Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Turul Flandrei 1919: o cursă de poveste

În urmă cu aproape un secol, pe când avea 28 de ani, Henri Van Lerberghe s-a prezentat la startul celei de-a treia ediţii a Turului Flandrei fără bicicletă, motiv pentru care a fost nevoit să împrumute una de la cumnatul unui alt ciclist, Jules Messelis. În 1919, primul an în care Turul Flandrei s-a desfăşurat în sensul invers acelor de ceasornic, belgianul nu era un rutier important, în palmaresul său mai figurând doar o victorie, la ediţia din 1913 a Turului Franţei, când a terminat primul la Bayonne, după o etapă în lungime de 379 de kilometri.

Cu toate acestea, Van Lerberghe a venit plin de încredere în Flandra, spunându-le celorlalţi concurenţi că îi va chinui teribil în cursă, afirmaţie care a fost primită cu amuzament. Pentru a le demonstra tuturor că nu glumeşte, el a atacat cu 120 de kilometri înainte de final, când caravana trecea prin Ichtegem, localitatea în care era născut Jules Vanhevel, unul dintre favoriţii la victorie. Fără să îl ia în serios, cicliştii din pluton l-au lăsat să se desprindă, convinşi fiind că nu va rezista prea mult, mai ales că vântul lateral bătea cu putere.

Spre surprinderea tuturor, Henri Van Lerbeghe a dezvoltat un avans impresionant, de peste jumătate de oră, moment în care ceilalţi rutieri au început să se organizeze pentru a-l prinde. În acest timp, în faţă, belgianul din Lichtervelde a trecut prin câteva aventuri unice, care i-au creat un loc special în istoria Turului Flandrei. Mai întâi, el l-a întâlnit pe un ajutor al lui Marcel Buysse, care îl aştepta pe acesta cu mâncare. După mai multe minute de discuţii, l-a asigurat că Buysse a abandonat şi l-a convins să îi dea săculeţul cu mâncare ce îi era destinat câştigătorului din urmă cu cinci ani, atunci când Van Lerbeghe a terminat pe poziţia a doua.

Apoi, cu forţe proaspete după ce a luat masa, ciclistul originar din Lichtervelde a continuat cursa, iar la un moment dat a ajuns la o cale ferată, blocată de un marfar ce era staţionat de ceva vreme acolo. Fără să stea prea mult pe gânduri, şi-a luat bicicleta în spate, a urcat într-unul dintre vagoane şi a coborât pe partea cealaltă, spre uluirea fanilor aflaţi pe marginea drumului.

Practic, după ce a trecut şi de acest obstacol, cel poreclit “Ritte” era virtual câştigător. Ştiind şi el acest lucru, a hotărât să intre într-un bar amplasat cu puţin înainte de velodromul plin de oameni care aşteptau noul învingător. Fără să îi pese de acest lucru, Henri Van Lerbeghe a comandat o bere blondă şi a început să îşi savureze succesul. Fermecat de gustul excelent, venit la fix după peste 200 de kilometri de cursă, “Ritte” a mai cerut un rând, iar apoi încă unul. După a treia bere a apărut antrenorul său, care îl căuta disperat, pentru a-l convinge să termine cursa.

Până la urmă, Van Lerbeghe a acceptat să urce pe bicicletă şi a ajuns pe velodrom, acolo unde trebuia să facă turul de onoare. A reuşit acest lucru, dar fără să pedaleze, ci mergând alături de bicicletă, după ce şi-a dat seama că are probleme în a-şi menţine echilibrul. În timpul turului, el le-a strigat spectatorilor să plece acasă şi să revină peste câteva ore, deoarece adversarii lui se aflau la mai mult de jumătate de zi în urma sa. Nu a fost chiar aşa, “doar” 14 minute separându-l de al doilea clasat, Lucien Buysse, fratele lui Marcel. Cu toate acestea, a rămas până astăzi cea mai mare diferenţă din istoria clasicei.

Single Post Navigation

4 thoughts on “Turul Flandrei 1919: o cursă de poveste

  1. Superba poveste ! 🙂 Turul Flandrei, in mare, a avut intotdeauna acelasi traseu sau a fost schimbat in mare parte incepand cu o anumita perioada ?

    • La inceput, cursa se desfasura in mai, dupa care a fost mutata in aprilie. Pe atunci, o treime din traseu avea piatra cubica. La fel ca in Paris-Roubaix, si aici au fost asfaltate multe portiuni, astfel incat organizatorii au fost nevoiti sa se reorienteze, iar traseul a ajuns in Ardenii Flamanzi. Pana in anii ’50, erau doar cateva catarari, pe care le numarai pe degetele de la mana. Apoi, lucrurile s-au schimbat si s-a ajuns, treptat-treptat, la ceea ce stim astazi.

  2. Senzationala poveste! Vazand cum e ciclismul astazi, nici nu-ti poti inchipui cum a fost in urma cu o suta de ani. E greu de imaginat cum cineva a putut pune asa distanta intre el si urmaritori. Ma intreb daca exista ceva poze sau inregistrari video de la acele curse.
    Cum ar fi acum sa-l vedem pe Cancellara ca se opreste la o bere sau pe Sagan ca sta pe marginea strazii sa negocieze pentru mancare cu cineva. Fabulos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: