Dirk Demol, invitatul săptămânii la Cafe Roubaix
Fost rutier şi câştigător de Paris-Roubaix în 1988, după cea mai lungă evadare reuşită din istoria cursei (222 de kilometri), Dirk Demol este unul dintre directorii sportivi ai lui Trek Factory Racing, iar anul acesta e pregătit să conducă echipa din nou în clasicele de primăvară. Experienţa pe care o oferă poate fi de mare ajutor pentru Fabian Cancellara, triplu câştigător de Turul Flandrei şi Paris-Roubaix, ale cărui principale obiective în noul sezon vor veni în martie şi aprilie, atunci când sunt programate cele mai importante curse de o zi din calendar.
Însă obiectivele lui Trek pentru 2015 nu sunt legate doar de clasice, ci şi de cursele pe etape, pentru care echipa a făcut un transfer important toamna trecută, semnând cu Bauke Mollema, unul dintre cei mai constanţi rutieri de general din pluton, cu două clasări în top zece la precedentele ediţii ale Turului Franţei. În afară de Cancellara şi Mollema, echipa americană – autoare a 12 victorii în 2014 – are mulţi ciclişti tineri pe care îi aşteaptă să facă un pas înainte şi să îşi arate potenţialul uriaş.
Cu doar câteva zile înainte de prima cursă europeană a sezonului – Trofeo Santanyi – am avut oportunitatea de a discuta cu Dirk Demol şi de a-i adresa câteva întrebări cu privire la stagiunea anterioară a echipei şi obiectivele pentru 2015, un an în care Trek Factory Racing vrea să fie din nou protagonistă în toate cursele mari.
– Domnule Demol, cum apreciaţi sezonul 2014 avut de Trek?
A fost reuşit până la finalul lunii mai, dar lucrurile nu au mers la fel de bine după aceea. Am avut o primăvară solidă datorită lui Fabian Cancellara, care a obţinut victoria în Turul Flandrei, dar şi podiumuri în Milano-San Remo şi în Paris-Roubaix, ceea ce a fost extraordinar. Un alt punct de referinţă a fost Turul Italiei, acolo unde Julian Arredondo a câştigat o etapă şi a cucerit tricoul acordat celui mai bun căţărător, iar Giacomo Nizzolo a adus rezultate la sprinturi. Nu ştim ce s-a întâmplat în a doua jumătate a stagiunii, am adunat multe clasări între primii trei, dar nu atât de multe succese, deşi trebuie să recunosc că Turul Franţei ne-a oferit ceva motive de satisfacţie, după ce Haimar Zubeldia a terminat pe locul opt. Un motiv este că echipa a fost nouă şi am avut mulţi rutieri tineri cărora le-a lipsit experienţa. Însă acum, după cantonamentele de iarnă, suntem foarte încrezători înaintea acestui sezon. Tinerii ciclişti sunt mult mai puternici la nivel mental şi suntem convinşi că vor avea un an foarte solid.
– Dacă tot a venit vorba despre tinerii rutieri, Trek are câţiva foarte talentaţi: Jasper Stuyven, Bob Jungels şi Danny van Poppel. Cum vedeţi progresul înregistrat de ei până acum?
A mai trecut un an peste ei şi sunt mult mai experimentaţi şi încrezători. Danny van Poppel a mers bine în primul său sezon, nu a obţinut o victorie, dar a avut câteva rezultate interesante. Apoi, în 2014 a progresat şi asta s-a văzut când a bifat succese în Cele Trei Zile ale Flandrei de Vest şi în Turul Luxemburgului. Acum a devenit mai puternic şi poate câştiga chiar mai multe curse. Jasper Stuyven este un alt ciclist pe care îl cunoşteam şi care s-a descurcat chiar mai bine decât ne-am fi aşteptat în clasice. Am aflat foarte repede ce poate face în aceste curse, el fiind foarte impresionant în Paris-Roubaix, unde l-a ajutat mult pe Fabian Cancellara, aportul său fiind extrem de important, în condiţiile în care echipa noastră s-a confruntat cu câteva probleme acolo. În ceea ce îl priveşte pe Bob Jungels, s-a comportat bine în curse puternice de World Tour, precum Paris-Nisa şi Turul Spaniei, şi a devenit mult mai puternic în 2014. Sunt convins că are un viitor frumos şi abia aştept să văd ce va face în cursele pe etape.
– La fel ca în anii anteriori, Fabian Cancellara va fi unul dintre liderii echipei. Având în vedere vârsta sa şi cicliştii tineri care vin din urmă, credeţi că îi va fi mai dificil să se impună într-un Monument?
Niciodată nu este uşor să câştigi un Monument, dar el a făcut-o doi ani la rând, triumfând în Turul Flandrei, Paris-Roubaix şi din nou în Turul Flandrei, dar şi bifând multe alte podiumuri. Evident, sunt rutieri ca Sep Vanmarcke, Greg Van Avermaet, John Degenkolb şi Peter Sagan, care îşi doresc să triumfe într-o clasică, însă Fabian arată bine după cantonamentele de iarnă şi este într-o formă fizică mai bună decât anul trecut. E în continuare motivat, are acelaşi “motor” uriaş şi cu o echipă mult mai puternică alături, sunt convins că poate câştiga un Monument din nou. În clasice, să fii puternic nu este întotdeauna cel mai important lucru. Toată lumea ştie că Fabian Cancellara nu a fost cel mai puternic în Turul Flandrei 2014, dar a fost cel mai inteligent şi cel mai experimentat. Fabian vrea să se impună din nou într-o cursă importantă de o zi şi va răspunde prezent, în ciuda vârstei ori a presiunii.
– Există vreun rutier care credeţi că poate fi mai periculos decât ceilalţi?
În clasice orice este posibil, dar după o cursă în lungime de 260 de kilometri, contează mult ce mai ai în picioare şi am văzut asta sezonul trecut, în Turul Flandrei. În afară de suspecţii de serviciu, sunt de părere că mai trebuie să fim atenţi la Bradley Wiggins, în Paris-Roubaix, deoarece el nu va veni acolo doar pentru a putea spune că a participat. Va fi în cursă pentru a o câştiga. Pe de altă parte, prezenţa lui se poate transforma într-un avantaj pentru noi, deoarece lui Fabian îi place să facă o cursă dificilă, iar cu Wiggins în Paris-Roubaix, lucrurile vor şi mai dificile. Toată lumea ştie că Fabian nu este un sprinter, însă e foarte puternic, şi după o cursă de 260 de kilometri, e unul dintre cei mai rapizi dintr-un grup redus, aşa că are o şansă bună de a câştiga, indiferent de adversar.
– Cât de important va fi Gert Steegmans pentru echipa de clasice?
Gert Steegmans este unul dintre cei mai buni rutieri din pluton la capitolul poziţionare şi sunt convins că va fi foarte important pentru noi, echipa a făcut o mişcare bună prin aducerea lui. Gert a concurat în Turul Flandrei şi în Paris-Roubaix de mai multe ori şi îl va ajuta pe Fabian, nu în ultima parte a cursei, dar va fi esenţial pentru primii 200 de kilometri, acolo unde misiunea sa va fi să îl protejeze pe Cancellara în pluton. Eu l-am dorit de anul trecut, dar nu a fost posibil să îl aducem, deoarece încă se afla sub contract. În afară de clasice, Steegmans va fi important şi pentru tinerii sprinteri ai echipei, dar în acelaşi timp, sunt convins că mai poate câştiga o cursă.
– Echipa are ambiţii mai mari pentru clasamentul general după aducerea lui Bauke Mollema. Care sunt aşteptările în ceea ce îl priveşte?
În ultimii doi ani nu am avut un ciclist care să vină constant în top zece în cursele pe etape, iar Bauke Mollema ne va ajuta să rezolvăm asta. Aşa cum am putut vedea, el e întotdeauna un candidat la podium în cursele pe etape, dar şi în clasice. Este extraordinar să îl avem în echipă, mai ales că acum, cu Frank Schleck şi Haimar Zubeldia în formă foarte bună, suntem mult mai puternici. În cantonament am văzut că Bauke s-a integrat cu uşurinţă în grup şi sunt convins că va avea un sezon reuşit.
– După ce a semnat cu Trek, Mollema a spus că unul dintre principalele sale obiective pentru 2015 va fi să termine între primii cinci Turul Franţei. La ce trebuie să mai lucreze pentru a face asta?
Am văzut în trecut că pe finalul Turului Franţei picioarele sale nu mai sunt atât de bune, aşa că poate trebuie să ne gândim la un program diferit sau la o altă pregătire, astfel încât să aibă mai multe resurse pentru ultimul week-end, care e atât de important în economia clasamentului general. Bauke este un rutier care se poate adapta unui nou program, aşa că nu va dificil să facem asta. Unul dintre cele mai importante obiective va fi să îl aducem cât mai bine pregătit la startul Turul Franţei.
– Cine credeţi că ar putea fi revelaţia echipei?
Alegerea mea este Bob Jungels. Va face din nou un mare pas înainte, e în continuare tânăr, mult mai puternic faţă de sezonul anterior, şi după ce a fost aproape în câteva rânduri anul trecut, cred cu tărie că va reuşi lucruri mari acum, şi va obţine rezultate impresionante.
Foarte bun interviul. Felicitari ! 🙂 Dirk a clarificat in mare situatia anumitor rutieri, pe cine si cum se bazeaza, in ce curse iar referitor la Bauke ar trebui sa se pregateasca special ptr TdF , nu este genul de rutier care sa se claseze pe podium doar in tururi mici mai ales ca aportul celorlalti rutieri il pot propulsa in primii 5 la GC in TdF. In afara de Monumente ( unde Fabian le va lua la rand, neexistand un scop anume ptr Flandra sau P-R ) cred ca sprinterii ar trebui sa-si faca mai mult simtita prezenta, alaturi de Arredondo si Nizzolo. Imi place cum arata echipa anul acesta, au acumulat experienta si isi pot trece in palmares cateva victorii de etapa importante.
Ciudata reactia anumitor fani care nu accepta ideea ca Bauke sa-l inlocuiasca pe Andy ! Andy a devenit ISTORIE, inclusiv ptr mine, preferatul meu fiind acum Bauke si nu ma astept la minuni in primul an in TdF dar in comparatie cu Andy din 2013 care se sufoca in primii metri de catarare cred ca de data asta Bauke va arata de ce a fost adus si fanii lui Andy probabil ca-l vor accepta intr-un final.
E bine ca Wiggins a fost luat in serios in privinta cursei P-R dar zau ca nu-l vad castigand pe un teren atat de dificil. Locul 9 de anul trecut nu este o certitudine ca anul acesta se va bate la locul 1, sunt altii mult mai in masura sa spere la castigarea acestei curse dar nu si Wiggins.
Ps – Interesant Gaviria insa s-a intamplat intr-un tur de ` incalzire ` unde doar el a avut de castigat prin a-si arata forma excelenta si a pune in garda echipele de WT care-l doresc in lot. Cavendish are tot timpul sa ajunga la forma pe care si-o doreste, nu vad de ce fanii ( si nu numai ) au inceput sa-l critice atat de sever.
Multumesc!
Este dificil pentru unii sa il accepte pe Mollema, inca nu este identificat cu echipa si nici nu are carisma lui Andy Schleck, care a aparut de tanar si a avut mult timp la dispozitie pentru a-si castiga fanii, ajutat si de rezultatele si atacurile impresionante.
Sunt de acord cu sprinterii, trebuie sa aduca victorii, mai ales Nizzolo, care a implinit 26 de ani si inca nu a obtinut un mare succes.
Da, Cavendish are timp sa ajunga in forma, insa nu asta e problema, ci „trenuleutl” lui, care da rateuri si in al treilea an. In ceea ce il priveste pe Gaviria, cele doua victorii i-au schimbat cariera si i-au adus un contract de profesionist.