Veneticii din Ţara Bascilor
2013 va reprezenta un moment de cotitură în istoria lui Euskaltel: după aproape două decenii în care s-a bazat doar pe rutieri basci sau cu origini în această regiune a Spaniei, gruparea “portocalie” a decis să facă un compromis şi să renunţe la tradiţia sa, la “o parte din sufletul său”, aşa cum a spus Pierre Cazaux, unul dintre cei care au avut de suferit de pe urma acestei adevărate revoluţii interne. Euskaltel nu a luat în calcul absolut deloc o retrogradare în divizia Pro Continentală, deşi ar fi fost sigură de participarea în curse ca Turul Spaniei, Turul Ţării Bascilor, Turul Cataluniei sau Clasica San Sebastian.
Pe forumuri, fanii lui Euskaltel au pledat pentru păstrarea tradiţiei, indiferent de consecinţe, însă această variantă a fost respinsă încă de la început de managementul echipei, care a dorit să facă parte din World Tour şi în 2013, pornind astfel într-o goană nebună după puncte, ce a dus la achiziţionarea a 11 rutieri, dintre care opt nu au nici cea mai mică legătură cu Spania. Cine sunt aceştia?
Tarik Chaoufi – marocanul în vârstă de 26 de ani a avut şase victorii în 2012, cele mai mari fiind la Campionatele Naţionale şi în etape din Turul Marocului şi Tropicale Amissa Bongo. Mai important pentru Euskaltel este că acesta a venit cu punctele oferite câştigătorului ierarhiei UCI Africa Tour.
Jure Kocjan – merita de mult să ajungă în World Tour, fiind unul dintre cele mai bune produse ale şcolii de ciclism slovene din ultimul deceniu. S-a făcut pentru prima dată remarcat în ediţia din 2009 a Etoile de Bessèges, acolo unde a câştigat o etapă şi a terminat pe locul secund, în urma lui Thomas Voeckler. De atunci, au mai venit succese în GP Pino Cerami şi Tour du Limousin, care l-au adus în atenţia lui Euskaltel. În cursele de o zi, dar şi în cele pe etape de mai mică anvergură, poate obţine pentru noua sa echipă victorii şi clasări pe podium, sinonime cu cât mai multe puncte.
Ricardo Mestre – Turul Portugaliei şi Trofeul Joaquim Agostinho sunt cele mai importante succese din palmaresul portughezului, care este foarte puternic pe munţi şi nici nu pierde mult la contratimp. Totuşi, s-ar putea ca World Tour să se dovedească a fi o pălărie mult prea mare pentru Mestre, iar rolul său să fie de “locotenent” al lui Samuel Sanchez sau Igor Anton.
Steffen Radochla – este un transfer ciudat, mai ales că în “tolba” lui nu se afla decât un singur punct, total insignificant în ierarhia folosită de UCI pentru criteriul sportiv. Cel mai probabil, aşa cum s-a zvonit, Radochla a făcut parte dintr-o înţelegere menită să îl convingă pe André Schulze să semneze cu Euskaltel.
André Schulze – un veteran, cu mai mult de un deceniu în spate la profesionişti, germanul e un sprinter care a adunat zeci de la victorii la viaţa sa, însă niciuna dintre acestea nu este de referinţă. Ajuns la 38 de ani, Schulze reprezintă un exemplu perfect al compromisului făcut de Euskaltel pentru a avea licenţă World Tour şi în 2013.
Alexander Serebryakov – un alt sprinter, dar cu câteva clase peste André Schulze şi cu ani buni mai tânăr decât germanul, Serebryakov a obţinut nu mai puţin de 11 succese în 2012, cel mai important dintre acestea venind în Campionatul Internaţional al Philadelphiei. Rusul are potenţial şi la nivel înalt, lucru care a fost vizibil în Kuurne-Bruxelles-Kuurne, acolo unde a terminat pe cinci, înaintea lui Alexander Kristoff sau André Greipel.
Ioannis Tamouridis – la finalul lui 2011, grecul ar fi trebuit să semneze cu Geox, dar problemele financiare ale echipei lui Mauro Gianetti l-au obligat să continue la Tableware, cu care a venit şi în Turul României, unde a bifat trei victorii. Multiplu campion naţional la contratimp, Tamouridis va fi un om de urmărit, în ciuda faptului că are 32 de ani şi puţină experienţă la nivel înalt.
Robert Vrecer – sunt şanse ca slovenul să ia startul măcar într-un Mare Tur anul viitor, recomandat de calităţile sale de căţărător. Câştigător al unei etape din Turul Austriei 2012 şi clasat pe locul al treilea la general, Vrecer pare că trăieşte o a doua tinereţe şi sunt şanse ca acest lucru să fie vizibil şi sezonul următor, când îşi va face debutul în World Tour.
Concluzii
Strategia lui Euskaltel este excelentă pe termen scurt, dar foarte riscantă pe termen lung, deoarece “grefele” folosite pentru menţinerea echipei în World Tour sunt subţiri şi nu au durată de viaţă prea ridicată, punctele lor contând doar doi ani. Echipa bască va fi obligată să îi trimită pe aceşti ciclişti în cursele importante, iar acolo se va vedea imediat valoarea lor. Evident, câţiva dintre rutierii de mai sus pot obţine victorii sau clasări pe podium, dar rezultatele mari ale lui Euskaltel vor fi aduse tot de oamenii consacraţi.
Cel mai probabil, 2013 va fi un sezon de tranziţie pentru Euskaltel, care ar putea trece printr-o situaţie similară cu cea a lui AG2R anul acesta, când gruparea franceză, cu oameni ca Boris Spilevsky, Amir Zargari sau Gregor Gazvoda în lot, nu a obţinut decât patru victorii, fără ca vreuna dintre acestea să fie în World Tour. Apoi, după ce se va trezi din iluzia oferită deimplantul făcut în ultimele luni şi dacă va avea un buget considerabil, Euskaltel va putea să realizeze câteva transferuri importante, prin care să îşi asigure viitorul.
Cafe Roubaix 