Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Milano-San Remo 1992: ultima victorie majoră a lui Sean Kelly

În urmă cu 21 de ani, Sean Kelly a început sezonul fără mari aşteptări, după ce stagiunea precedentă fusese una cu multe probleme, atât pe plan profesional, cât şi personal: în martie şi-a fracturat clavicula, apoi a abandonat la jumătatea Turului Franţei, iar în august s-a confruntat cu decesul fratelui său. Singura realizare în acel an a fost victoria obţinută în Turul Lombardiei, o palidă consolare pentru fostul câştigător al Cupei Mondiale.

Ajuns la aproape 36 de ani, Kelly a simţit că a venit momentul unei schimbări şi astfel a ajuns la Lotus-Festina, echipă în culorile căreia, pe 21 martie, s-a prezentat la startul primei mari clasice, Milano-San Remo. Oarecum de înţeles, atenţia tuturor nu era îndreptată spre irlandez, ci spre Moreno Argentin, care încerca să câştige unul dintre cele două “Monumente” ce îi lipseau din palmares (alături de Paris-Roubaix). Echipa italianului, Ariostea, condusă din maşină de legendarul Giancarlo Ferretti, a venit în fruntea plutonului de la început şi s-a asigurat că nu va lăsa nimic la voia întâmplării.

Totuşi, lucrurile nu au mers perfect pentru Ariostea, care a ajuns la baza lui Poggio fără Davide Cassani, una dintre “piesele” importante ale formaţiei, după ce acesta a fost implicat într-o căzătură. Primul atac a fost dat de Eric Boyer, însă francezul de la Z nu a apucat să ia un avans impresionant, fiind imediat prins de Ariostea. Apoi a intrat în scenă Argentin, peninsularul lansând atac după atac, până când a rămas singur în frunte. Eforturile sale au fost recompensate cu un avantaj de nouă secunde în faţa unui pluton în care danezul Rolf Sørensen, colegul lui, ducea o trenă falsă. Cum ceilalţi rutieri nu reacţionau, Sean Kelly a decis să accelereze pe coborâre, desprinzându-se şi plecând după liderul cursei, care părea scăpat în învingător.

Italienii de pe margine se pregăteau deja să sărbătorească succesul favoritului lor, când Sean Kelly, care a mers precum un bolid de Formula 1 pe coborârea de pe Poggio, l-a ajuns pe Moreno Argentin, cu mai puţin de trei kilometri rămaşi până la sosire. Deşi acesta i-a făcut de mai multe ori semn să treacă la trenă, irlandezul a refuzat şi a aşteptat liniştit să ajungă în ultimul kilometru, pe Via Roma, acolo unde, deşi Argentin a deschis repede sprintul, nu a avut nicio şansă în faţa adversarului său.

Astfel, Sean Kelly a obţinut a noua şi ultima victorie a carierei într-o clasică “Monument”, datorită căreia ocupă locul al treilea într-un clasament all-time, la egalitate cu Fausto Coppi şi Costante Girardengo. La doi ani şi jumătate de la acel succes, irlandezul s-a retras din activitate, în timp ce învinsul său din 1992 nu s-a mai întâlnit niciodată cu oportunitatea de a câştiga “La Classicisima”.

Single Post Navigation

2 thoughts on “Milano-San Remo 1992: ultima victorie majoră a lui Sean Kelly

  1. Sa inteleg ca si asta a fost un fel de Gerrans? Sau cum zicea alt comentator la articolul despre cursa de anul asta un alt fel de Ciolek.
    Raman la parerea ca fiecare e liber sa-si faca tactica in ciclism. Iar daca asta inseamna sa profiti de tactica celorlalti bravo lui. Inteligenta ar trebui aplaudata, nu blamata.

    • Nu as spune ca pot fi comparate victoriile. Ok, Sean Kelly a stat la cutie, dar si-a asumat niste riscuri pe coborare. Kelly, Gerrans, Ciolek, toti au castigat dupa ce au interpretat o partitura diferita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: