Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Revine Contador

A opta ediţie a Turului Beneluxului va consemna reîntoarcerea lui Alberto Contador în plutonul profesionist, după ce ibericul şi-a ispăşit suspendarea dictată de Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv. Cu două contratimpuri şi un finiş pe Muur-Kapelmuur, cursa din Belgia şi Olanda se anunţă foarte interesantă, deşi nu rutierul în vârstă de 29 de ani va fi unul dintre favoriţi la victorie. Cu o zi înainte de start, acesta a susţinut o conferinţă de presă, care este redată integral, mai jos.

– După ultimul Tur al Franţei în care ai participat, ai spus că vrei să fii controlat anti-doping, deoarece asta ar schimba mentalitatea în ciclism. Eşti în continuare de acord cu acest lucru?

Da, gândesc la fel, pentru că mi s-au făcut mai multe controale în ultimele luni şi nu m-am plâns deloc. Totuşi, sunt de părere că anumite aspecte trebuie schimbate, dar şi că se impune găsirea unor soluţii pentru a se îmbunătăţi acest domeniu.

– Te simţi uşurat la gândul că vei concura luni?

Nu ştiu dacă uşurat este cuvântul potrivit, însă aştept cu nerăbdare să particip, deoarece asta îmi place cel mai mult să fac.

– Ai urmărit Turul Franţei la televizor?

Atunci când nu m-am antrenat, da, dar a fost altfel în comparaţie cu alţi ani.

– Cum ai trăit ultimele şase luni şi ce obiective ai acum?

A fost o jumătate de an foarte dificilă, pe care nu o voi uita niciodată. Nu am vrut să fiu văzut în public, mi-am schimbat locaţiile de antrenament, în unele zile am avut motivaţie, în altele nu prea. Sunt la fel de obosit ca în sezoanele precedente, pentru că m-am antrenat foarte mult. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut, pe şosea sau prin intermediul reţelelor de socializare, deoarece m-au ajutat să mă pregătesc în fiecare zi.

– Experienţa prin care ai trecut te-a schimbat ca persoană?

Este dificil de spus, dar cert e că mi-au fost luate câteva dintre iluziile pe care le aveam în urmă cu opt ani. M-a ajutat să mă maturizez şi să conştientizez că ciclismul face parte din viaţa mea, însă nu reprezintă viaţa mea. Simt că mă voi descurca mai bine în condiţiile dificile sau stresante.

– Doreşti să te răzbuni sau să demonstrezi ceva?

Absolut deloc, vreau doar să mă simt bine. Îmi place să mă antrenez, să fac sacrificii şi voi încerca să obţin cele mai bune rezultate.

– La ce primire te aştepţi din partea plutonului?

Aceeaşi pe care am avut-o în Turul Algarve din 2011: respect şi prietenie din partea celorlalţi.

– Care a fost cel mai greu moment din ultima perioadă?

Cel mai dificil mi-a fost în ultimii doi ani, când s-au vorbit şi scris lucruri despre mine fără limită. Din fericire, am avut alături familia şi prietenii, care m-au încurajat în permanenţă. Astfel, nu am avut nevoie de ajutorul unui specialist.

– Ai cu Saxo Bank-Tinkoff Bank un contract valabil timp de trei ani şi jumătate, dar sponsorul echipei va continua doar până la finalul lui 2013. Ţi-a promis Bjarne Riis ceva aparte? Care sunt obiectivele tale?

Pentru mine a fost foarte uşor să rămân aici, dar le sunt recunoscător şi celorlalte echipe care m-au contactat, deoarece mi-au respectat decizia. Ceea ce au facut Saxo Bank, Bjarne Riis şi sponsorii pentru mine este de nedescris. Le sunt dator şi nu am de gând să părăsesc echipa. Cât priveşte obiectivele, vom stabili asta în funcţie de fiecare sezon.

– Cu ce gânduri mergi în Turul Beneluxului?

În primul rând, să mă bucur de cursă şi să îmi regăsesc ritmul, deoarece nu se compară cu antrenamentele efectuate. Vreau să mă descurc bine.

– Ai discutat cu Frank Schleck în ultimele săptămâni?

Nu, dar îi doresc tot binele din lume. Suntem prieteni şi sper să se rezolve totul, atât pentru binele lui, cât şi al ciclismului.

– Te simţi o victimă a cazului în care ai fost implicat?

Este clar că legislaţia e depăşită, iar toate organismele de conducere ştiu asta, însă nu fac nimic pentru a o schimba.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: