Cafe Roubaix

Raportul CIRC

Cycling Independent Reform Commision

Aşa cum bine se ştie, UCI a creat Comisia Independentă pentru Reforma Ciclismului în ianuarie 2014, cu scopul de a conduce o anchetă care să investigheze dopajul din sport şi rolul avut de persoanele implicate în fenomen, de la rutieri la manageri, şi de la doctori la sponsori. Vreme de un an, membrii comisiei (Ulrich Haas, Dick Marty şi Peter Nicholson) au pus cap la cap toate informaţiile obţinute şi au întocmit acest raport, care aduce în prim-plan şi informaţii mai vechi, dar şi unele neştiute până acum.

Documentul are 228 de pagini şi poate fi găsit în link-ul de mai sus. Cei care nu au răbdare să îl citească pot consulta lista de mai jos, în care am sintetizat cele mai importante puncte prezentate în raport.

– Comisia nu a găsit nicio dovadă care să vină în sprijinul acuzaţiilor conform cărora Lance Armstrong a fost depistat pozitiv în Turul Elveţiei 2001, ceea ce demontează şi acuzaţiile privind o presupusă mită oferită pentru a muşamaliza cazul

– Uniunea Ciclistă Internaţională a greşit atunci când i-a permis lui Lance Armstrong să participe în Turul Down Under 2009, deoarece acesta nu se afla de şase luni în programul anti-doping derulat de forul mondial; în schimbul permisiunii de a reveni mai repede în activitate, Armstrong i-a promis lui Pat McQuaid că va participa în Turul Irlandei, o cursă organizată de persoane din anturajul fostului preşedinte UCI

– De la apariţia paşaportului biologic, rutierii au ales să recurgă la micro-dozaj, ceea ce le permite să păstreze parametri normali şi să evite să fie prinşi

– Factorii care încurajează dopajul sunt: instabilitatea financiară din sport, antrenamentele desfăşurate pe cont propriu (în timpul cărora cicliştii se pot afla în contact cu proprii doctori) şi prezenţa în pluton a unor rutieri dintr-o eră în care dopajul era omniprezent, aspect ce încurajează omerta

– Absenţa testelor între 11 PM şi 6 AM le permite cicliştilor care recurg la micro-dozaj să apeleze la substanţe interzise, iar această absenţă a testelor între orele menţionate reprezintă o slăbiciune a sistemului

– Comisia recomandă dezvoltarea unui sistem care să încurajeze retestarea eşantioanelor mai vechi, dar şi începerea unei anchete imediat cum un ciclist ridică suspiciuni

– Membrii Comisiei Independente pentru Reforma Ciclismului au vorbit cu 174 de persoane: rutieri, foşti ciclişti, membri din staff-ul echipelor, persoane din federaţiile naţionale şi internaţionale, doctori, oameni de ştiinţă, sponsori, organizatori de curse, reprezentanţi ai organizaţiilor anti-doping şi ai agenţiilor guvernamentale, jurnalişti; unele discuţii au durat o jumătate de zi, în vreme ce altele s-au întins pe parcursul a trei zile

– Niciun rutier nu s-a prezentat din proprie iniţiativă pentru a recunoaşte că s-a dopat, doar cei care au fost sancţionaţi au vorbit, cu speranţa că pedeapsa le va fi redusă

– Dopajul oferă acum o îmbunătăţire de 3-5%, faţă de 10-15%, aşa cum stăteau lucrurile în urmă cu un deceniu

– Primele mărturii despre folosirea substanţelor care îmbunătăţesc performanţele datează din 1955

– Conform mai multor ciclişti, dopajul sangvin a apărut în anii ‘80

– Eritropoetina a început să fie folosită în pluton pe final de ani ‘80/început de ani ’90 şi aduce o creştere de 10% a VO2 max; toţi rutierii au declarat că EPO este cea mai importantă substanţă atunci când vine vorba despre o îmbunătăţire semnificativă

– În urmă cu două decenii, între 60-80% dintre cicliştii italieni foloseau eritropoetină

– Cu ajutorul unei centrifuge, rutierii puteau monitoriza nivelul globulelor roşii din organism, astfel încât acesta să nu sară de 50%; dacă trecea de pragul respectiv, putea fi coborât cu ajutorul unei soluţii saline

– În 1996, Bjarne Riis lua 4000 de doze de EPO şi două de hormoni umani de creştere la fiecare două zile din Turul Franţei; drept consecinţă, nivelul hematocritului său a atins şi 64%

– Un rutier a estimat că 90% din eritropoetina folosită de plutonul italian era furată din spitale şi farmacii

– Odată cu apariţia testelor pentru detectarea EPO, doctorii şi cicliştii au trecut de la dozaj subcutanat la dozaj intravenos, micşorând volumul, dar mărind frecvenţa

– Paşaportul biologic este considerat cea mai importantă descoperire în lupta anti-doping, de la apariţia testului pentru EPO; în primii trei ani de la introducerea acestuia, 26 de rutieri au fost depistaţi

– Apariţia CERA (EPO de a treia generaţie) le-a permis cicliştilor să facă doar o injecţie pe lună, faţă de 1-3 injecţii pe săptămână cu eritropoetină de prima sau a doua generaţie

– Un rutier e de părere că 90% din plutonul actual se dopează, dar susţine că echipele nu mai dirijează lucrurile la fel ca în trecut; un alt ciclist consideră că doar 20% din pluton se mai dopează

– Doctorul unui rutier i-a recomandat acestuia să îşi introducă în organism doar 150-200 de ml de sânge după apariţia paşaportului biologic (înainte de acesta, pungile aveau 500 de ml)

– Cicliştii din pluton recurg la terapia cu ozon: sângele este extras, tratat cu ozon şi reintrodus în corp; totuşi, această metodă nu e la fel de eficientă ca EPO

– O cură cu corticoizi (substanţe ce reduc durerea şi îmbunătăţesc rezistenţa) poate ajuta un ciclist să slăbească patru kilograme în patru săptămâni, ceea ce are rolul de a-l ajuta pe acesta să obţină o creştere semnificativă – de 7% – în raportul forţă/greutate

– 90% dintre scutirile pentru uz terapeutic sunt folosite pentru a masca dopajul

– Foarte mulţi ciclişti folosesc GW 1516 – care le trimite mai mult oxigen muşchilor, arde grăsimile şi îmbunătăţeşte masa musculară – deşi cercetările efectuate au arătat că acesta poate duce la apariţia cancerului

– Un rutier a recunoscut că în 2011 a folosit şi 30 de pastile zilnic, luate în timpul etapelor, pentru a-l ajuta să respire mai bine, să fie mult mai puternic şi să termine ziua mai proaspăt; tot acesta a recunoscut că mai mulţi colegi luau tranchilizante noaptea şi medicamente anti-depresive dimineaţă, care duceau la apariţia căzăturilor

– Foarte multe dintre substanţele interzise sunt procurate din Europa de Est şi din China

– Comisia a aflat că doctorul Eufemiano Fuentes, deşi i s-a interzis să mai practice medicina până în 2017, ajută în continuare sportivii, activând mai ales în America de Sud

– Rutierii cu mijloace financiare pot face rost de substanţele interzise cu ajutorul doctorilor, dar şi al impresarilor

– În ultimii ani, dopajul la nivel amator a devenit din ce în ce mai prezent, extrem de mulţi ciclişti tineri fiind expuşi acestui fenomen

– Foarte mulţi profesionişti sunt pregătiţi să rişte pe finalul sezonului, ca să îşi asigure un contract pentru anul viitor; ei văd această situaţie ca pe o consecinţă a sistemului de acordare a punctelor implementat de UCI

– Ciclismul poate ajuta o companie să capete notorietate; un sponsor a spus că notorietatea brandului a crescut de la 2% în 1996, la 25% în 1999 şi la 45% în zilele noastre

– Un fost rutier a mărturisit că sponsorii îşi doresc victorii, însă nu vor să afle nimic despre cum sunt acestea obţinute, în vreme ce un altul a admis că sponsorul le plătea drumurile făcute pentru a vizita doctorii

– Cel mai bine plătiţi ciclişti obţin la apogeu doar 10% din venitul unui sportiv clasat pe locul 50 la nivel mondial în clasamentul câştigurilor

– Între 1985 şi 2014, cel puţin 69 de doctori i-au ajutat pe rutieri să se dopeze

– Un manager a mărturisit că jurnaliştilor le este refuzat accesul în cadrul echipei dacă au scris despre dopaj

– Au existat curse pierdute intenţionat de către ciclişti, astfel încât aceştia să nu fie testaţi anti-doping

– Conflictul dintre Dick Pound, fostul preşedinte al Agenţiei Mondiale Anti-Doping, şi Hein Verbruggen, fostul preşedinte al UCI, a început atunci când acesta din urmă a hotărât să îl susţină pe Jacques Rogge la şefia Comitetului Internaţional Olimpic

– Foştii membri UCI l-au descris pe Pat McQuaid ca fiind “un lider slab în comparaţie cu Hein Verbruggen, incapabil să se disocieze de acesta”

– În perioada 1987-1990, EPO a dus la decesul a 20 de ciclişti, însă UCI a început să ia măsuri abia începând cu 1995

– Testele efectuate în afara competiţiilor au apărut în 2001, dar ani buni nu au reprezentat o prioritate pentru forul mondial; în cele din urmă, acestea au crescut de la 2,5% în 2001 la 47% în 2012

– Comisia a observat o discrepanţă foarte mare între suspendarea pe viaţă primită de Lance Armstrong şi sancţiunile de doar şase luni ale altor rutieri, în condiţiile în care practicile folosite de Armstrong nu au fost diferite de ale celorlaţi

– Nu există dovezi care să arate că Uniunea Ciclistă Internaţională ar fi intenţionat să ascundă testul pozitiv al lui Alberto Contador, din Turul Franţei 2010, însă a fost privit ca fiind ciudat faptul că rutierul a fost informat despre acel eşantion de o comisie care s-a deplasat în ţara sa natală, o procedură ce nu a fost întâlnită în niciun alt caz

– Lance Armstrong, Carlos Barredo, Michael Boogerd, Tyler Hamilton, Jorg Jaksche, Bobby Julich, Leonardo Piepoli, Michael Rasmussen, Riccardo Ricco, Bjarne Riis, Bob Stapleton, Andrei Tchmil, Diedrich Thurau, Jonathan Vaughters sau Alexander Vinokourov se numără printre cele 174 de persoane intervievate de Comisia Independentă pentru Reforma Ciclismului care au acceptat ca numele să le fie făcut public