei a cincea din 2013. Care este diferenţa? Montescaglioso, a doua căţărare repertoriată de pe traseu, plasată nu cu mult înainte de sosire, a fost urcată de pe un alt versant, mult mai uşor, permiţându-le sprinterilor să lupte pentru victorie. De această dată, Montescaglioso va fi mult mai grea, cei trei kilometri ai ascensiunii aşteptându-i pe ciclişti cu o pantă medie de 8%.

După aceasta va urma o scurtă coborâre, înainte ca drumul să urce din nou şapte kilometri, la o pantă medie de 4%. Ultimii cinci kilometri ai etapei sunt pe o porţiune de fals plat, care se poate dovedi decisivă pentru stabilirea învingătorului. Cine ar putea fi acesta? În primul rând, pare imposibil ca sprinterii puri să aibă vreo şansă în etapa de miercuri. În schimb, oameni ca Francisco Ventoso (care cu siguranţă îşi va aminti de succesul de la Fiuggi Terme, în 2011) sau John Degenkolb (deşi germanul a fost aproape invibizil până acum), s-ar putea implica în lupta pentru victorie.

Mult mai probabil, finalul ar putea reprezenta o nouă afacere între puncheuri, iar dacă se va întâmpla asta, nu este deloc exclus ca Enrico Battaglin să reapară în faţă. Fabio Felline, învinsul acestuia de marţi, va încerca să îşi ia revanşa, însă cei doi nu vor fi singurii candidaţi la victorie, Marco Marcato, Luca Paolini, Giampaolo Caruso sau Giovanni Visconti fiind alţi rutieri care pot emite pretenţii la victorie.

De ce îi va fi greu lui Wiggins în Giro

Enrico Battaglin a câştigat etapa a patra a Turului Italiei, obţinând cea mai mare victorie a carierei, însă ştirea zilei este că Bradley Wiggins a pierdut 17 secunde şi a coborât câteva poziţii, până pe locul şase. Britanicul a fost întârziat de o căzătură produsă în ultimii trei kilometri şi a sperat că va primi timpul plutonului, însă comisarii de cursă care au studiat imaginile video au descoperit că rutierul echipei Sky era deja întârziat la momentul incidentului şi au decis ca timpul înregistrat la finalul cursei să rămână.

Ce înseamnă asta? Că avansul obţinut după contratimpul pe echipe de duminică a dispărut, iar învingătorul din Turul Franţei se află la egalitate cu Ryder Hesjedal şi la trei secunde în urma lui Vincenzo Nibali, o situaţie la care nimeni nu s-ar fi aşteptat după startul excelent al britanicului în vârstă de 33 de ani. Practic, a fost doar unul dintre factorii de dificultate cu care se va confrunta britanicul în următoarele două săptămâni şi jumătate. Care ar fi ceilalţi?

– ascensiunile din Turul Italiei sunt mult peste cele din Turul Franţei ca duritate, iar Bradley Wiggins, în ciuda celor patru participări anterioare, nu este atât de obişnuit cu acestea

– plutonul din Il Giro e mult mai agresiv decât cel din Marea Buclă, ceea ce înseamnă ca e şi mai greu de controlat

– etapele intermediare din Corsa Rosa sunt mai imprevizibile chiar şi decât etapele montane din Le Tour, având mereu capcane pe final

– echipa sa, deşi foarte puternică la nivel individual, nu este încă omogenă, aceasta fiind prima cursă în care aleargă în formula actuală

– vremea din Italia e foarte capricioasă şi joacă un rol mai important decât în celelalte Mari Tururi

– în Il Giro există secunde de bonificaţie, un avantaj pentru aproape toţi adversarii săi

Il Giro 2013 – etapa a lV-a

Policastro Bussentino – Serra San Bruno, a doua cea mai lungă rundă de la această ediţie a Turului Italiei (246 de kilometri), va aduce şi un nou lider al clasamentului general, fiind greu de crezut că Luca Paolini, actualul purtător al tricoului roz, poate rezista pe Croce Ferrata, ultima ascensiune a zilei, care are 12,7 kilometri lungime şi pantă medie 5,5%. Aceasta va fi precedată de o altă căţărare repertoriată, Vibo Valentia, pe care în mod normal nu ar trebui să se întâmple nimic, mai ales dacă o evadare va trece prima pe acolo.

În schimb, la ceea ce am văzut luni, când Garmin-Sharp a impus un ritm nebun pe ultima ascensiune din etapa a treia, sunt şanse mari ca şi acum o echipă să intre puternic pe Croce Ferrata, caz în care plutonul va fi întins serios. Nu doar Garmin şi Astana sunt candidate la acest rol, ci şi Vini Fantini, una dintre cele mai atractive grupări de la această ediţie a Il Giro.

Ultima porţiune a etapei seamănă mult cu finalul etapei a opta din 2012, încheiată la Lago Laceno. Atunci, Domenico Pozzovivo a atacat pe Colle Mollela şi a rezistat pe coborârea şi platoul care i-au urmat acesteia. Încă o dată, micuţul italian de la AG2R va fi un pretendent la victorie, la fel ca Mauro Santambrogio, Fabio Duarte, Pieter Weening, Giovanni Visconti, Carlos Betancur sau Stefano Pirazzi, mai ales că niciunul dintre aceştia nu deranjează în clasamentul general.

Minte şi suflet

Cu o mână pe cap şi alta în dreptul inimii, aşa a trecut Luca Paolini linia de sosire în etapa a treia a Turului Italiei, arătând astfel care sunt atributele necesare pentru a reuşi atunci când îţi propui ceva. În urmă cu trei zile, rutierul Katushei, unul dintre veteranii plutonului, şi-a făcut debutul în Il Giro, o situaţie ce poate părea paradoxală, în condiţiile în care Paolini are 36 de ani. Un om aflat mult timp în umbra mai titraţilor săi coechipieri sau compatrioţi, pentru care a muncit mereu fără să se revolte, ciclistul originar din Lombardia a trebuit să aştepte până pe finalul carierei pentru a avea parte de momentele sale de glorie, dar când asta s-a întâmplat, a fost recompensat din plin.

Luca Paolini a gândit excelent ultimii 30 de kilometri ai etapei a treia, salvându-şi forţele pe căţărarea finală a zilei, iar când a simţit că poate face diferenţa pe coborârea tehnică de pe Sella di Catona, a atacat şi a luat un avans care în acele condiţii s-a dovedit decisiv. Victoria italianului a fost cu atât mai frumoasă, cu cât i-a adus acestuia şi tricoul roz, devenind cel mai vârstnic rutier din 2010 încoace aflat la conducerea Il Giro (precedentul a fost Alexandre Vinokourov).

Nici nu mai contează ce vor face de acum înainte Luca Paolini (care i-a dedicat succesul tatălui său, operat recent) şi Katusha (prezentă la startul cursei cu echipa a doua), tot ce va veni în următoarele săptămâni urmând să reprezinte un bonus pentru gruparea rusă, care la începutul sezonului era nesigură de participarea sa în Giro, după ce Uniunea Ciclistă Internaţională îi refuzase licenţa World Tour.

Il Giro 2013 – etapa a lll-a

Plutonul Turului Italiei revine pe uscat luni, pentru o etapă de munte mediu, cu un final mai dificil decât se aşteaptă mulţi. După ce se vor plimba de-a lungul Coastei Amalfitane, rutierii vor sosi la prima căţărare repertoriată a zilei, San Mauro Cilento, care are în unele porţiuni o pantă şi de 12%. Apoi, după o coborâre în lungime de 20 de kilometri, caravana va ajunge la poalele ultimei ascensiuni a zilei, ce va oferi mai multe oportunităţi de atac.

Sella di Catona are aproximativ 13 kilometri lungime şi pantă medie 4% şi ar putea reprezenta rampa de lansare pentru atacurile unor rutieri care caută doar victoria de etapă. Dacă nimic nu se va întâmpla pe căţărare, sunt toate şansele ca artificiile să fie aprinse pe coborâre, una extrem de tehnică, asemănătoare cu Poggio di San Remo. Din vârful lui Selle di Catone se coboară până în ultimii doi kilometri, iar virajele foarte dese şi dificile vor face ca atacurile să fie greu de anihilat de către pluton.

Paleta din care se va alege învingătorul este largă, cuprinzând atât sprinteri, cât şi puncheuri: un rutier pe care nu îl sperie astfel de dealuri, Nacer Bouhanni se poate implica în lupta pentru victorie, la fel ca Fabio Felline, un ciclist parcă special “construit” pentru astfel de etape, dovadă stând victoriile obţinute în Giro del Appennino şi Settimana Internazionale di Coppi e Bartali. Felline nu va fi singura speranţă a gazdelor, care îi mai au pe Luca Paolini şi Giovanni Visconti.

Dintre străini, Francisco Ventoso, Leonardo Duque, Danilo Wyss şi John Degenkolb ar avea un cuvânt important de spus, însă este posibil ca etapa să ofere şi un atac-surpriză, venit din partea lui Vincenzo Nibali. Rutierul Astanei e avantajat de final şi ar putea încerca să îl surprindă pe Bradley Wiggins, nu atât pentru a recupera secundele pierdute la contratimpul pe echipe, ci pentru a-i transmite că va avea o viaţă dificilă în următoarele săptămâni.

Primul pas pentru Bradley Wiggins

Înainte de contratimpul pe echipe, în rândul chibiţilor se răspândise o teorie potrivit căreia Sky nu va forţa pentru a câştiga etapa a doua, astfel încât să nu fie obligată să ducă trena în zilele următoare. Nu a fost cazul, deoarece Sky a rulat doar cu gândul la victorie, pe care a obţinut-o şi datorită evoluţiei sub aşteptări a adversarelor, Orica-GreenEdge, BMC şi Garmin-Sharp rulând foarte slab în contratimpul de pe Insula Ischia.

Într-un articol din urmă cu câteva zile, am făcut o prezentare a cicliştilor importanţi din Corsa Rosa, identificând şapte candidaţi la podium. Cum stau aceştia după etapa de duminică?

– Bradley Wiggins (Sky)

– Vincenzo Nibali (Astana) la 0:14

– Michele Scarponi (Lampre-Merida) la 0:22

– Ryder Hesjedal (Garmin-Sharp) la 0:25

– Robert Gesink (Blanco) la 0:28

– Cadel Evans (BMC) la 0:37

– Samuel Sanchez (Euskaltel) la 1:01

Cu excepţia campionului olimpic de la Beijing, ceilalţi adversari ai lui Bradley Wiggins nu au pierdut mult, însă diferenţele create au darul de a sedimenta ierarhia favoriţilor şi de a arăta cine va lupta pentru tricoul roz şi cine pentru a ocupa un loc pe podium. În ceea ce o priveşte pe Sky, trena pe care va trebui să o ducă nu va reprezenta o problemă, fiind şanse mari ca Salvatore Puccio să cedeze poziţia de lider al clasamentului general în următoarele două zile.

Il Giro 2013 – etapa a ll-a

Duminică, rutierii prezenţi în Corsa Rosa vor rămâne în sudul Peninsulei, dar se vor muta pe Insula Ischia, pentru un contratimp pe echipe scurt (17,4 kilometri), dar tehnic, mai ales în ultimii trei kilometri, acolo unde îşi vor face apariţia o coborâre, insule de trotuar şi drumuri înguste. Per total, profilul este extrem de interesant, remarcându-se nu numai prin elementele enumerate mai sus şi cele mai mult de 20 de viraje, dar şi prin scurtele căţărări aflate pe traseu, cu pante medii de 5%, care pot duce la crearea unor diferenţe.

Câştigătoarea contratimpului pe echipe la ediţia anterioară, Garmin-Sharp va porni şi acum cu prima şansă la victorie, una care ar reprezenta o importantă  “injecţie” de moral pentru Ryder Hesjedal, deţinătorul titlului. În mod normal, lupta pentru locul întâi se va da cu Orica-GreenEdge, o formaţie cu mulţi rouleuri, care şi-a făcut deja un nume în astfel de probe. În schimb, Omega Pharma-Quick Step, campioana mondială de la Valkenburg, nu ar trebui să conteze, deoarece nu îi are în distribuţie pe niciunul dintre cicliştii care i-au adus titlul anul trecut.

Nu victoria în etapă va fi marele punct de atracţie al zilei, ci lupta dintre Sky şi Astana, echipele principalilor favoriţi la tricoul roz, Bradley Wiggins, respectiv Vincenzo Nibali. În teorie, gruparea britanică porneşte cu un avantaj, însă chiar dacă va termina în faţa Astanei, e greu de crezut că diferenţele vor fi mari pe un astfel de traseu, unde vântul va fi principalul adversar al rutierilor.

Va fi pentru a doua oară când Turul Italiei va ajunge în Ischia. La precedenta vizită, în etapa a opta din 1959, a fost programat un contratimp individual, câştigat de reprezentantul gazdelor, Antonino Catalano. Succesul acestuia a fost cu atât mai surprinzător, cu cât Catalano l-a învins pe cel cunoscut ca “Monsieur Chrono”, francezul Jacques Anquetil.

Cavendish, primul lider în Giro

Aşa cum era de aşteptat, Mark Cavendish a îmbrăcat tricoul roz la finalul etapei/criteriului de la Napoli, după ce şi-a trecut în palmares a 37-a victorie a carierei în Marile Tururi, devenind egalul legendarului rutier belgian Rik Van Looy. Dacă succesul britanicului nu a surprins, acelaşi lucru se poate spune şi despre cum a fost obţinut acesta, fără ajutorul “lansatorului” său, Gert Steegmans, deşi la fel de adevărat este că belgianul a avut o scuză, problemele mecanice întâmpinate cu 500 de metri înainte de final. Astfel, Cavendish a ajuns să primească tricoul roz creat de compatriotul său, Sir Paul Smith, celebrul designer care l-a şi vizitat cu o zi înainte de start, iar acum va aborda cu mai multă linişte şi încredere următoarele etape de plat.

Dacă rutierul lui Omega Pharma-Quick Step a fost omul zilei, după unul dintre cele mai impresionante succese ale carierei, la polul opus se află Matthew Goss, care a terminat doar pe cinci, în ciuda faptului că a avut doi colegi pe final. Australianul a acuzat vântul puternic de faţă, dar asta nu face decât să arate încă o dată problemele de plasament pe care le are, aspecte ce pot părea mărunte, însă care se dovedesc atât de importante într-o cursă.

Evident, controversele nu puteau lipsi, deşi ele nu au pornit din cursă, ci din exterior. După încheierea etapei de la Napoli, Bernhard Eisel a postat un mesaj pe contul său de Twitter, acuzându-l pe Nacer Bouhanni pentru manevrele din final, când şi-a dat coate şi umeri cu Adam Blythe, şi cerând excluderea acestuia din cursă. Replica francezului a venit sub forma unui ironic “Şi eu te iubesc, Bernie”, însă este foarte posibil ca această poveste să nu se oprească aici şi în curând să apară şi primele nemulţumiri din plutonul Turului Italiei la adresa ciclistului echipei FDJ.