Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “mai, 2013”

Ploaia care a schimbat Il Giro

Cu aproximativ 50 de kilometri rămaşi din etapa a şaptea a Turului Italiei, condiţiile meteo s-au înrăutăţit, iar acest aspect şi-a pus amprenta nu doar asupra desfăşurării rundei, ci şi întregii curse. Cel mai “şifonat” dintre toţi a ieşit Bradley Wiggins, care a părut o copie a lui Chris Froome din Tirreno-Adriatico, atunci când compatriotul său a clacat în condiţii similare. Singura diferenţă este că învingătorul din Turul Franţei a avut de suferit şi pentru că a căzut pe coborâre, iar apoi i s-a activat instinctul de autoconservare, care l-a făcut să ruleze extrem de prudent până la final.

Fără îndoială, a fost una dintre cele mai grele zile trăite de Wiggins pe bicicletă, cel puţin de când a început transformarea sa în rutier de Mari Tururi, iar liderul lui Sky a văzut cum speranţele sale la tricoul roz au început să se năruie. Evident, cursa pentru trofeu nu s-a încheiat, însă britanicul nu mai are alura din vara anului trecut, când a părut imperturbabil şi invincibil. În schimb, acum lasă impresia unui om iritat de întâmplările recente, un om care a adunat multe frustrări şi pare din ce în ce mai nesigur pe forţele sale.

Ce a surprins a fost tactica echipei Sky, care a preferat să îi ţină pe Rigoberto Uran şi Sergio Henao lângă un Wiggins lipsit de motivaţie, pentru care prezenţa columbienilor nu a reprezentat nimic. Cei doi sud-americani stăteau bine în clasamentul general (cu un plus pentru Uran), iar dacă gruparea britanică le-ar fi dat mână liberă pe finalul etapei, atunci ar fi salvat ceva dintr-o zi care s-a dovedit a fi dezastruoasă. Aşa, există riscul ca David Brailsford să ajungă să regrete din nou strategia aleasă, cum s-a întâmplat şi la finalul Turului Spaniei din 2011.

Il Giro – etapa a Vll-a

Image

Vineri, când se va împlini o săptămână de la startul cursei, o evadare va avea prima şansă cu adevărat mare de a reuşi la această ediţie. Traseul în lungime de 177 de kilometri, care va purta plutonul între Marina di San Salvo şi Pescara, este înţesat cu mai mult de zece căţărări scurte, dar nervoase, dintre care patru sunt repertoriate. Va fi o rundă asemenătoare cu cea de la ediţia precedentă, încheiată la Porto Sant’Elpidio, când s-a impus Miguel Angel Rubiano Chavez.

Tocmai de aceea, columbianul va fi din nou unul dintre principalii candidaţi la victorie, într-o zi care se poate transforma într-un duel al celor mai puternice echipe Pro Continentale din Italia. Androni Giocattoli-Venezuela şi Vini Fantini, căci despre acestea este vorba, şi-au fixat etapa a şaptea ca obiectiv încă dinainte de startul cursei, cu atât mai mult cu cât pot propune mai multe variante la victorie. Pentru Androni, în afară de Rubiano Chavez, se mai poate implica Fabio Felline, în timp ce Vini Fantini îi va avea pe Danilo Di Luca (care se va afla pe teren propriu) şi Mauro Santambrogio. Tocmai de aceea, dacă aceste două echipe vor trimite oameni în evadare, sunt toate şansele ca o astfel de acţiune să reuşească, mai ales că plutonul va fi mai mult cu gândul la contratimpul individual de sâmbătă.

Un obişnuit al evadărilor, Lars Ytting Bak ar putea merge şi el în faţă, la fel ca Marco Marcato sau Jérôme Pineau. Dar cum vor sta lucrurile cu oamenii de clasament general? Aşa cum bine au punctat Max Sciandri şi David Brailsford, etapa a şaptea seamănă foarte mult cu penultima zi din Tirreno-Adriatico, atunci când rutierii au avut parte de căţărări similare, cu pante infernale, care au dus la crearea unor diferenţe însemnate. Acum nu se va ajunge la 30%, însă ultimele două ascensiuni repertoriate au pantă maximă 18%, respectiv 14%.

