Alpecin, noua echipă a fraţilor Schleck?
Undeva în luna februarie a acestui an, cu doar o zi înainte să fie suspendat retroactiv de Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv, Jan Ullrich a devenit imaginea unui şampon, sub sloganul “Doping pentru păr”. O promovare inteligentă, cu umor, pentru un produs destinat protejării şi regenerării părului. De la acel moment a trecut mai puţin de jumătate de an, iar numele respectiv, Alpecin, a revenit în prim-plan, de această dată dintr-un alt motiv.
Potrivit agenţiei DPA, Alpecin se va numi echipa pentru care vor concura fraţii Schleck din 2013. Nu are rost să mai spun de ce vor aceştia să plece de la RadioShack-Nissan, deoarece am scris despre asta aici şi aici. Cert este că germanii doresc să aibă din nou o echipă în World Tour, la ceva mai mult de doi ani la dispariţia lui Milram, iar parteneriatul cu fraţii Schleck are toate şansele să îi ducă în primul eşalon valoric.
Alpecin face parte din compania producătoare de cosmetice Dr. Wolff Gruppe, ai cărei conducători nu au dorit să comenteze informaţiile apărute. Cu toate acestea, proiectul începe să prindă contur şi nu ar trebui să mire pe nimeni dacă va fi confirmat după Vuelta. În cazul în care Alpecin îşi va face debutul în lumea ciclismului, cert este că directori sportivi vor fi Jörg Ludewig şi danezul Kim Andersen, care va veni însoţit nu doar de fraţii Schleck, ci şi de doi importanţi rutieri germani, Jens Voigt şi Linus Gerdemann.