Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Sven Erik Bystrøm: de la Øster Hus-Ridley la Katusha, via Ponferrada

Sven Erik Bystrøm

În septembrie, la Campionatele Mondiale din Spania, Sven Erik Bystrøm i-a surprins pe marii favoriţi cu un atac dat pe ultima căţărare a cursei de tineret şi a câştigat tricoul curcubeu, devenind doar al doilea norvegian care a reuşit această performanţă. Totuşi, rutierul în vârstă de 22 de ani nu a venit de nicăieri; în ultimele trei sezoane petrecute alături de Øster Hus-Ridley, Sven a obţinut câteva rezultate impresionante în cursele de o zi şi în cele pe etape, iar printre echipele de World Tour ce i-au remarcat potenţialul s-a numărat şi Katusha, care i-a oferit un contract pentru următorii doi ani.

Înainte de a merge în cantonament cu gruparea rusă, am vorbit cu Sven Erik Bystrøm şi i-am pus câteva întrebări despre primele sezoane ca rutier şi aşteptările pe care le are pentru 2015.

– Sven, cum ai început ciclismul?

Mi-a plăcut ciclismul încă de la început, îl urmăream mult la televizor, în special Turul Franţei şi Turul Italiei. Am început când aveam nouă ani, la un club de ciclism local, iar apoi, la 16 ani, m-am mutat în Stavanger, care este la două ore cu maşina de unde veneam. Apoi, am mers la liceul sportiv şi am făcut parte dintr-o comunitate mai mare de ciclism, cu mai mulţi rutieri de vârsta mea.

– După câteva rezultate bune la juniori, ai semnat cu Sparebanken Vest, actuala Øster Hus-Ridley. Care este povestea acelui transfer?

Imediat ce mi-am terminat junioratul, am făcut primul an la tineret alături de un club local din Stavanger, unde am avut câteva rezultate şi am câştigat Cupa Norvegiei. Astfel, am primit oferte de la Sparebanken Vest, aşa cum era cunoscută Øster Hus-Ridley atunci, şi de la Joker. Am ales-o pe Sparebanken Vest, deoarece e din acelaşi oraş în care locuiesc, şi, practic, toţi cicliştii din echipă sunt din aceeaşi zonă. Ne-am antrenat şi am concurat mult împreună, iar acesta a fost un lucru bun pentru mine.

– Care a fost cea mai importantă victorie din perioada petrecută alături de Øster Hus-Ridley?

Aş spune că primul meu succes notabil, Eschborn-Frankfurt City Loop, în 2012. Apoi, am arătat de ce sunt capabil la Campionatele Naţionale. De asemenea, şi împreună cu echipa naţională, în Tour de l’Avenir, am bifat câteva clasări în top zece. Sezonul următor, chiar dacă nu am avut victorii, am simţit că sunt mai puternic decât în anul anterior şi că am devenit mai bun la fiecare capitol.

– Să trecem acum la Ponferrada. Care erau speranţele tale înainte de cursă?

M-am gândit că pot obţine o medalie, deoarece mă aflam la un nivel bun şi îmi plăcea traseul. Anul acesta, în septembrie, am simţit că eram la cel mai înalt nivel posibil şi că aveam o formă similară cu cea din luna mai, tocmai de aceea am fost atât de încrezător că pot termina pe podium.

– Ce gânduri ai avut în ultimii kilometri?

Atunci când am atacat, am mers la viteză maximă şi am dat totul. În vârful căţărării am fost foarte obosit, aşa că am hotărât să nu mai pedalez atât de mult, pentru a-mi păstra energia, şi să rămân cât mai aerodinamic pe coborâre. La intrarea în ultimii doi kilometri am dat totul, a fost aproape ca un sprint pentru mine, deoarece eram conştient că dacă aveam un avans de zece secunde în ultimii 500 de metri, rutierii aflaţi în urmă s-ar fi gândit că eram prea departe şi ar fi început să se supravegheze.

– Simţi că acea victorie ţi-a schimbat viaţa în vreun fel?

După ce am trecut linia de sosire, nu am avut timp să îmi dau seama ce am realizat. Apoi, lucrurile s-au mai aşezat, oamenii au devenit mult mai interesaţi de mine şi am primit mai multe cereri din partea media. Nu stiu dacă titlul mondial va aduce mai multă presiune pe viitor, principala mea preocupare este să cresc de la an la an.

– La tineret, ai avut rezultate atât în cursele pe etape, cât şi în cele de o zi. Ce fel de rutier te vezi devenind în viitor?

Cred că mi se potrivesc cursele de o zi cu un traseu valonat, lucru pe care l-am arătat şi la Campionatele Mondiale. Mi se potrivesc clasice ca Flèche Wallonne şi Liège–Bastogne–Liège, dar şi curse pe etape, în special cele fără contratimp, deoarece acesta este una dintre slăbiciunile mele. Dacă nu sunt contratimpuri şi munţi înalţi, pot obţine rezultate importante în cursele de o săptămână.

– Cum ai ajuns să semnezi cu Katusha?

Practic, a fost foarte important că vom fi doi rutieri din acelaşi oras, eu şi Alex (n.r. Kristoff). Ne cunoaştem din trecut şi ne-am antrenat împreună de fiecare dată când am fost acasă. Este bine pentru amândoi că suntem la aceeaşi echipă. El este vedeta acolo şi sper să îi ajut pe el şi pe ceilalţi rutieri. În ceea ce mă priveşte, vreau să devin mai bun, să mă descurc mai bine în cursele lungi şi să adun mai multe zile de cursă, comparativ cu anul acesta.

– Ce curse visezi să câştigi?

Liège–Bastogne–Liège este una dintre acestea. De asemenea, vreau să mă impun într-o etapă din Turul Franţei, care e o cursă foarte importantă pentru norvegieni. Mi-ar plăcea să câştig şi Campionatele Mondiale ca profesionist. Mă motivează foarte mult faptul că ediţia din 2017 se va desfăşura la Bergen.

Single Post Navigation

Lasă un comentariu