Cum în Tirreno-Adriatico a dat lovitura într-o astfel de etapă, după un atac perfect gândit, Vincenzo Nibali ar putea fi tentat să încerce acelaşi lucru şi aici, indiferent dacă se va afla în primul grup pe final sau în urma unei evadări. Obiectivul italianului nu vor fi secundele de bonificaţie, ci un ecart cât mai mare în faţa lui Bradley Wiggins, iar acest scenariu pare realizabil, deoarece britanicul nu este “croit” pentru astfel de căţărări. În plus, dacă Ryder Hesjedal sau Cadel Evans vor veni lângă Nibali, şansele de a-i pune probleme lui Wiggins vor creşte considerabil.

Va fi pentru a 17-a oară când Il Giro va ajunge la Pescara şi pentru prima dată după 12 ani. La precedenta vizită, în 2001, a fost programat un prolog, iar belgianul Rik Vebrugghe l-a învins pe reprezentantul gazdelor, Dario Frigo, pentru opt secunde.

Cavendish, pe urmele lui Guerra şi Rodriguez

În 2007, la debutul său într-un Mare Tur, Mark Cavendish a făcut cunoştinţă cu partea neplăcută a vieţii de sprinter, scurta sa experienţă în Turul Franţei fiind marcată de mai multe căzături şi probleme mecanice, serie încheiată cu un abandon venit devreme, în etapa a opta. A fost un “botez” dur, dar de pe urma căruia britanicul a avut numai de învăţat, deoarece în 11 dintre cele curse de trei săptămâni în care a mai participat apoi, doar o singură dată nu a obţinut o victorie.

De atunci, actualul ciclist al echipei Omega Pharma-Quick Step a câştigat nu mai puţin de 38 de etape, cel mai recent succes venind joi, atunci când fostul campion mondial s-a impus la Margherita di Savoia, după un final ca la carte, atât din partea lui, cât şi a “lansatorului” său, Gert Steegmans. Ciclistul din Insula Man s-a impus de o manieră categorică, senzaţia generală fiind că s-a întrebuinţat doar la 75% din capacitate pentru a trece primul linia de sosire.

După această victorie, Cavendish şi-a consolidat locul al şaselea într-un clasament al tuturor timpurilor, iar până la finalul Turului Italiei, în ciuda faptului că mai sunt puţine etape de plat, îi poate egala pe alţi doi rutieri uriaşi, Learco Guerra şi Delio Rodriguez, ambii aflaţi la cota 39 şi ambii foşti câştigători de Mari Tururi, diferenţa fiind că Mark Cavendish ar fi singurul care a bifat succese de etapă în Giro, Le Tour şi Vuelta.

Il Giro 2013 – etapa a Vl-a

Image

La ediţia precedentă a Turului Italiei, Mark Cavendish a fost primul rutier care a bifat două succese de etapă. Scenariul are toate şansele să se repete şi acum, joi, atunci când plutonul va sosi pentru prima oară în istorie în micuţa localitate Margherita di Savoia, aflată în regiunea Apulia. Va fi o rundă scurtă, doar 169 de kilometri, a cărei singură particularitate va fi parcurgerea a două tururi de câte 16 kilometri în ultima parte.

Foarte interesant de văzut va fi dacă Mark Cavendish va beneficia acum de ajutorul unui “lansator”, după ce la Napoli a fost lăsat singur, cu 500 de metri înainte de final, din cauza unei probleme mecanice a lui Gert Steegman. În cazul în care asta se va întâmpla din nou, britanicul se va folosi cel mai probabil de “trenuleţul” Orica-GreenEdge, cel mai “sudat” din cursă. Echipa australiană îl va da pe unul dintre adversarii lui Cavendish, Matthew Goss, care caută în continuare primul succes din ultimul an într-un Mare Tur.

Chiar dacă la Napoli nu a putut arăta la ce nivel se află, Mattia Gavazzi promite să fie unul dintre protagonişti pe finalul etapei, la fel ca Nacer Bouhanni şi Elia Viviani. Un alt italian, Giacomo Nizzolo, ar putea juca la rândul lui un rol important, în condiţiile în care va fi ajutat de germanul Danilo Hondo, unul dintre cei mai experimentaţi “lansatori” din pluton, în timp ce John Degenkolb va încerca să îi dea peste cap planurile lui Cavendish şi să devină primul ciclist de la această ediţie care realizează “dubla”.

Pe scurt

Richie Porte şi-a prelungit contractul cu Sky, punând capăt zvonurilor potrivit cărora va pleca la o altă echipă în toamnă. Aflat alături de gruparea britanică din 2012, rutierul australian, triumfător în luna martie în Paris-Nisa, a semnat până la finalul lui 2015, urmând ca anul viitor să fie căpitanul lui Sky în unul dintre cele trei Mari Tururi. În schimb, columbienii Rigoberto Uran şi Sergio Henao, cărora le expiră contractul peste câteva luni, sunt foarte aproape să părăsească echipa manageriată de David Brailsford, cea mai probabilă destinaţie a lor fiind Omega Pharma-Quick Step.

Frank Kwanten, directorul comercial al lui Vacansoleil, a dezminţit zvonurile din ultima vreme, care spuneau că sponsorul principal al grupării olandeze nu va mai prelungi contractul scadent la finalul sezonului. Negocierile dintre cele două părţi continuă, însă sunt şanse mari să nu se ajungă la o nouă înţelegere. Tocmai de aceea, Daan Luijkx, managerul echipei, încearcă să găsească un sponsor principal pentru anul următor în Orientul Mijlociu, o piaţă din ce în ce mai atractivă pentru ciclism.

Blanco a anunţat că Luis Leon Sanchez va reveni în curse odată cu Turul Belgiei, care se va desfăşura între 22 şi 26 mai. Suspectat de conducerea echipei olandeze că a apelat la serviciile doctorului Eufemiano Fuentes sub numele de cod “Huerto”, ciclistul iberic a fost suspendat provizoriu de la începutul stagiunii şi nu a participat în nicio competiţie până acum. În vârstă de 28 de ani, Luis Leon Sanchez se află în al treilea sezon alături de Blanco, unde se pare că are un salariu stagional de 800 000 de euro. În 2012, el a fost cel mai important om al grupării batave, căreia i-a adus şase victorii, dintre care cinci în curse de World Tour.

Accidentat de pe 31 martie, când a căzut în prima parte a Turului Flandrei, Tom Boonen a decis să revină în competiţiile oficiale. Iniţial, campionul Belgiei era trecut pe lista de start a Turului Californiei, dar până la urmă a hotărât să participe în Turul Picardiei, care va începe la finalul săptămânii. În funcţie de cum va decurge recuperarea sa, dar şi de obiectivele pe care şi le va fixa în a doua jumătate a sezonului, Boonen va participa în Turul Franţei sau în Turul Spaniei.

Devine din ce în ce mai clar că ediţia din 2015 a Turului Spaniei va porni la drum din Olanda, acolo unde se vor desfăşura nu mai puţin de cinci etape. După un contratimp pe echipe în prima zi, programat în Drenthe, caravana va merge în alte oraşe cunoscute, ca Alkmaar şi Breda. Vuelta a mai luat o singură dată startul din Olanda, în 2009, atunci când plutonul a vizitat localităţile Assen, Emmen, Zutphen şi Venlo.

Germania, la cota 22

În 1932, la capătul unei lungi evadări, Hermann Buse se impunea în etapa secundă a Turului Italiei, încheiată la Udine. În vârstă de 25 de ani la acea vreme, acesta devenea nu doar primul german câştigător de etapă în Corsa Rosa, dar şi cel dintâi lider al clasamentului general oferit de Germania. De atunci, au mai urmat 21 de succese ale reprezentanţilor acestei ţări în Il Giro, cea mai recentă venind miercuri, la Matera, acolo unde John Degenkolb a câştigat după un finiş haotic.

Prezent pentru a treia oară în carieră într-un Mare Tur, rutierul echipei Argos-Shimano a bifat un succes care poate marca un nou început în acest sezon pentru el. Până acum, Degenkolb a dezamăgit în clasicele de primăvară (Milano-San Remo, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix), acolo unde ţintea o clasare pe podium, dar şi în celelalte curse în care a participat, iar lucrurile nu arătau deloc promiţător înainte de Giro.

Norocul i s-a schimbat miercuri (ironic, după căzătura unui coechipier, slovenul Luka Mezgec), iar John Degenkolb a obţinut o victorie mare nu doar pentru el şi Argos-Shimano, dar şi pentru Germania, o naţiune care şi-a pierdut pasiunea pentru ciclism în ultimii ani, dar care şi-o poate regăsi, cu ajutorul unor ciclişti ca Degenkolb, Marcel Kittel, Tony Martin, Tino Thömel sau Rick Zabel.

Il Giro 2013 – etapa a V-a

Image

În urmă cu exact zece ani, caravana Turului Italiei a vizitat localitatea Matera, iar finişul a fost aproape identic cu cel de acum. Etapa s-a încheiat la sprint masiv, victoria fiind obţinută de Robbie McEwen, însă australianul a fost descalificat de către oficiali, după ce aceştia au ajuns la concluzia că rutierul echipei Lotto-Domo a făcut o manevră neregulamentară. Astfel, pe primul loc a fost promovat învinsul lui McEwen, Fabio Baldato.

La începutul articolului, am spus că finalul rundei din 2003 a fost aproape identic cu cel al etapei a cincea din 2013. Care este diferenţa? Montescaglioso, a doua căţărare repertoriată de pe traseu, plasată nu cu mult înainte de sosire, a fost urcată de pe un alt versant, mult mai uşor, permiţându-le sprinterilor să lupte pentru victorie. De această dată, Montescaglioso va fi mult mai grea, cei trei kilometri ai ascensiunii aşteptându-i pe ciclişti cu o pantă medie de 8%.

După aceasta va urma o scurtă coborâre, înainte ca drumul să urce din nou şapte kilometri, la o pantă medie de 4%. Ultimii cinci kilometri ai etapei sunt pe o porţiune de fals plat, care se poate dovedi decisivă pentru stabilirea învingătorului. Cine ar putea fi acesta? În primul rând, pare imposibil ca sprinterii puri să aibă vreo şansă în etapa de miercuri. În schimb, oameni ca Francisco Ventoso (care cu siguranţă îşi va aminti de succesul de la Fiuggi Terme, în 2011) sau John Degenkolb (deşi germanul a fost aproape invibizil până acum), s-ar putea implica în lupta pentru victorie.

Mult mai probabil, finalul ar putea reprezenta o nouă afacere între puncheuri, iar dacă se va întâmpla asta, nu este deloc exclus ca Enrico Battaglin să reapară în faţă. Fabio Felline, învinsul acestuia de marţi, va încerca să îşi ia revanşa, însă cei doi nu vor fi singurii candidaţi la victorie, Marco Marcato, Luca Paolini, Giampaolo Caruso sau Giovanni Visconti fiind alţi rutieri care pot emite pretenţii la victorie.

De ce îi va fi greu lui Wiggins în Giro

Enrico Battaglin a câştigat etapa a patra a Turului Italiei, obţinând cea mai mare victorie a carierei, însă ştirea zilei este că Bradley Wiggins a pierdut 17 secunde şi a coborât câteva poziţii, până pe locul şase. Britanicul a fost întârziat de o căzătură produsă în ultimii trei kilometri şi a sperat că va primi timpul plutonului, însă comisarii de cursă care au studiat imaginile video au descoperit că rutierul echipei Sky era deja întârziat la momentul incidentului şi au decis ca timpul înregistrat la finalul cursei să rămână.

Ce înseamnă asta? Că avansul obţinut după contratimpul pe echipe de duminică a dispărut, iar învingătorul din Turul Franţei se află la egalitate cu Ryder Hesjedal şi la trei secunde în urma lui Vincenzo Nibali, o situaţie la care nimeni nu s-ar fi aşteptat după startul excelent al britanicului în vârstă de 33 de ani. Practic, a fost doar unul dintre factorii de dificultate cu care se va confrunta britanicul în următoarele două săptămâni şi jumătate. Care ar fi ceilalţi?

