Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Premieră în Turul Elveţiei

De duminică, Rui Costa şi-a asigurat un loc în galeria celor mai valoroşi rutieri portughezi ai tuturor timpurilor, după ce a devenit cel dintâi lusitan care a câştigat Turul Elveţiei, cursă considerată a patra cea mai importantă din lume. O competiţie prestigioasă, înfiinţată în 1933, Turul Elveţiei a reprezentat pentru mulţi o pregătire înainte de Le Tour, dar asta nu a însemnat că nivelul a fost scăzut. Din contră, a fost una dintre cele mai frumoase curse din 2012, mult peste Criteriul Dauphiné, cu care s-a şi suprapus puţin. Dacă organizatorii de acolo au ales un traseu care să semene cu cel din Marea Buclă, elveţienii nu s-au abătut de la tradiţie şi au oferit un parcurs greu, care a oferit spectacol în fiecare zi, iar la final un învingător neaşteptat.

Rui Costa, un ciclist care de acum încolo şi-a trecut numele alături de cele ale lui Joaquim Agostinho, Joaquim Augusto Gomes Oliveira şi Acacio da Silva, a confirmat prin succesul din Elveţia potenţialul său, care până acum a ieşit la suprafaţă prin victorii în Turul Franţei, Cele Patru Zile de la Dunkerque sau Marele Premiu de la Montreal. E adevărat, toate succese importante, dar niciunul de anvergura unui triumf în Turul Elveţiei, cursă pe care au mai câştigat-o rutieri precum Gino Bartali, Eddy Merckx, Andy Hampsten sau Lance Armstrong.

Practic, Rui Costa a avut caracteristicile necesare pentru a se impune la general: a fost puternic pe munte (singura excepţie a venit la Arosa) şi nu a pierdut mult la contratimpul din etapa a şaptea, ba chiar şi-a mărit avansul în faţa adversarilor. Pe lângă toate aceste aspecte, lusitanul a beneficiat şi de prezenţa lui Alejandro Valverde, care l-a ajutat în permanenţă, având mereu un rol important pe ultimele căţărări. Portughezul în vârstă de 25 de ani nu a uitat contribuţia spaniolului şi după finalul de duminică l-a aşteptat pe acesta, după care l-a îmbrăţişat şi i-a mulţumit pentru ajutorul din ultima săptămână.

Nu ştiu dacă Rui Costa se poate gândi acum la Marile Tururi, i-ar fi şi greu într-o echipă cu Valverde, Juan Jose Cobo şi Nairo Quintana, însă sunt de părere că poate obţine rezultate notabile în cursele mai scurte, de 7-9 zile. Până atunci, cel mai probabil va merge în Marea Buclă din această vară, unde îi va întoarce serviciul lui Alejandro Valverde. Apoi, în funcţie de cum va decurge cursa, ar putea avea şansa la o victorie de etapă.

Alte concluzii

– Mi-a plăcut mult Thibaut Pinot. Este adevărat, francezul nu a terminat cursa, abandonând în ultima zi, însă până atunci a avut un parcurs impresionant, ocupând locul zece după opt etape. Învingător în trecut în curse ca Giro della Valle d’Aosta sau Settimana Ciclistica Lombarda, rutierul echipei FDJ (doar 22 de ani) poate deveni în sezoanele următoare un candidat serios la cel puţin un loc pe podium în Turul Franţei.

– Conştient că nu poate să îl îndepărteze pe Rui Costa pe ultima ascensiune de duminică, Frank Schleck a atacat încă de pe Glaubenberg şi a avut aproape un minut avans, însă a fost prins pe porţiunea de plat care a urmat. Acţiunea lui a arătat două lucruri: că vrea să fie liderul lui RadioShack-Nissan în Turul Franţei (şi cred că va fi după evoluţia din Elveţia) şi că va ataca în fiecare etapă cu munţi din Marea Buclă, indiferent dacă aceasta se va termina sau nu la altitudine.

– Levi Leipheimer îşi continuă revenirea după accidentarea care i-a dat peste cap prima parte a sezonului. Învingător anul trecut în Turul Elveţiei, americanul a terminat acum pe trei, la doar 21 de secunde în urma lui Rui Costa. Parcursul din ultimele nouă zile, dar şi cei peste o sută de kilometri de contratimp individual din Turul Franţei îi dau speranţe lui Leipheimer că poate obţine un top cinci în Le Tour.

– Despre Peter Sagan nu mai este nimic de spus: cele patru succese de etapă l-au dus la cota de 12 victorii în actuala stagiune. Rămâne de văzut dacă în Turul Franţei, unde vor fi toţi marii sprinteri, dar şi Philippe Gilbert, slovacul se va ridica la nivelul aşteptărilor pe care el le-a creat, prin seria sa impresionantă.

Single Post Navigation

One thought on “Premieră în Turul Elveţiei

  1. Alin on said:

    Pinot, intr-adevar, este foarte talentat… In viitorul apropiat (poate chiar de sezonul viitor) il vad intr-un top 3 Paris-Nice. In rest il astept sa faca trecerea de la tricoul de cel mai bun catarator obtinut acum 2 ani in turul Romandiei (unul foarte tehnic si deloc prietenos cu sprinterii, practic un etalon in materie de munte), la unul cu buline a la TdF.
    Usor nu ii va fi… Mai ales cu intreaga presiune pusa de presa franceza.

Răspunde-i lui Alin Anulează răspunsul