Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Sagan a confirmat pronosticurile

Nicio surpriză în ceea ce priveşte câştigătorul etapei întâi a Turului Franţei. Surpriza a fost oferită însă de numele rutierului care a atacat pe ultima căţărare a zilei. Toată lumea vorbea despre Philippe Gilbert, Cadel Evans, Alejandro Valverde, Peter Sagan sau Simon Gerrans, dar cel care a accelerat pe Côte de Seraing a fost Fabian Cancellara, liderul clasamentului general.

Profitând de faptul că nimeni din pluton nu avea de gând să facă o mişcare şi că toţi se supravegheau, dar şi că terenul era unul pe placul său (cu porţiuni cu piatră cubică), “Spartacus” a atacat cu un kilometru şi jumătate înainte de sosire, lăsându-i pe mulţi fără replică. Singurii care au răspuns la acţiunea sa au fost Sagan şi Edvald Boasson Hagen, însă niciunul dintre aceştia nu a dus trena, astfel încât responsabilitatea a picat din nou pe Cancellara, aşa cum s-a mai întâmplat de multe ori în acest sezon.

În aceste condiţii, Sagan s-a aflat faţă în faţă cu poarta goală şi nu a ratat, confirmând aşteptările puse în el şi potenţialul pe care îl are. La numai 22 de ani, autor a 13 victorii doar în prima jumătate a sezonului, rutierul lui Liquigas a devenit primul slovac învingător într-o etapă din Marea Buclă. Nu a fost un succes cu panaş, dar acest lucru contează foarte puţin, importantă fiind doar realizarea de duminică. De asemenea, odată cu victoria de la Seraing, Peter Sagan şi-a depus candidatura la câştigarea tricoului verde.

În ceea ce îl priveşte pe Fabian Cancellara, deşi acesta a fost învins, se poate consola cu a 23-a zi în tricoul galben şi cu faptul că a primit din nou aprecierile şi respectul fanilor pentru spectacolul pe care l-a oferit. Adevărul este că având în vedere filosofia sa, “cea mai bună apărare este atacul”, lucrurile nu aveau cum să stea altfel. Stau însă şi mă întreb ce se va întâmpla în ziua în care elveţianul, nemulţumit de reacţia celorlalţi, va înceta să mai ducă trena. Cred că pentru mulţi va fi un moment dramatic, care îi va prinde descoperiţi, fără nicio soluţie.

Single Post Navigation

Lasă un comentariu