Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Paris-Roubaix 1949: anul cu doi învingători

În urmă cu 65 de ani, 217 ciclişti s-au prezentat la Saint-Denis pentru cea de-a 47-a ediţie a Paris-Roubaix, una care a intrat pentru totdeauna în istorie datorită/din cauza deznodământului său. Înainte de start, toată lumea se aştepta la un duel extraordinar între Rik Van Steenbergen, deţinătorul trofeului, şi Fausto Coppi. Niciunul dintre aceştia nu a câştigat, însă italianul a jucat un rol uriaş în configuraţia finală a podiumului.

La acea vreme, traseul era diferit de cel de acum, iar unul dintre principalele obstacole îl reprezenta dealul de la Doullens, cunoscut nu doar pentru duritatea sa, dar şi pentru că de obicei se formau “borduri” acolo. Totuşi, în 1949, Doullens nu a avut un impact important asupra cursei, fiind doar locul în care plutonul a ajuns evadarea iniţială, înainte ca alţi ciclişti, între care şi Jean Robic, câştigătorul din 1947 al Turului Franţei, să îşi încerce şansa. Acţiunea acestora nu a avut viaţă lungă, deoarece plutonul s-a regrupat la Amiens, fără ca acolo să se mai afle Van Steenbergen şi Ferdi Kubler, nevoiţi să abandoneze din cauza unor accidentări.

La Seclin, când mai erau doar 26 de kilometri, un alt grup s-a format, cu Jesus Moujica, Frans Leenen, André Mahé şi Florent Mathieu, care nu a rezistat mult acolo, fiind distanţat la Hem. Următorul rutier desprins a fost Mojuica, după ce i s-a rupt o pedală, dar spaniolul a avut forţa să revină, iar cei trei au ajuns primii în Roubaix. Când se pregăteau să intre pe velodrom, un poliţist aflat în zonă le-a făcut semn să meargă prin altă parte, pe un drum rezervat maşinilor tehnice. Greşeala acestuia i-a făcut pe cei trei să parcurgă 220 de metri în plus şi să piardă timp preţios, astfel încât au fost ajunşi de George Martin, care plecase din pluton.

Totuşi, grupul mai păstra un avans de câteva secunde, iar acesta s-a dovedit suficient pentru Mahé, care a sprintat de lângă colegii săi de evadare şi a obţinut prima victorie a carierei într-un Monument. Din pluton, Serse Coppi a sprintat şi a terminat pe locul cinci, dar lucrurile nu s-au încheiat astfel, deoarece fratele său mai mare, Fausto, l-a îndemnat să facă o plângere pe baza paragrafului 156, care stipula că rutierii trebuiau să urmeze traseul oficial. Oficialii s-au întrunit imediat şi au decis că primul loc trebuie să îi revină lui Serse Coppi, ceilalţi patru, inclusiv André Mahé, care sărbătorea succesul alături de spectatori, fiind descalificaţi.

La 26 de ani, Serse Coppi devenea al treilea italian triumfător în “Infernul Nordului”, după Maurice Garin şi Jules Rossi. Cu toate acestea, controversele iscate în jurul acelei ediţii a Paris-Roubaix nu erau încheiate, iar o comisie a Federaţiei Franceze de Ciclism a decis după câteva zile trecute de la finalul cursei ca lui Mahé să îi fie acordată victoria, împreună cu mai tânărul Coppi. Cum s-a ajuns la această hotărâre? Tot ca urmare a consultării aceluiaşi paragraf 156, ce mai spunea că toţi rutierii trebuie să respecte indicaţiile primite din partea poliţiştilor prezenţi pe traseu.

Single Post Navigation

2 thoughts on “Paris-Roubaix 1949: anul cu doi învingători

  1. Cristi1993 on said:

    Sagan va participa in Paris-Roubaix???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: