Din Picardia în America: Clément Chevrier
S-a apucat de ciclism la şapte ani, inspirat de tatăl său, dar şi de Laurent Jalabert, unul dintre cei mai bun rutieri francezi din acea perioadă. Numele său este Clément Chevrier, un ciclist care şi-a arătat talentul uriaş încă din 2010, atunci când a terminat pe locul cinci Tre Bresciana, unde a şi câştigat o etapă. Rezultatele sale au convins-o pe Chambéry CF – echipa “pepinieră” a lui AG2R – să semneze cu el, iar Clément a continuat să progreseze acolo în ultimii doi ani.
Cele mai bun rezultate ale carierei sale de până acum au venit în 2013: alături de Chambéry şi de echipa naţională, tânărul ciclist francez a terminat pe locul secund Tour des Pays de Savoie (unde a câştigat “etapa-regină”) şi Giro della Valle d’Aosta, înainte de a concura în Tour de l’Ain, o cursă 2.1 în care a impresionat încă o dată, încheind al 16-lea, la aproape opt minute în urma bunului său prieten Romain Bardet, care s-a impus la general.
În ultima parte a stagiunii, dezamăgirea de a nu fi semnat cu AG2R a fost imediat uitată după ce Clément s-a transferat la Bissell, echipa americană manageriată de Axel Merckx. Acolo, el va încerca să progreseze şi să îşi mai adauge victorii în CV, dar şi să facă pasul final spre o formaţie de World Tour în 2015.
– Clément, să vorbim pentru început despre sezonul 2013. Ai ratat victoria la general în Tour des Pays de Savoie şi Giro della Valle d’Aosta pentru mai puţin de un minut. După aceste curse, ai văzut jumătatea plină sau goală a paharului?
Jumătatea plină, categoric! Am fost foarte fericit pentru acele rezultate, deoarece m-am descoperit treptat, etapă după etapă şi cursă după cursă. Cu toate acestea, cred că m-aş fi putut descurca mai bine în Tour des Pays de Savoie. Multe lucruri au afectat desfăşurarea cursei, cum ar fi trenul care a oprit grupul meu înainte de ultima căţărare din etapa secundă.
– Unul dintre cele mai impresionante rezultate obţinute a fost victoria de pe La Toussuire. Cum te-ai simţit atunci?
A fost o zi extraordinară, deoarece acea etapă a fost cea mai dificilă, iar eu am câştigat-o în faţa familiei şi prietenilor. M-am pregătit special pentru această etapă în timpul cantonamentului din luna mai. Multă muncă se află în spatele acelui succes.
– Apoi, în vară, ai terminat pe locul 16 Tour de l’Ain, înaintea multor ciclişti profesionişti.
A fost prima mea cursă cu echipa naţională şi a trebuit să îmi găsesc locul în grup. În plus, această cursă trebuia să reprezinte pregătirea pentru Tour de l’Avenir. Acum pot spune că am fost la cel mai bun nivel în l’Ain. Pe parcursul competiţiei am fost foarte fericit, deoarece a fost prima mea cursă profesionistă şi am concurat alături de rutieri pe care îi văzusem doar la televizor. Am avut şi prieteni în pluton, iar Romain Bardet, câştigătorul de la general, m-a ajutat mult să obţin un rezultat bun, anticipând desfăşurarea cursei şi spunându-mi unde trebuie să stau în pluton. Am învăţat multe în Tour de l’Ain şi după rezultatul de acolo am devenit foarte încrezător pentru Tour de l’Avenir. Mi-am dat seama în acel moment că nivelul la care mă aflu îmi permite să fac parte din plutonul profesionist.
– Ştiu că ai avut aşteptări mari pentru Tour de l’Avenir, dar ai terminat doar pe locul al 19-lea. Ce s-a întâmplat?
Nu am fost într-o condiţie fizică bună în timpul Tour de l’Avenir, m-am simţit mai bine în Tour de l’Ain. Cred că asta a fost din cauza programului foarte aglomerat pe care l-am avut din luna iunie, cu Tour des Pays de Savoie, Giro della Valle d’Aosta şi cantonamente, astfel încât am început Tour de l’Avenir obosit. Programul meu nu a fost perfect, dar a fost o experienţă folositoare, iar acum mă pot pregăti mai bine datorită acestui eşec.
– În septembrie, ai încheiat pe locul 11 cursa pe şosea de la Campionatele Mondiale. Ai fost mulţumit cu acest rezultat sau crezi că te-ai fi putut descurca mai bine?
Sincer să fiu, sunt mulţumit, deoarece am dat tot ce am avut mai bun, însă când vine vorba despre echipă, am fost puţin dezamăgiţi, pentru că ne-am dorit să câştigăm, iar în acea zi tactica noastră nu a fost bună, în timp ce condiţiile pe care le-a avut echipa au fost perfecte. Problema a fost că am început lupta prea devreme în cursă.
– Dacă tot am adus vorba despre Campionatele Mondiale, cum ţi se pare traseul de la Ponferrada?
Am apucat să văd circuitul, nu sunt mari dificultăţi, cum a fost cazul la Florenţa anul trecut, dar va fi foarte solicitant. Cu mai mult de 3000 de metri diferenţă pozitivă de nivel, cursa sub 23 de ani va fi foarte dificilă, iar asta va fi pe placul căţărătorilor. Totuşi, finalul este într-o coborâre care vine după ultima ascensiune şi nu e potrivit pentru o sosire în solitar, ci pentru un sprint dintr-un grup redus. Este un traseu oarecum similar celui de la Florenţa, acolo unde toată lumea a sosit după Matej Mohoric, care a fost foarte puternic.
– Revenind la 2013, au fost câteva zvonuri în vară care spuneau că vei deveni profesionist alături de AG2R. Ce s-a întâmplat până la urmă?
Sunt puţin dezamăgit, deoarece atunci când începem să concurăm pentru Chambéry CF vrem să devenim profesionişti într-o echipă de World Tour la finalul formării noastre, Însă în actualul context sunt foarte fericit pentru decizia de a concura alături de Bissell, deoarece consider că este o echipă potrivită pentru mine şi progresul meu. În ceea ce mă priveşte, nu cred că am la momentul actual ceea ce este necesar pentru a deveni profesionist în World Tour, dar sper că Bissell reprezintă o trambulină bună în acest sens.
– Cum ai intrat în contact cu Bissell şi ce te-a determinat să te transferi acolo?
I-am trimis CV-ul lui Axel Merckx cu două zile înaintea Campionatelor Mondiale, sperând că voi primi un răspuns pozitiv. Imediat după cursă, am discutat cu Nathan Brown şi el mi-a spus că Axel este interesat de mine. Apoi, după doar o zi, am primit un telefon din partea lui Axel Merckx. Am contactat o singură echipă, doar pe Bissell, deoarece cred că pentru viitorul meu, munca pe care o depune Axel în formarea tinerilor rutieri este cea mai bună din lume înainte de a merge în World Tour. În plus, urmăresc această echipă din 2009 şi am visat ca într-o zi să concurez pentru Axel Merckx.
– Va fi o experienţă nouă având în vedere felul cum se concurează acolo şi altitudinile foarte ridicate?
Da, totul va fi complet nou pentru mine. Aştept cu nerăbdare să descopăr cursele, altitudinile ridicate, stilul de viaţă american, cultura şi coechipierii. Va fi o experienţă frumoasă.
– Ce ai dori să îmbunătăţeşti cu ajutorul lui Bissell?
Vreau să devin mai bun în general, iar în special pe munţi şi în cursele pe etape. Îmi doresc să acumulez o experienţă vastă şi să învăţ multe lucruri cu ajutorul programului de curse pe care îl voi avea, cantonamentelor şi experienţei staff-ului şi a colegilor. Apoi, după acest sezon, sper să concurez în World Tour. Acesta este obiectivul meu final alături de Bissell. Pentru asta, pe parcursul stagiunii trebuie să arăt pe bicicletă că am abilităţile necesare. De asemenea, aş dori să îmi îmbunătăţesc engleza, deoarece sunt student din nou la Afaceri şi este foarte important să vorbesc această limbă.
– Cunoşti programul pe care îl vei avea? În ce curse ai vrea să participi?
Nu, nu îmi ştiu programul în acest moment, dar vreau să concurez şi să fiu într-o formă bună pentru Liège-Bastogne-Liège sub 23 de ani, Turul Californiei şi Turul Colorado, alături de Bissell. Pe lângă aceste curse, îmi doresc să particip alături de echipa naţionala în Tour des Pays des Savoie şi Tour de l’Avenir.
– Care vor fi obiectivele tale pentru 2014?
În prima parte a stagiunii voi încerca să obţin un rezultat bun în versiunea pentru tineret a Liège-Bastogne-Liège, deoarece îmi plac clasicele, iar această cursă este foarte frumoasă, dar în acelaşi timp şi foarte dificilă. Apoi, voi încerca să fiu în cea mai bună formă pentru Turul Californiei. Nivelul e foarte ridicat acolo, aşa că nu pot spune că am un obiectiv concret, dar vreau să dau tot ce am mai bun pentru echipă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Turul Colorado. Dacă voi putea concura alături de naţională, mi-ar plăcea să merg bine în Tour des Pays des Savoie, Tour de l’Avenir şi la Campionatele Mondiale, evident, dacă voi fi prezent acolo.
– Unul dintre visurile tale e să câştigi Turul Lombardiei într-o bună zi. De ce îţi place atât de mult această clasică?
Este o cursă frumoasă: drumurile, căţărările, tifosi. Îmi place să concurez în Italia, e o cultură diferită, iar atmosfera este specială. În plus, cursa e foarte dificilă şi se potriveşte calităţilor mele de căţărător. Îmi plac mult clasicele şi sunt atras în special de Liège-Bastogne-Liège, este o cursă dificilă şi legendară în acelaşi timp!
– Şi în afară de acestea, în ce alte curse îţi mai doreşti să îţi laşi amprenta de-a lungul anilor?
În 2014, aş vrea să strălucesc în Tour de l’Avenir, deoarece este cursa “regină” la categoria sub 23 de ani. Pe lângă asta, Milano-San Remo mă face să visez, dar nu e potrivită caracteristicilor mele. Evident, ca toţi căţărătorii, visez la Turul Franţei şi la câştigarea unei importante etape montane acolo.