Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Kristoffer Skjerping: “Marele obiectiv al carierei mele este să câştig Turul Flandrei”

Kristoffer Skjerping

Are doar 21 de ani, dar ştie ce vrea. Încă de când a început ciclismul, datorită fratelui său mai mare, Kristoffer Skjerping a fost motivat să devină din ce în ce mai bun şi să îşi atingă toate obiectivele. Aşa că, după ce a ajuns să concureze pentru o echipă norvegiană la nivel Continental, a început să îşi adauge rezultate importante în palmares, unul dintre acestea fiind victoria din prima etapă a Tour de l’Avenir, după ce a fost prezent în evadare toată ziua. La scurt timp de la acel succes, a obţinut cel mai important rezultat al carierei, locul al treilea în cursa pe şosea de la Campionatele Mondiale desfăşurate la Ponferrada, ceea ce i-a adus un contract de profesionist alături de Cannondale-Garmin, după trei ani petrecuţi cu Team Joker.

Unul dintre cei mai promiţători neo-profeşionisti rutieri din pluton, Kristoffer Skjerping e un rutier al cărui viitor este strâns legat de clasicele care îl fascinează de foarte mult timp. Sezonul acesta, deşi va fi un debutant, va avea ocazia să participe în câteva dintre cele mai importante curse de o zi din lume şi să îşi împlinească un vis. Pentru moment, obiectivul său este să încheie clasicele respective şi să capete experienţă, astfel ca într-o bună zi să revină la startul acestora ca unul dintre favoriţi.

– Kristoffer, vei debuta la profesionişti mai devreme, în Turul San Luis.

Da, a fost puţin şocant, însă sunt fericit să mă aflu aici şi aştept cu nerăbdare să încep să concurez alături de Cannondale-Garmin.

– Ce impresie ţi-a lăsat Argentina până acum?

Primul lucru care mi-a atras atenţia a fost căldura. Nu este uşor să treci de la minus 20 de grade la plus 35, dar sunt un viking, aşa că voi supravieţui.

– Cu ce aşteptări începi Turul San Luis?

Sper să îmi ajut echipa şi să trec cu bine de cursă. Dacă voi obţine un rezultat la sprint într-una dintre etape, voi considera asta ca fiind un mare bonus.

– Ce obiective ai pentru acest an?

Vreau să învâţ cât mai mult posibil şi să fac tot ceea ce îmi spune echipa. Marile mele obiective vor veni în clasice, pentru mine va fi foarte important să le termin. Tot ce fac acum e pentru a ajunge într-o formă cât mai bună la startul clasicelor, îmi doresc să fiu în cea mai bună formă a vieţii pentru acele curse. Evident, pe viitor vreau să câştig o astfel de cursă.

– Te gândeşti la o clasică anume?

Cel mai mare obiectiv al meu este să mă impun în Turul Flandrei. Căţărările scurte şi dure mi se potrivesc şi am un sprint bun la final, care e de mare ajutor.

– La ce vrei să mai lucrezi?

Vreau să îmi îmbunătăţesc nivelul mental, mai ales la sprint. Să nu mai stau atât de mult pe gânduri, ci să acţionez.

– Vei avea 24 de ani atunci când Bergen va organiza Campionatele Mondiale, în 2017. Este un rezultat bun acolo un obiectiv pentru tine?

Cursa va veni prea repede pentru a mă gândi la victorie, însă un rezultat bun e posibil. Campionatele Mondiale de la Bergen reprezintă un obiectiv important pentru mine, la care mă gândesc mult. Traseul trece la doar 200 de metri de casa mea, iar simplul gând îmi dă fiori.

– Care crezi că sunt principalele motive pentru popularitatea din ce în ce mai ridicată a ciclismului în Norvegia?

Principalul motiv ţine de rutierii foarte buni pe care i-am avut în ultimii ani. Atunci când m-am apucat de acest sport, Thor Hushovd şi Kurt Asle Arvesen erau marile vedete ale ciclismului în Norvegia. După ei au venit Edvald Boasson Hagen şi Alexander Kristoff, care se află acum între cei mai valoroşi rutieri din lume.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: