Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Unde se poate câştiga sau pierde Il Giro 2012

– Etapele din Danemarca – viraje periculoase, drumuri înguste, vânt puternic şi ploaie, acestea vor fi principalele obstacole pentru rutieri în primele trei zile ale cursei. Acum doi ani, când caravana a plecat din Olanda, căzăturile au fost la ordinea zilei şi doi oameni importanţi au ieşit din calcule: Bradley Wiggins şi Domenico Pozzovivo. Având în vedere că plutonul va fi extrem de tensionat şi crispat, este de aşteptat ca scenariul să se repete şi acum; tocmai de aceea, etapele din nordul Europei vor reprezenta o luptă pentru supravieţuire.

– Etapa a şasea – cicliştii vor ajunge la Porto Sant’Elpidio, după un traseu valonat, care la prima vedere nu ar trebuie să creeze probleme. Însă lucrurile nu vor sta deloc aşa, deoarece mai multe porţiuni ale drumului nu sunt pavate. Nu vor fi chiar bucăţile de strade bianche văzute la precedentele două ediţii, dar o neatenţie acolo îi poate costa pe oamenii de la general minute bune.

– Etapa a 14-a – va fi primul finiş adevărat în căţărare. Cervinia este o căţărare interminabilă, în lungime de 27 de kilometri şi cu o pantă maximă de 12%. Porţiunea cea mai dură va fi între kilometrul 12 şi kilometrul 18, ceea ce înseamnă că acolo vor putea fi văzute atacuri din partea celor care au gânduri la victorie sau la ierarhia generală.

– Etapa a 15-a – deşi ultima ascensiune a zilei este de categoria a doua, aceasta are câteva porţiuni dure pe care se poate face diferenţa. În mod normal, atacanţii vor fi favorizaţi, însă unii dintre favoriţi, dornici să câştige sau să recupereze timp, ar putea avea ceva idei pe Pian dei Resinelli, unde plutonul va ajunge pentru prima dată după jumătate de secol.

– Etapa a 17-a – Passo Valparola, Passo Duran, Forcella Staulanza şi Passo Giau vor face parte din “meniul zilei”. Cele patru căţărări dure, plasate între kilometrul 30 şi kilometrul 168, îi vor solicita din plin pe rutieri, care vor trebui să îşi păstreze energia pentru ultima ascensiune a zilei, unde panta nu va coborî sub 8%. Acela nu va fi obstacolul final, deoarece runda se va încheia la Cortina d’Ampezzo, după o lungă coborâre, care va necesita multă atenţie şi concentrare din partea cicliştilor.

– Etapa a 19-a – o primă selecţie a plutonului se va realiza devreme, încă de pe Passo Manghen, ce le va pune probleme cicliştilor atât la urcare, cât şi la coborâre, una extrem de tehnică. Apoi, după alte două ascensiuni, caravana va ajunge la poalele lui Alpe di Pampeago. După un început mai uşor, panta se va înăspri brusc, iar porţiunile de 16% vor duce la distanţarea multor oameni, pentru asta fiind necesară doar o creştere a ritmului. Un rutier aflat într-o zi bună are toate şansele să le ia adversarilor între un minut şi un minut şi jumătate şi să facă pasul decisiv spre victorie.

– Etapa a 20-a – tricoul roz se va juca sâmbătă, 26 mai. Nici nu avea cum să fie altfel, având în vedere traseul gândit pentru penultima rundă de organizatori, care le-au pregătit rutierilor un meniu cu două feluri: primul este Mortirolo, ce va zgudui serios plutonul, înainte de ascensiunea finală, care va coincide cu cea mai înaltă sosire din istoria Marilor Tururi – 2758 de metri altitudine. Este vorba despre Passo dello Stelvio, căţărare devenită celebră acum mai mult de jumătate de secol, când Fausto Coppi a trecut primul. Numeroasele viraje, plasate de-a lungul celor 22 de kilometri, le vor face viaţa şi mai grea cicliştilor care vor ajunge acolo cu puţine resurse de energie, la capătul a trei săptămâni foarte dificile.

Single Post Navigation

4 thoughts on “Unde se poate câştiga sau pierde Il Giro 2012

  1. Alin on said:

    Un Giro mai dur ca niciodata… E clar, de spectacol vom avea parte. In conditiile date, cu aceste catarari si 3 etape de contratimp, chiar imi este greu sa nominalizez un castigator.

    • Ultima saptamana va fi cu adevarat dificila, deoarece etapele sunt teribile. Asa cum a spus Alberto Contador, pe muntii din Il Giro nu pierzi doua minute, ci 15. Constanta va fi determinanta in acele zile: degeaba castiga un favorit o etapa, daca peste o zi sau doua soseste la o intarziere de 5 minute. Tocmai de aceea ma astept sa fie o lupta foarte stransa.

  2. alexandru on said:

    O analiza foarte pertinenta, felicitari.
    Sa speram, insa, ca spectacolul nu se va lasa asteptat pina in acele ultime etape cu munti inalti.

    • Multumesc mult!
      Nu cred ca vom astepta pana in ultima saptamana. Dupa ce plutonul va reveni in Italia si va scapa de tensiunea atat de prezenta in Danemarca, vor iesi la rampa atacantii, deoarece traseul va deveni din ce in ce mai valonat, iar unele etape vor aduce si cateva finisuri perfecte pentru puncheuri.

Răspunde-i lui caferoubaix Anulează răspunsul