– ascensiunile din Turul Italiei sunt mult peste cele din Turul Franţei ca duritate, iar Bradley Wiggins, în ciuda celor patru participări anterioare, nu este atât de obişnuit cu acestea

– plutonul din Il Giro e mult mai agresiv decât cel din Marea Buclă, ceea ce înseamnă ca e şi mai greu de controlat

– etapele intermediare din Corsa Rosa sunt mai imprevizibile chiar şi decât etapele montane din Le Tour, având mereu capcane pe final

– echipa sa, deşi foarte puternică la nivel individual, nu este încă omogenă, aceasta fiind prima cursă în care aleargă în formula actuală

– vremea din Italia e foarte capricioasă şi joacă un rol mai important decât în celelalte Mari Tururi

– în Il Giro există secunde de bonificaţie, un avantaj pentru aproape toţi adversarii săi

Il Giro 2013 – etapa a lV-a

Image

Policastro Bussentino – Serra San Bruno, a doua cea mai lungă rundă de la această ediţie a Turului Italiei (246 de kilometri), va aduce şi un nou lider al clasamentului general, fiind greu de crezut că Luca Paolini, actualul purtător al tricoului roz, poate rezista pe Croce Ferrata, ultima ascensiune a zilei, care are 12,7 kilometri lungime şi pantă medie 5,5%. Aceasta va fi precedată de o altă căţărare repertoriată, Vibo Valentia, pe care în mod normal nu ar trebui să se întâmple nimic, mai ales dacă o evadare va trece prima pe acolo.

În schimb, la ceea ce am văzut luni, când Garmin-Sharp a impus un ritm nebun pe ultima ascensiune din etapa a treia, sunt şanse mari ca şi acum o echipă să intre puternic pe Croce Ferrata, caz în care plutonul va fi întins serios. Nu doar Garmin şi Astana sunt candidate la acest rol, ci şi Vini Fantini, una dintre cele mai atractive grupări de la această ediţie a Il Giro.

Ultima porţiune a etapei seamănă mult cu finalul etapei a opta din 2012, încheiată la Lago Laceno. Atunci, Domenico Pozzovivo a atacat pe Colle Mollela şi a rezistat pe coborârea şi platoul care i-au urmat acesteia. Încă o dată, micuţul italian de la AG2R va fi un pretendent la victorie, la fel ca Mauro Santambrogio, Fabio Duarte, Pieter Weening, Giovanni Visconti, Carlos Betancur sau Stefano Pirazzi, mai ales că niciunul dintre aceştia nu deranjează în clasamentul general.

 

Minte şi suflet

Cu o mână pe cap şi alta în dreptul inimii, aşa a trecut Luca Paolini linia de sosire în etapa a treia a Turului Italiei, arătând astfel care sunt atributele necesare pentru a reuşi atunci când îţi propui ceva. În urmă cu trei zile, rutierul Katushei, unul dintre veteranii plutonului, şi-a făcut debutul în Il Giro, o situaţie ce poate părea paradoxală, în condiţiile în care Paolini are 36 de ani. Un om aflat mult timp în umbra mai titraţilor săi coechipieri sau compatrioţi, pentru care a muncit mereu fără să se revolte, ciclistul originar din Lombardia a trebuit să aştepte până pe finalul carierei pentru a avea parte de momentele sale de glorie, dar când asta s-a întâmplat, a fost recompensat din plin.

Luca Paolini a gândit excelent ultimii 30 de kilometri ai etapei a treia, salvându-şi forţele pe căţărarea finală a zilei, iar când a simţit că poate face diferenţa pe coborârea tehnică de pe Sella di Catona, a atacat şi a luat un avans care în acele condiţii s-a dovedit decisiv. Victoria italianului a fost cu atât mai frumoasă, cu cât i-a adus acestuia şi tricoul roz, devenind cel mai vârstnic rutier din 2010 încoace aflat la conducerea Il Giro (precedentul a fost Alexandre Vinokourov).

Nici nu mai contează ce vor face de acum înainte Luca Paolini (care i-a dedicat succesul tatălui său, operat recent) şi Katusha (prezentă la startul cursei cu echipa a doua), tot ce va veni în următoarele săptămâni urmând să reprezinte un bonus pentru gruparea rusă, care la începutul sezonului era nesigură de participarea sa în Giro, după ce Uniunea Ciclistă Internaţională îi refuzase licenţa World Tour.

Post Navigation