Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Cine este Miguel Angel Lopez

I se spune “Superman”, deoarece în urmă cu trei ani, când a fost atacat de mai mulţi hoţi care au vrut să îi fure bicicleta, s-a luptat cu aceştia, şi chiar dacă a fost rănit la faţă şi înjunghiat în picior, a reuşit să scape, cu tot cu bicicletă. Mai nou, este cunoscut drept câştigătorul ediţiei din acest sezon a Tour de l’Avenir, unde a impresionat pe toată lumea cu calităţile sale, arătate în cea mai importantă cursă pe etape din calendarul rutierilor sub 23 de ani. Pentru mulţi, victoria lui a venit ca o surpriză, deoarece se ştiau puţine lucruri despre el înainte de acest sezon, şi chiar presa de specialitate din ţara natală a fost luată prin surprindere de rezultatele obţinute.

Însă ce se ştie despre noua senzaţie a ciclismului columbian? În primul rând, Miguel Angel Lopez s-a născut în Boyaca şi s-a format la Lotería de Boyaca Indeportes Boyaca, clubul condus de Rafael Acevedo, fost ciclist al echipei Café de Colombia, alături de care a terminat pe locul 12 Turul Franţei din 1984. Ca junior, Lopez nu a obţinut multe rezultate importante, asta şi din cauză că a suferit de pe urma accidentărilor, genunchii săi fiind cei mai afectaţi. Odată scăpat de aceste probleme, sud-americanul şi-a arătat potenţialul în cursele de pe teren propriu, triumfând în versiunea pentru tineret a Turului Columbiei, pe parcurs impunându-se şi în etapa terminată pe Alto de Crucero.

Apoi, au urmat alte succese, în Clasica de Samaca (ierarhia generală şi două etape) şi în Clasica Fusagasuga (o etapă), iar rezultatele bune l-au adus în echipa Columbiei pentru Tour de l’Avenir, una în care nu au figurat ciclişti de la echipa 4-72, urmare a disensiunilor existente între Federaţie şi Luis Saldariagga. În Hexagon, după un prolog impresionant – locul 13, la doar zece secunde în urma învingătorului – Miguel Angel Lopez a trecut cu bine de etapele de plat, după care a început să dea recital pe munte. Anul acesta, patru zile din L’Avenir au avut final la altitudine, iar sud-americanul a terminat de fiecare dată în top cinci, bifând şi un succes, pe La Rosière.

Pe lângă rezultate, rutierul columbian a impresionat şi prin atitudinea arătată, atacând de fiecare dată cu mulţi kilometri înainte de sosire, un semn că încrederea în forţele proprii era uriaşă, iar problemele la genunchi erau de domeniul trecutului. Astfel, Miguel Angel Lopez nu doar că a terminat pe primul loc la general, dar şi-a adjudecat şi ierarhia căţărătorilor, ce l-a recompensat pentru constanţa incredibilă arătată.

Al cincilea columbian care s-a impus în Tour de l’Avenir, Lopez are doar 20 de ani şi tot viitorul înainte, greul de abia acum urmând să apară, deoarece va trebui să confirme rezultatele fantastice din 2014. Cel mai probabil, va face asta la profesionişti, pentru că multe echipe s-au arătat deja interesate să îi ofere un contract începând cu 2015.

Vuelta 2014 – etapa a lX-a

Vuelta 2014 Aramon Valdelinares

A noua zi a cursei va aduce al doilea finiş la altitudine, unul pe care pot apărea două scenarii în ceea ce îi priveşte pe favoriţi: fie aceştia vor sta la cutie şi se vor mulţumi să se supravegheze, în timp ce o evadare va reuşi, fie vor lăsa garda jos şi se vor ataca pentru a obţine/recupera secunde în clasamentul general. Startul se va da din Carboneras de Guadazaon, singurele evenimente notabile din primii 100 de kilometri urmând să fie evadarea ce se va forma şi sprintul intermediar de la Teruel. Apoi, rutierii vor aborda Puerto di Cabigordo, o căţărare de categoria a treia, ce va preceda al doilea sprint intermediar al zilei, de la Cedrillas.

Lucrurile cu adevărat serioase vor începe în ultimii 25 de kilometri, atunci când pe traseu îşi va face apariţia Alto de San Rafael, o ascensiune de categoria a doua, pe care nu ar fi exclus ca ritmul din pluton să fie foarte ridicat, astfel încât să se realizeze o primă selecţie. Având în vedere că doar 5,5 kilometri separă vârful acelei căţărări de următoarea, cei distanţaţi nu au şanse să mai revină. Aramon Valdelinares, ascensiunea ce va punct punct etapei, îi va duce pe rutieri la cea mai ridicată altitudine de la această ediţie, 1975 de metri. Aflată pentru prima dată după nouă ani în Turul Spaniei, căţărarea are opt kilometri lungime şi pantă medie 6,6%, porţiunea maximă fiind de 8,5%, undeva în a doua jumătate. Cum ultimul kilometru are pantă doar 2,5%, atacurile trebuie să vină mult mai devreme.

Deşi poate părea ciudat, având în vedere ce nume se află aici, Alejandro Valverde face figură de principal favorit la victorie. Liderul clasamentului general a mers excelent pe precedentul finiş în urcare, iar dacă va rezista kilometrilor cu pante de peste 8% de pe Aramon Valdelinares, îşi poate învinge adversarii la sprint cu uşurinţă, deoarece ultimii 1000 de metri sunt de fals plat. Cel mai probabil, Chris Froome va fi ciclistul care va ieşi cel mai mult la atac, însă va trebui să facă asta înainte de porţiunea finală, dacă va dori să pună timp serios între el şi adversari.

Ascensiunea de duminică va oferi noi răspunsuri cu privire la cum se simte Nairo Quintana, care a pierdut timp pe La Zubia faţă de toţi ceilalţi importanţi de general. Columbianul a declarat că nu se află în cea mai bună formă, ceea ce înseamnă că se va mulţumi să stea lângă ceilalţi pretendenţi la tricoul roşu, mai ales că încă nu îşi doreşte tunica distinctivă. Foarte probabil, acesta va fi şi obiectivul lui Alberto Contador, care încă nu este la cel mai ridicat nivel. Ibericul în vârstă de 31 de ani speră să termine cât mai sus în Vuelta, dar pentru asta trebuie să nu piardă contactul în această primă parte a cursei, când mai are multe lucruri de reglat.

Joaquim Rodriguez, un alt rutier de general, a pierdut şansa de a obţine un succes pe La Zubia, iar acum va fi dornic de revanşă, însă căţărarea nu i se potriveşte foarte bine, deoarece panta este moale pe final. “Purito” trebuie să atace devreme, dar dacă o va face, îi va trezi la viaţă pe adversarii săi, mulţi fiind capabil să îl învingă. Mai degrabă, ciclistul Katushei va porni ca un outsider, la fel ca Fabio Aru, Thibaut Pinot, Rigoberto Uran, Mikel Landa, Julian Arredondo sau Esteban Chaves.

Vuelta 2014 – etapa a Vlll-a

Vuelta 2014 Albacete

Sâmbătă, caravana va părăsi Andaluzia şi va merge în Castilla La Mancha, pe un traseu perfect pentru sprinteri, care nu au mai avut parte de un asemenea profil de aproximativ o săptămână. Plutonul, ce va lua startul din Baeza, va avea de parcurs 207,4 kilometri fără nicio ascensiune repertoriată, ceea ce înseamnă că o evadare nu are cum să reuşească. Doar vântul ar putea crea probleme în a doua parte a zilei, când vor creşte şansele de apariţie ale unor “borduri”. Finalul de la Albacete este pe plat, singurul punct mai nervos fiind un viraj de 90 de grade, care va figura la scurt timp după ce rutierii vor intra în ultimul kilometru al etapei.

