Michael Valgren: un an în plutonul profesionist
În primul său sezon alături de Tinkoff-Saxo, Michael Valgren a câştigat titlul naţional şi Turul Danemarcei, dar rezultatele sale nu pot fi considerate surprinzătoare, în condiţiile în care tânărul danez a venit de la tineret recomandat de câteva victorii impresionante. Mai mult decât o surpriză, seria excelentă avută de Michael poate fi catalogată ca fiind o confirmare a talentului său uriaş, datorită căruia este creditat cu şanse mari de a-şi pune amprenta asupra clasicelor în următorul deceniu.
La finalul unei stagiuni foarte bune, în care şi-a făcut debutul într-un Mare Tur şi a concurat la Campionatele Mondiale de la Ponferrada, Michael Valgren a vorbit pentru Cafe Roubaix despre experienţa sa ca neo-profesionist şi planurile pentru 2015, un an în care este capabil să bifeze un succes mare în World Tour.
– Michael, ai avut 80 de zile de cursă în 2014. Cum te simţi după un sezon atât de lung?
Da, 80 de zile sună mult, dar m-am simţit foarte bine la finalul sezonului şi sunt fericit pentru că echipa mi-a permis să concurez atât de mult. Mai ales după Vuelta m-am simţit bine şi pot spune că a fost extraordinar să mă simt astfel după primul meu Mare Tur.
– Primul tău rezultat important a venit în luna mai, în Cele Patru Zile de la Dunkerque, unde ai terminat al treilea. Te-ai aşteptat să mergi atât de bine?
Înainte de cursă nu am avut aşteptări, însă ştiam că forma mea este bună, aşa că am încercat să nu pierd timp în primele etape. Apoi, când am sesizat o oportunitate, am profitat de ea, iar colegii mei m-au susţinut 100%. A fost extraordinar să am toată echipa alături, mai ales că sunt neo-profesionist.
– Mai puţin de două luni mai târziu, ai devenit campion naţional, ajungând singur la finiş. Ce a însemnat pentru tine să câştigi titlul în primul sezon ca profesionist?
A fost incredibil să mă impun la Campionatele Naţionale. Mi-a dat încredere în mine însumi pentru viitor. În plus, este extraordinar să concurezi cu tricoul de campion în fiecare cursă, până anul viitor. E ceva ce îţi oferă expunere media, iar acesta este un lucru bun.
– Cel mai mare succes al tău a venit la general, în Turul Danemarcei. Cum a fost?
Să triumfe pe teren propriu, şi, mai ales, în faţa unui public masiv precum cel de la Copenhaga, este unul dintre cele mai importante rezultate posibile pentru un ciclist danez. A fost foarte emoţionant, deoarece părinţii mei au urmărit Turul Danemarcei şi m-au susţinut în permanenţă. Sunt cei mai buni!
– A fost un rezultat care a cântărit decisiv în alegerea ta pentru Vuelta?
Sincer, nu ştiu. Cred că mă aflam în cărţi, dar acea victorie m-a ajutat, cu siguranţă.
– Apropo de Vuelta, acolo ţi-ai făcut debutul într-un Mare Tur. Cum ai trăit toată acea experienţă?
Turul Spaniei a fost ceva major, mai ales pentru că Alberto (n.r. Contador) a câştigat. A fost uluitor să îl ajut să se impună, să văd că întreaga echipă s-a descurcat atât de bine şi s-a comportat excelent la nivel tactic a fost de-a dreptul incredibil. A fost o experienţă extraordinară. Cu siguranţă, voi mai participa în Mari Tururi.
– Să mergem acum la Campionatele Mondiale, unde ai atacat pe final.
Ei bine, la Mondiale am avut picioare puternice, categoric, dar ar fi trebuit să mai fi aşteptat, deoarece la Campionatele Mondiale trebuie să aştepţi. Pe de altă parte, am fost puţin nesigur că pot fi suficient de bun pe final, aşa că am profitat de o oportunitate şi am mers destul de bine. Să fiu prezent în evadare a fost fantastic. Chiar dacă am suferit, mi-a făcut plăcere. După cursă, când am început să mă gândesc la ce s-a întâmplat, mi-am dat seama că m-aş fi putut descurca mai bine. Oricum, sunt foarte mulţumit de evoluţia mea.
– Ce simţi că ai îmbunătăţit în 2014?
Rezistenţa, cu siguranţă. Acum pot merge în mai multe curse de peste 200 de kilometri, şi am arătat asta la Mondiale. Acesta e un lucru bun pentru viitorul meu. Vreau să câştig Campionatele Mondiale, Liège–Bastogne–Liège şi Amstel Gold Race, iar pentru asta trebuie să fiu capabil să particip în curse lungi. Evident, de-a lungul stagiunii au fost şi momente în care m-aş fi putut descurca mai bine, însă întotdeauna există coborâşuri, iar eu am primit cel mai bun ajutor posibil din partea antrenorilor pentru a reveni pe drumul cel bun.
– Cum a fost aventura numită Kilimanjaro?
A fost una dintre cele mai mari experienţe din viaţa mea! A avut de toate: frică, fericire, oboseală, succes. Sunt fericit pentru că am încercat-o, deoarece e ceva ce nu aş face pe cont propriu şi ceva ce nu voi mai face în viitor. Am fost acolo, am făcut asta!
– Ce planuri ai pentru anul viitor? Eşti tentat de clasicele pe pavate?
Vreau să mă descurc cât mai bine. Nu m-am gândit în ce curse voi participa, deoarece nu mi-am primit încă programul. Însă sunt foarte fascinat de pavate şi mi-ar plăcea să îl ajut pe Peter Sagan să câştige acolo. Evident, fiecare rutier visează să concureze în Turul Franţei, dar eu vreau să iau lucrurile uşor. Asta nu înseamnă că dacă voi primi un loc în echipă îl voi refuza.
Cafe Roubaix 