Liège–Bastogne–Liège 1980: Hinault, învingător printre fulgi de zăpadă
Mulţi oameni au spus în 1980 că vremea din Liège–Bastogne–Liège a fost cea mai dură din istoria clasicei, comparabilă cu cea de la ediţia din 2010 a Milano-San Remo. 174 de rutieri s-au prezentat la start, însă după ceva mai mult de o oră, peste jumătate dintre concurenţi au abandonat, din cauza unei teribile furtuni de zăpadă care a lovit Ardenii în acel an, pe 20 aprilie, la jumătatea primăverii.
Unul dintre cele mai puternice caractere pe care le-a avut ciclismul vreodată, Bernard Hinault a decis să continue, în ciuda temperaturii extrem de scăzute. Francezul câştigase o dată cursa, în 1977, atunci când îi învinsese pe André Dierickx şi Dietrich Thurau, la doar doi ani după ce îşi făcuse debutul ca profesionist. Acum, cel poreclit “Le Blaireau” spera să obţină o a doua victorie, care l-ar fi transformat în cel mai de succes ciclist din Hexagon în “La Doyenne”.
Cursa a fost animată pe Côte de Stockeu, cu aproape 100 de kilometri înainte de final, atunci când germanul Rudy Pevenage şi belgianul Ludo Peeters s-au desprins de pluton şi au reuşit să dezvolte un avans ceva mai mare de două minute. Această acţiune a avut darul de a-l înfuria pe pe Hinault – rutier obişnuit să se afle mereu în faţă şi să dicteze ritmul – care a accelerat imediat şi a plecat în urmărirea celor doi.
Alături de ciclistul echipei Renault-Elf-Gitane au venit italianul Silvano Contini şi belgianul Henk Lubberding, însă contribuţia acestora a fost aproape inexistentă, deoarece Hinault a vrut să stea doar el la trenă. Roadele muncii sale s-au văzut după numai 20 de kilometri, când joncţiunea s-a produs. Acest lucru nu l-a oprit pe francezul în vârstă de 25 de ani, care a continuat să meargă în ritmul său, neperturbat de frigul tăios şi de zăpada aşternută pe drumuri.
Orgolios, Bernard Hinault nu s-a gândit nicio clipă la abandon, deşi până la sosire mai erau 80 de kilometri. Parcă imun la durere şi la condiţiile meteo, Hinault s-a desprins de ceilalţi oameni, care nu l-au mai văzut de la un moment dat. Astfel, ciclistul din Hexagon a ajuns primul la final, unde a fost întâmpinat de colegii săi de echipă, ce se aflau la Liège de câteva ore, după ce abandonaseră în prima parte a cursei.
Avansul învingătorului faţă de următorii clasaţi, olandezul Hennie Kuiper (campionul olimpic din 1972) şi belgianul Ronny Claes (aflat la cel mai valoros rezultat din carieră într-un Monument), a fost unul uriaş, 9 minute şi 24 de secunde. În afară de aceştia, doar 18 dintre cei 174 de rutieri plecaţi la drum în dimineaţa zilei de 20 aprilie 1980 au încheiat clasica.
Condiţiile dificile de atunci s-au reflectat şi în media orară, cea mai scăzută din 1971 până în zilele noastre, 34,72 kilometri la oră. Peste toate aceste date, rămâne însă performanţa uluitoare a lui Bernard Hinault, care a intrat în istorie cu una dintre cele mai impresionante evoluţii avute vreodată de un ciclist într-o cursă de o zi, deşi nu fără urmări, în condiţiile în care şi-a pierdut sensibilitatea la două degete ale mâinii drepte, urmare a vremii teribile pe care a înfruntat-o.
Ar fi fost bine de stiut ce temperatura a fost la ora desfasurarii cursei, chiar daca este zapada asta nu inseamna ca este ger si existand chiar o temperatura de +1/2 grade se poate rula in conditii optime. Efortul este mai mare din cauza lipsei de aderenta ( si viteza redusa ) insa temperatura ramane constanta, nu ai nevoie de hidratare si te lupti doar cu frigul pe la extremitati ( brate, talpi si fata) dar pe ansamblu te simti foarte bine, au fost si portiuni cu asfalt unde s-a rulat bine: https://www.youtube.com/watch?v=cFTHZbDX_Hs
Cred ca Hinault s-a simtit bine de-a continuat 80 km dar a si dat dovada de caracter si psihic puternic, altfel s-ar fi alaturat celorlalti 174 care au abandonat. Victoriile din trecut au fost cu mult mai spectaculoase dar televiziunile nu acordau un spatiu atat de larg ptr transmisiile in direct iar micile reportaje + foto nu pot reda cele intamplate.
Am inteles de la o amica care va fi prezenta la cursa ca intreg week-endul va ploua in toata Belgia dar sper s anu se repete nebunia din Gent-Wevelgem care a fost cea mai frumoasa Clasica din aceasta primavara, de neuitat !
Merg pe Valverde, se pare ca si-a reglat mai bine sprintul final si isi dozeaza mai bine energia ptr ultimii km. 😉
Din moment ce Hinault si-a pierdut sensibilitatea la cateva degete, au fost temperaturi cu minus 🙂
Am auzit ca va ploua, se anunta vreme urata. Nu merg pe Valverde, si anul trecut era favorit, dar a reusit sa piarda.