Phinney, urmaşul lui Cancellara
Pentru mine omul zilei la Valkenburg a fost Taylor Phinney, care a arătat încă o dată de ce mulţi consideră că va domina contratimpurile şi chiar clasicele pe pavate în anii următori. Casele de pariuri îi dădeau a şaptea sau a opta şansă la medalia de aur, dar evoluţia americanului a fost mult peste aşteptări, el fiind principalul adversar al unui Tony Martin care a suferit enorm şi nu a mai semănat deloc cu cel de la Copenhaga, unde a zdrobit concurenţa. Germanul a câştigat tricoul curcubeu, însă e foarte posibil ca seria lui să se oprească odată cu victoria din Olanda.
Phinney a făcut o cursă excelentă şi cu adevărat impresionantă, progresul său la contratimp fiind evident de-a lungul celor 45,7 kilometri ai traseului. Mulţi credeau că cele trei căţărări îi vor pune probleme americanului, dar nu a fost cazul, deoarece acesta şi-a gândit foarte bine strategia şi a ales să păstreze un ritm constant, spre deosebire de Martin, care a forţat în prima jumătate şi aproape că a rămas fără “benzină” pe Cauberg. Practic, tactica lui Phinney este similară cu cea avută de Oskar Svendsen şi Anton Vorobyev, învingătorii de la juniori, respectiv tineret, singura diferenţă fiind rezultatul.
Pe de altă parte, locul secund din Olanda şi înfrângerea dureroasă suferită acolo au şi o parte bună pentru american, pe care sunt sigur că acesta o va vedea. Profesionist de numai două sezoane şi în vârstă de doar 22 de ani, Taylor Phinney a devenit cel mai tânăr vice-campion mondial la contratimp din istorie, un rezultat care spune multe despre progresul vizibil din acest sezon (să nu uităm, Valkenburg a inclus trei dealuri grele, trecute fără probleme) şi despre potenţialul lui cu adevărat imens, datorită căruia poate deveni cel mai mare contratimpist din istorie.
Cafe Roubaix 