Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Cancellara, din nou responsabil cu show-ul

Spuneam în acest articol că Turul Elveţiei promite să ofere “artificii” în fiecare zi, lucru confirmat încă din etapa inaugurală, tradiţionalul contratimp individual desfăşurat în Lugano, pe distanţa de 7,3 kilometri. Multă vreme, Moreno Moser a deţinut cel mai bun rezultat atât la singurul punct intermediar, cât şi la final. Italianul, autor al unui sezon de debut excelent până acum, a rămas acolo până cu 20 de minute înainte de încheierea rundei, când la sosire a ajuns Fabian Cancellara.

Favoritul gazdelor nu a câştigat, însă a oferit spectacol din plin. După ce a pierdut în prima parte a traseului nouă secunde, elveţianul a mers incredibil în ultimii kilometri, a riscat (şi chiar a greşit într-un viraj), dar eforturile sale au fost răsplătite, într-o oarecare măsură, deoarece a coborât cu trei secunde sub timpul italianului. Din păcate pentru el, Cancellara (care a arătat că este aproape 100% recuperat după fractura de claviculă din Turul Flandrei) nu a rămas acolo decât câteva minute, deoarece Peter Sagan l-a învins pentru patru secunde, ajutat atât de eroarea rutierului de la RadioShack-Nissan, cât şi de căţărarea de pe traseu.

Sagan a bifat a noua victorie din 2012 şi a devenit primul lider al cursei, însă va purta tricoul galben doar o zi, deoarece plutonul va ajunge duminică la Verbier, unde vor intra în scenă favoriţii la general. Verbier (6,9 kilometri lungime, pantă medie 7,6%) nu a mai figurat pe harta Turului Elveţiei din 2008, când Kim Kirchen i-a învins pe Andreas Klöden şi Roman Kreuziger. Acum, mizez pe Damiano Cunego sau pe unul dintre băieţii din tripleta Gesink – Mollema – Kruijswijk.

Cum arată un clasament al favoriţilor după această etapă? 1. Roman Kreuziger; 2. Jakob Fuglsang la 0:03; 3. Peter Velits la 0:05; 4. Andreas Klöden la 0:06; 5. Alejandro Valverde la 0:12; 6. Robert Gesink la 0:12; 7. Bauke Mollema la 0:17; 8. Damiano Cunego la 0:17; 9. Frank Schleck la 0:17; 11. Steven Kruijswijk la 0:21; 12. Levi Leipheimer la 0:22.

Să vină Verbier!

Single Post Navigation

Lasă un comentariu