Cum traseul este aproape plat, mai mulţi rutieri îşi pot depune candidatura la victorie. Având alături un Geoffrey Soupe excelent în rolul de “lansator”, Nacer Bouhanni va fi omul de învins, francezul în vârstă de 24 de ani fiind sprinterul din Vuelta cu cea mai ridicată viteză de top. În afară de John Degenkolb, care a obţinut deja două succese la această ediţie, extrem de interesantă de urmărit va fi evoluţia lui Moreno Hofland şi Matteo Pelucchi, doi ciclişti tineri, cu rezultate bune în 2014. Autor a trei victorii în acest sezon, Andrea Guardini, un sprinter ce se aseamănă cu Mark Cavendish prin poziţia aerodinamică adoptată, va fi un alt om cu pretenţii, la fel ca Jens Debusschere, care caută primul succes de World Tour în tricoul de campion al Belgiei.

La Albacete se va ajunge pentru prima dată după 11 ani. În 2003, aici au avut loc două etape, una de plat şi un contratimp individual în lungime de 53,3 kilometri. Alessandro Petacchi a fost învingător la sprint, unde a fost urmat de Erik Zabel şi Fred Rodriguez. O zi mai târziu, contracronometrul a fost câştigat de Isidro Nozal, cu un avans de 13 secunde în faţa britanicului David Millar.

Succesul carierei pentru De Marchi

Ca amator, Alessandro De Marchi a fost un ciclist foarte promiţător, cu victorii în multe curse din Peninsulă, cum ar fi Trofeo Marlene, Gran Premio Folignano, Trofeo Citta şi Giro Ciclistico Pesche Nettarine di Romagna. Curios, nicio echipă de World Tour nu s-a arătat interesată de el, astfel încât italianul a debutat ca profesionist în a doua ligă valorică, la Androni Giocattoli. Acolo a stat doar două sezoane, timp în care a combinat activitatea de pe şosea cu cea de pe velodrom, unde a câştigat mai multe titluri naționale în cursa de urmărire pe echipe.

Chiar dacă nu a obţinut nicio victorie pe șosea, De Marchi s-a făcut remarcat în Turul Italiei din 2012, clasându-se de două ori pe podium, în etapele de la Cervinia, respectiv Falzes. Asta a fost suficient pentru a ajunge în World Tour, alături de Cannondale, echipă la care, deşi a trebuit să îi susţină pe lideri în multe rânduri, a şi primit suficiente bilete de voie. În urma unei astfel de oportunităţi a obţinut şi primul succes al carierei la profesionişti, în ultima etapă a Criteriului Dauphiné 2013. Performanţa sa a fost cu atât mai impresionantă, cu cât ciclistul în vârstă de 27 de ani a rezistat în frunte, deşi Chris Froome, liderul cursei, pornise pe urmele sale.

Curios, sezonul acesta, primul său rezultat notabil a venit tot în Dauphiné, acolo unde intrat în posesia tricoului roşu cu buline albe, care îl recompensează pe cel mai bun căţărător. Apoi, forma excelentă arătată acolo l-a ajutat şi în Turul Franţei, Alessandro De Marchi fiind prezent în mai multe evadări pe parcursul celor trei săptămâni, evoluţia sa agresivă determinându-i pe organizatori să îl invite pe podium la Paris, unde i-au acordat premiul pentru cel mai combativ ciclist al cursei. Le Tour nu a fost singura competiţie majoră a sezonului pentru italian, care a luat startul şi în Vuelta, în ciuda faptului că adunase deja 67 de zile de cursă în 2014.

Deşi venit aici ca ajutor al lui Damiano Caruso, Alessandro De Marchi a avut grijă să îşi facă timp şi pentru o evadare, ce s-a dovedit a fi cea potrivită, deoarece i-a adus cea mai mare victorie a carierei. Practic, succesul de la Alcaudete a fost o răsplată a curajului şi spiritului ofensiv ce îl caracterizează atât de bine pe actualul ciclist al lui Cannondale. Tocmai de aceea, ar fi păcat ca BMC, viitoarea sa echipă, să îi îngrădească libertatea şi să nu îi mai dea ocazia, în sezonul următor,  să plece în evadările ce îi plac atât de mult.

Vuelta 2014 – etapa a Vll-a

Vuelta 2014 Alcaudete

Nicio evadare nu a reuşit până acum la această ediţie, iar o bună ocazie va veni vineri, deşi, având în vedere că suntem abia în prima săptămână şi multe echipă vor un succes, tot plutonul s-ar putea să aibă câştig de cauză. Startul va fi dat din Alhendin, de la aproximativ 600 de metri altitudine, punctul de maxim al zilei urmând să fie atins pe Alto de Illora (1190 de metri altitudine), prima căţărare a rundei. Apoi, în calea cicliştilor vor apărea două sprinturi intermediare şi o altă ascensiune repertoriată, Alto Ahillo (categoria a doua, după care drumul va coborî, în trepte, vreme de aproximativ 33 de kilometri.

Finalul va fi în urcare, la fel ca joi, însă căţărarea de la Alcaudete nu este repertoriată. Dealul nu e deloc dificil şi li se potriveşte de minune puncheurilor, panta medie în ultimii doi kilometri fiind de 3,9%. În cazul în care o evadare – ce i-ar putea avea ca protagonişti pe Cameron Mayer, Adam Hansen, Romain Zingle, Anthony Roux sau Dominic Klemme – nu ca reuşi, atunci totul se va juca pe acea ultimă ascensiune. Având în vedere că în Turul Italiei a câştigat pe o căţărare mai grea, de categoria a doua (Montecassino), Michael Matthews nu are cum să nu fie considerat principalul candidat la victorie. Australianul a mers uşor în urmă cu o zi şi şi-a păstrat energia pentru etapa a şaptea, ce îi poate aduce al cincilea succes din carieră în Marile Tururi.

Dacă va avea picioare puternice, atunci şi Philippe Gilbert va fi un favorit, însă fostul campion mondial trebuie să atace şi să se desprindă, fiind dezavantajat de o eventuală sosire la sprint. Tot o astfel de strategie poate alege şi Luis Leon Sanchez, invizibil până acum, dar capabil să dea lovitura la Alcaudete. Altfel, Cannondale va miza pe italianul Oscar Gatto, în timp ce Paul Martens va fi omul lui Belkin. În etapa a treia, Nacer Bouhanni s-a ţinut foarte bine pe finalul în urcare de la Arcos de la Frontera, iar dacă va avea o evoluţie similară şi acum, atunci va ajunge să lupte pentru locul întâi. În teorie, şi John Degenkolb ar trebui să fie prezent acolo, însă germanul nu oferă nicio garanţie, deoarece a suferit în precedenta etapă de acest fel, câştigată de Matthews.

Outsideri periculoşi pentru etapa a şaptea mai sunt Jasper Stuyven, Alexandr Kolobnev, Nathan Haas şi Lloyd Mondory, în timp ce Alejandro Valverde, aflat pe prima poziţie la general, va căuta să pună mâna pe secunde de bonificaţie care să îl ajute să îşi consolideze tricoul roşu, pe care speră să îl păstreze până la începutul săptămânii viitoare, când va avea loc primul contratimp individual al acestei ediţii.

 

Puţine răspunsuri după La Zubia

Pe cât de scurtă a fost căţărarea de la finalul etapei a şasea, pe atât de puţine lucruri a clarificat în perspectiva clasamentului general. Din contră, au apărut foarte multe întrebări cu privire la favoriţi, o excepţie reprezentând-o Alejandro Valverde. Ibericul în vârstă de 34 de ani s-a impus pe Alto de las Cumbres Verdes, a îmbrăcat tricoul de lider (pentru a 25-a oară în carieră, egalându-l pe compatriotul său, Domingo Perurena) şi a arătat că rămâne adeptul strategiei din anii anteriori, când încerca să pună cât mai mult timp între el şi adversari în prima parte a Vueltei, ca să aibă de unde pierde în a doua jumătate a cursei, mereu mai dificilă.

