Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Wiggins, favorit şi în Dauphiné

Image

Începând de duminică, Bradley Wiggins se va afla timp de opt zile faţă în faţă cu istoria. Şi aceasta, deoarece britanicul are şansa să realizeze o performanţă remarcabilă, ceva ce nu au reuşit rutieri precum Jacques Anquetil, Eddy Merckx sau Bernard Hinault: tripla Paris-Nisa – Turul Romandiei – Criteriul Dauphiné în acelaşi sezon. Ciclistul echipei Sky, aflat într-o formă superbă de la începutul stagiunii, va porni cu prima şansă la o victorie ce ar avea darul de a-l face şi mai încrezător înaintea Turului Franţei.

Triumfător în Dauphiné sezonul trecut, Bradley Wiggins este avantajat acum de cei aproximativ 60 de kilometri de contratimp individual, dar şi de absenţa finişurilor adevărate în căţărare, o decizie la prima vedere ciudată, însă logică, deoarece organizatorii şi-au dorit ca Dauphiné să semene cu Turul Franţei. Pe lângă aceste aspecte, liderul lui Sky va avea alături o echipă extrem de puternică, din care nu vor lipsi Richie Porte, Edvald Boasson Hagen, Christopher Froome şi Michael Rogers.

Dacă englezul în vârstă de 32 de ani a declarat că va lupta pentru tricoul galben, ceilalţi ciclişti importanţi prezenţi la start s-au limitat la a spune că unicul lor obiectiv este să îşi testeze condiţia fizică înainte de Marea Buclă. Aproape toate numele mari care vor merge în Le Tour vor concura şi în Dauphiné: Cadel Evans, Andy Schleck, Vincenzo Nibali, Denis Menchov, Janez Brajkovic, Jurgen Van Den Broeck şi Samuel Sanchez. Singurii care lipsesc sunt Frank Schleck, Alejandro Valverde şi olandezii lui Rabobank – Robert Gesink, Bauke Mollema şi Steven Kruijswijk – deoarece aceştia au preferat să participe în Turul Elveţiei.

Criteriul Dauphiné nu atrage neapărat prin traseu, cât prin cicliştii ce vor putea fi văzuţi în cursă. Practic, dintre cele opt zile gândite de organizatori, singura care se remarcă este penultima, când plutonul va trece peste Col de la Colombière şi Col de Joux-Plane. Aceasta din urmă e o căţărare relativ neobişnuită pentru Alpi, deoarece are pantă medie de 8,4% pe cei 11,7 kilometri ai săi. Pentru un ciclist ca Andy Schleck, aşteptat să piardă mult la contratimp, reprezintă ocazia perfectă pentru a recupera secunde sau minute în raport cu un Bradley Wiggins sau Cadel Evans, asta în cazul în care luxemburghezul este interesat de clasamentul general. Dacă nu, liderul lui RadioShack-Nissan poate încerca să obţină victoria de etapă, deoarece doar 12 kilometri mai rămân din vârf până la final.

Cursa, care se va desfăşura între trei şi zece iunie, va reprezenta pentru toţi cei veniţi la start ultima repetiţie înainte de Le Tour. Practic, între finalul Criteriului Dauphiné şi prima zi a Marii Bucle, mai rămân doar trei săptămâni.

Single Post Navigation

4 thoughts on “Wiggins, favorit şi în Dauphiné

  1. Alin on said:

    Până pe Colombière se pare că Andy Schleck nu reuşeşte să ţină pasul cu plutonul pe o căţărare de categoria a 3-a…
    Înţeleg, te pregăteşti pentru TDF! Dar totuşi… să pierzi peste jumătate de minut întru-un contratimp de nici măcar 6 km, pentru ca a doua zi să vii cu întârziere într-o etapă valonată?! Totuşi mai sunt (doar) 3 săptămâni.
    Rămâne să vedem ce ne oferă acest Dauphiné.
    Până acum Bradley a fost impecabil, iar Cadel răspunde corespunzător celor ce l-au criticat pentru strategia de pregătire din acest sezon.

    • Am vazut etapa de astazi si a fost cu adevarat dezamagitor Andy Schleck. Iti permiti sa pierzi timp pe astfel de catarari la inceputul sezonului, cand mergi in Paris-Nisa, dar nu in Dauphiné, cu ceva mai mult de trei saptamani inainte de startul Turului Frantei. Daca in prolog mai poate gasi ceva scuze (traseu pentru puncheuri si lipsa de valoare la o astfel de disciplina), acum chiar nu mai are. Interesant ce a spus Vincenzo Nibali, astazi, in Gazzetta dello Sport: „Din ce am vazut la prolog, Andy Schleck este in urma cu pregatirea, nu a facut nimic in 2012 si va suferi destul de mult”. Personal, nu ma mira, imi amintesc ca si anul trecut, in Turul Elvetiei, nu a facut nimic, fiind vizibil doar in doua evadari.
      In alta ordine de idei, Bradley Wiggins ramane marele favorit pentru mine, in timp ce Cadel Evans va fi principalul contracandidat. Sunt curios sa vad ce o sa faca tripleta olandeza a lui Rabobank in Turul Elvetiei.

  2. Alin on said:

    Sunt dispus să trec peste forma slabă pe care o poate arăta un sportiv la un moment dat, dar ce a făcut Andy în acest sezon (nu cred că a dus la capăt vreun tur de o săptămână) şi mai ales astăzi când cu 5 km înainte de final el purta discuţii cu Vinokourov… îmi lasă un gust amar.
    Nu sunt fan Andy, probabil niciodată nu voi fi, dar e inacceptabil ca la vârsta lui să desconsidere în asemenea hal un tur precum Dauphiné.
    Puteam pune totul pe seama strategiei dacă nu îl vedeam pe Cadel cum trage astăzi pentru 4 secunde amărâte. Mă raportez la Cadel pentru că a avut o pregătire asemănătoare pentru TDF 2012. Cu toate astea, e la ani lumină faţă de ceea ce arată gena Schleck.

    • Corect! Dintre marii favoriti, cred ca este singurul care se pregateste doar pentru Turul Frantei. Evans a castigat Criteriul International, Wiggins poate spune de pe acum ca a avut un sezon foarte bun, Gesink a fost si el impresionant (si sa nu uitam ca vine dupa o fractura de femur). Nici macar Lance Armstrong nu facea ce face Andy Schleck (castiga Criteriul Dauphiné sau Turul Elvetiei, iar daca nu se intampla asta, era unul dintre protagonisti). Pe langa faptul ca are o obsesie pentru Turul Frantei (lucru pe care l-a si recunoscut), este foarte incapatanat si nu accepta aproape niciodata un sfat sau o parere, nu pune in practica ce i se spune (imi amintesc la Morzine-Avoriaz, acum doi ani, cand Bjarne Riis i-a spus sa atace la intrarea in ultimii kilometri; el a facut-o cand mai era un kilometru, l-a distantat pe Contador si i-a luat doar zece secunde; oare cum ar fi fost sa il atace cand i s-a spus?). Pe de alta parte, cred ca si-a facut planurile in Dauphiné doar ca sa atinga o forma buna in etapa cu Joux-Plane, am impresia ca acea zi conteaza pentru el asa cum conteaza doar Turul Frantei intr-un an (evident, la o cu totul alta scara).

Răspunde-i lui Alin Anulează răspunsul