Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Il Giro 2012 – etapa a ll-a

ImageTaylor Phinney conduce Turul Italiei şi se bucură de un avans important în faţa sprinterilor, ceea ce înseamnă că poate spera să poarte tricoul roz şi după contratimpul pe echipe de la Verona. Însă cum nimic nu este sigur în ciclism, lucrurile se pot schimba în ziua secundă a cursei, mai ales că plutonul va avea parte de cea dintâi etapă-capcană a acestei ediţii.

La prima vedere, nu ar trebui să fie nicio problemă, deoarece traseul în lungime de 206 kilometri este perfect plat, însă lucrurile nu stau chiar aşa: caravana va traversa de-a latul Peninsula Iutlanda, după care se va îndrepta spre nord, moment în care vor începe dificultăţile. Şi aceasta, deoarece 60 de kilometri vor fi parcurşi de-a lungul coastei Mării Nordului. Acolo, vântul suflă cu 45 de kilometri la oră şi orice e posibil, de la formarea unor “borduri” până la producerea unor căzături, în urma cărora plutonul să se fragmenteze decisiv. Toţi sunt conştienţi că vor trebui să ruleze în faţă, pentru a fi feriţi de pericole, iar acest aspect va contribui şi mai mult la starea de tensiune, deoarece lupta pentru cele mai bune poziţii va fi aprigă.

Toată lumea vorbeşte despre Mark Cavendish, ceea ce este normal, deoarece britanicul e marele favorit la un sprint masiv. În cazul unui succes, ciclistul lui Sky ar ajunge la cota 31 în Marile Tururi şi l-ar egala pe legendarul Fausto Coppi, ocupantul locului al zecelea. Campionul mondial a revenit în Danemarca pentru prima oară după ce a cucerit tricoul curcubeu, în septembrie 2011, şi s-a arătat extrem de motivat, cu atât mai mult cu cât nu a mai obţinut o victorie de aproape două luni.

Nu o sa iau varianta cea mai sigură, ci o să risc puţin şi o să îl aleg pentru etapa de duminică pe Theo Bos. Motivele ar fi două: Cavendish nu a câştigat niciodată prima etapă dedicată sprinterilor în Il Giro, fiind binecunoscut faptul că întotdeauna porneşte mai poticnit o cursă de trei săptămâni. În al doilea rând, olandezul a arătat o formă foarte bună în Turul Turciei, iar legătură dintre el şi Mark Renshaw, fostul “lansator” al lui Cavendish, e din ce în ce mai puternică.

Precedenta înfruntare dintre cei doi a avut loc în runda inaugurală a Turului Qatar-ului, la ediţia din 2011, când Bos l-a învins pe actualul rutier al lui Sky. Sunt curios dacă scenariul se va repeta şi acum sau dacă britanicul va debuta cu un succes categoric, prin care să lovească în moralul adversarilor. Etapa va începe la ora 16:15 şi va fi transmisă de Eurosport.

Single Post Navigation

Lasă un comentariu