Dacă Valverde a fost în top, dezamăgirea zilei a venit din partea lui Nairo Quintana, care a pierdut timp în raport cu toţi oponenţii săi la tricoul roşu. Columbianul nu a părut în apele sale, însă asta nu înseamnă că ar trebui să aibă motive de îngrijorare. În primul rând, ascensiunea nu i s-a potrivit, Quintana nefiind un ciclist care să exceleze pe pantele explozive. Apoi, nu trebuie uitat că rutierul lui Movistar nu se află în cea mai bună formă, chiar dacă a câştigat Turul Burgosului. Pentru Vuelta, după o pauză de câteva luni, este nevoie de un cu totul alt nivel, iar sud-americanul mai are nevoie de ceva zile ca să atingă forma dorită. De altfel, aşa au stat lucrurile şi în Giro, unde Nairo Quintana a strălucit odată cu a doua parte.

În aceeaşi situaţie se află şi Chris Froome, care încearcă să îşi salveze sezonul aici. Britanicul în vârstă de 29 de ani s-a simţit bine în etapa de joi, şi chiar dacă nu seamănă (momentan) cu cel care domina munţii din Le Tour în 2013, se află pe drumul potrivit, deoarece mai poate progresa în următoarea vreme, până la apariţia primelor teste cu adevărat importante, între care şi contratimpul individual în care va încerca să îşi surclaseze rivalii. În schimb, echipa sa nu a arătat extrem de solidă, dar o explicaţie poate fi că a primit liber de la un Froome conştient că ascensiunea scurtă de la finalul zilei nu are cum să îi pună probleme.

Cum spuneam mai sus, La Zubia a oferit puţine răspunsuri, însă unul foarte important – mai bine spus, o confirmare – l-a avut în prim-plan pe Alberto Contador, care a terminat pe locul al treilea, după ce a dezvoltat pe căţărare o putere de 6,37 watts/kg, identică cu cea a lui Valverde şi Froome. Odată cu acest podium, spaniolul nu mai poate păcăli pe nimeni, deoarece a devenit evident că a luat startul în Vuelta cu gândul la ierarhia generală, şi nu la un succes de etapă, aşa cum s-a încăpăţânat să susţină în ultima săptămână. Dacă nu erau conştienţi de asta, adversarii lui Contador tocmai au devenit, ceea ce înseamnă că rutierul lui Tinkoff-Saxo nu va mai fi subestimat, aşa cum spera.

Vuelta 2014 – etapa a Vl-a

Vuelta 2014 La Zubia

167,1 kilometri între Benalmadena şi La Zubia vor avea de parcurs rutierii joi, atunci când vor aborda primul finiş în căţărare de la această ediţie. Până atunci, plutonul va trece peste alte două ascensiuni – Alto de Zaffaraya (categoria a doua) şi Alto de los Bermejales (categoria a treia) – care vor conta doar pentru cei aflaţi în evadare. Căţărarea finală, aflată în premieră pe harta Vueltei, are doar 4,6 kilometri, însă va începe în forţă, cu o pantă de 8,7%. Apoi, drumul va intra pe scurtă porţiune de plat, după care va urca din nou, iar porţiunile vor continua să fie foarte dure, în unele zone apropiindu-se de 13%. Sosirea nu va face excepţie de la regulă, panta medie în ultimul kilometru fiind de 10%.

În aceste condiţii, cicliştii explozivi vor fi favorizaţi, ceea ce înseamnă că Joaquim Rodriguez va porni ca principal candidat la victorie. Spaniolul nu va fi avantajat doar de caracteristicile ascensiunii, dar şi de forma arătată până acum, ce s-a concretizat într-un loc pe podium, în etapa a treia. În plus, “Purito” ţinteşte şi secundele de bonificaţie, care îl pot ajuta să reducă din diferenţa ce îl separă de Nairo Quintana, cel mai bine clasat dintre pretendenţii la tricoul roşu. Un alt om care emite pretenţii pe La Zubia este Julian Arredondo, cel mai bun căţărător din Giro. Este adevărat, acesta a pierdut timp în zilele precedente, însă a făcut asta şi pentru a se odihni înaintea etapelor montane.

Daniel Martin a arătat şi el o formă excelentă de-a lungul acestei săptămâni, iar asta îl transformă într-un mare favorit, şi irlandezul fiind recunoscut pentru cum accelerează pe pantele ce sar de 10%. Evident, Nairo Quintana nu poate lipsi de pe lista posibililor câştigători, deşi principalul obiectiv al columbianului pare să fie mai degrabă supravegherea adversarilor la tricoul roşu. Dintre aceştia, trebuie menţionaţi Chris Froome şi Alberto Contador, care vor afla cu această ocazie la ce nivel sunt în Turul Spaniei. Dacă oamenii de clasament general vor face joc egal, atunci Esteban Chaves va avea şi el o şansă bună la victorie, la fel ca Dani Moreno, colegul lui Joaquim Rodriguez.

La Zubia, la fel ca Ronda, nu a mai apărut până acum în Vuelta, însă a fost final de etapă în Turul Andaluziei. Ultima dată s-a întâmplat în 2008, cu menţiunea că linia de sosire a venit mult mai devreme. Atunci, australianul Cadel Evans i-a învins pe Mikel Astarloza şi Juan Manuel Garate, în timp ce Joaquim Rodriguez, la acea vreme un simplu “locotenent” al echipei Caisse d’Epargne, a terminat pe locul 28, la mai bine de patru minute în urma învingătorului.

Secundele lui Froome

În etapa întâi din Turul Franţei 1993, încheiată la Les Sables-d’Olonne, Miguel Indurain l-a învins la un sprint intermediar pe Laurent Jalabert, lupta dintre ei fiind catalogată la acea vreme ca una cel puţin ciudată. Exact un deceniu mai târziu, Lance Armstrong, liderul Marii Bucle, simţea în spate răsuflarea tăioasă a lui Jan Ullrich, aşa că a decis să obţină câteva bonificaţii la un sprint intermediat din etapa a 18-a, însă germanul a fost mai puternic şi i-a luat deţinătorului trofeului o secundă, care a avut rolul de a menţine suspansul pentru clasamentul general până în penultima zi a cursei.

Miercuri, în etapa a cincea din Vuelta, Chris Froome a surprins pe toată lumea la Campillos, cu aproximativ 60 de kilometri înainte de final, când a accelerat din pluton împreună cu germanul Christian Knees şi a înhăţat două secunde de bonificaţie la ultimul sprint intermediar al rundei, acţiunea sa având darul de a-l enerva pe Nacer Bouhanni, aflat în căutarea unor puncte care să îi dea speranţe la câştigarea tricoului verde. Datorită acelor secunde, Froome a urcat un loc la general, pe 13, însă mai important decât acest salt de o singură poziţie este de ce a iniţiat britanicul acea acţiune rar întâlnită la un favorit dintr-un Mare Tur.

Imediat după sprint, mulţi au speculat că rutierul lui Sky are o slăbiciune de care este conştient, iar asta l-a făcut să plece pentru cele două secunde, în ciuda faptului că nu l-au ajutat prea mult. Alţii au fost de părere că Froome, conştient că un Tur poate fi pierdut pentru puţin – aşa cum s-a întâmplat în 2011, când Juan Jose Cobo l-a învins la o diferenţă de doar 13 secunde – a arătat că este hotărât să lupte pentru fiecare firimitură, oricât de ridicol ar părea asta. Foarte probabil, ciclistul originar din Kenya nu ştie la ce nivel se află, şi în acelaşi timp, a simţit că Nairo Quintana e omul de învins la această ediţie. Tocmai de aceea, la fel ca Alberto Contador, care încearcă să îşi creeze o oportunitate atunci când nimic nu o anunţă, şi fostul câştigător al Turului Franţei este decis să profite de fiecare situaţie, cel puţin până când va primi câteva răspunsuri pe munte.

Ierarhiile World Tour după Clasica de la Hamburg

Clasamentul individual:

1 – Alejandro Valverde – 462 de puncte

2 – Alberto Contador – 407 puncte

3 – Vincenzo Nibali – 392 de puncte

4 – Nairo Quintana – 345 de puncte

5 – Simon Gerrans – 318 puncte

6 – Alexander Kristoff – 311 puncte

7 – Jean-Christophe Peraud – 300 de puncte

8 – Fabian Cancellara – 278 de puncte

9 – Rui Costa – 268 de puncte

10 – Peter Sagan – 257 de puncte

Clasamentul pe echipe:

1 – Movistar – 1105 puncte

2 – AG2R – 889 de puncte

3 – Tinkoff-Saxo – 853 de puncte

4 – Omega Pharma-Quick Step – 842 de puncte

5 – Belkin – 753 de puncte

6 – Katusha – 752 de puncte

7 – BMC – 748 de puncte

8 – Astana – 689 de puncte

9 – Trek Factory Racing – 624 puncte

10 – Giant-Shimano – 572 de puncte

Clasamentul pe naţiuni:

1 – Spania – 1250 de puncte

2 – Italia – 940 de puncte

3 – Franţa – 901 puncte

4 – Olanda – 847 de puncte

5 – Belgia – 727 de puncte

6 – Columbia – 695 de puncte

7 – Australia – 692 de puncte

8 – Marea Britanie – 558 de puncte

9 – Polonia – 549 de puncte

10 – Germania – 542 de puncte

Vuelta 2014 – etapa a V-a

Vuelta 2014 Ronda

O nouă rundă valonată îi va aştepta pe ciclişti miercuri, dar victoria este aşteptată să fie decisă tot la sprint, la fel ca în urmă cu o zi. Startul va fi dat din Priego de Cordoba, un orăşel cu puţin peste 22 000 de locuitori, iar sosirea va avea loc la Ronda, localitate ce se va afla la debutul în Turul Spaniei. Etapa va avea 180 de kilometri şi o singură căţărare repertoriată – Puerto El Saltillo – care va apărea cu 28 de kilometri înainte de final. Ascensiunea e de categoria a treia, are 12,5 kilometri şi pantă medie 3,2%, însă sprinterii nu ar trebui să întâmpine probleme acolo, în ciuda atacurilor ce se vor da.

Tocmai pentru că ascensiunea nu e foarte dificilă, Nacer Bouhanni va fi principalul favorit la ceea ce ar fi a cincea sa victorie într-un Mare Tur. Marele adversar al fostului campion al Franţei va fi John Degenkolb, care are un “trenuleţ” mai bun, însă nu un sprint la fel de puternic. Germanul se află pe locul secund în ierarhia pe puncte, iar un nou succes i-ar aduce şi tricoul verde, dar numai pentru câteva zile, deoarece traseul îi avantajează pe căţărători la câştigarea acestui clasament.

Deşi nu îi plac finişurile pe plat, Michael Matthews va avea şi el o şansă, un nou podium ajutându-l pe rutierul australian să îşi consolideze locul întâi în ierarhia generală, pe care o conduce de două zile. În afară de cei trei, Lloyd Mondory, Jasper Stuyven, Moreno Hofland, Francesco Lasca şi Vicente Reynes s-ar mai putea implica pe final, însă ambiţiile acestora par să fie limitate la cel mult un loc pe podium la Ronda, oraş ce a mai figurat într-o singură cursă, Turul Andaluziei, acolo unde a fost gazda a şapte sosiri de etapă.

Post Navigation

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 41 other followers