Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Matthias Brändle – new Hour Record: 51,852 km/h

Matthias Brändle Hour Record

Sven Erik Bystrøm: From Øster Hus-Ridley to Katusha, via Ponferrada

Sven Erik Bystrøm

In September, at the World Road Championships in Spain, Sven Erik Bystrøm surprised the big favourites attacking on the final climb of the U23 race and winning the rainbow jersey, only the second Norwegian to do so. Still, the 22-year-old cyclist didn’t came out of nowhere; in the past three seasons he spent riding for Øster Hus-Ridley, Sven has had some impressive results in one-day races, but also in stage races, and one World Tour team that noticed his big potential was Katusha, which signed him for the next two years.

Before going in a training camp with the Russian team, I caught up with Sven Erik Bystrøm and asked him a couple of questions about his first years as a rider and the expectations he has for 2015.

– Sven, how did you begin cycling?

I started first when I was 9-years-old at a local cycling club, and then when I was 16 I moved to Stavanger which is a two-hour drive from where I come from. Then I started to attend sport school and I was part of a bigger cycling community, with more riders of my age. I liked cycling since I started, I watched it a lot on the television, especially the Tour de Frace and the Giro d’Italia.

– After some good results in the junior races, you ended up with Sparebanken Vest. What’s the story of that transfer?

Once I’ve finished my junior time, I did my first U23 year with the local club in Stavanger, where I had some good results and won the Norwegian Cup overall. This lead to some offers from both Sparebanken Vest, as Øster Hus-Ridley was called, and Joker. I choose Sparebanken Vest, because it’s from the same town where I live and basically all the riders in the team are from my neighbourhood. We trained and raced a lot together, so this was a good thing for me.

– What was your most important win during the spell with Øster Hus-Ridley?

That would be the U23 Eschborn-Frankfurt City Loop, in 2012. Then I showed myself at the Norwegian Championships. Also with the national team in the Tour de l’Avenir I’ve got some top 10 finishes. The next season, although I didn’t get any wins, I felt that I was better than the year before, that I was improving in all aspects.

– Let’s go now to Ponferrada. What were your hopes before the U23 race?

I thought before the race that I could manage to get a medal, because my form was good and I liked the course. This year, in September, I felt that I was at my highest level and I knew I had a similar form to the one in May, so this is why I was confident I can get on the podium.

– What were your thoughts in the last kilometres?

When I attacked I went full gas, I gave everything I had and on the top of the climb I was really tired, so I decided not to pedal so much in order to save energy and stay as aerodinamic as I could on the descent. When I reached the last two kilometres I put everything I had, it was almost like a sprint for me, because I knew that if I had 10 seconds in the last 500 metres, the riders chasing will consider I am too far and start looking at each other.

– Do you feel the win changed your life in any way?

After I crossed the finish line I didn’t have time to realise what I’ve accomplished. Afterwards things settled in. People became more interested in me and I got more media requests. I don’t know if this world title will bring more pressure on the future, my focus is to develop myself every year.

– In U23 races you’ve had results in stage races, but also in one-day races. What kind of rider do you see yourself becoming?

I think one-day races with a hilly parcours really suit me, as I’ve showed this at the World Championships. I’m thinking of classics like Flèche Wallonne and Liège–Bastogne–Liège in the future, but I will also try to be good in stage races, especially in those without a time trial, because time trials are my weakness. If there are not time trials and not big mountains, I can get strong results in one-week stage races.

– What made you sign with Katusha?

Basically, it was very important that we will be two riders from the same town, me and Alex (ed. Kristoff). We knew each other from the past, we’ve trained together when we were at home at the same time. It’s better for the both of us to be in the same team. He’s the big star of the team and I hope to help him and the other riders. As for me, I just want to become better, to handle the long races and to have more racing days compared to this year.

– What races do you dream of winning?

Liège–Bastogne–Liège is one of them. I also want to win a stage in the Tour de France, which is a really big race in Norway. And I’d also like to win the Worlds as a pro. Is really motivating that the 2017 Worlds will take place in Bergen.

Sven Erik Bystrøm: de la Øster Hus-Ridley la Katusha, via Ponferrada

Sven Erik Bystrøm

În septembrie, la Campionatele Mondiale din Spania, Sven Erik Bystrøm i-a surprins pe marii favoriţi cu un atac dat pe ultima căţărare a cursei de tineret şi a câştigat tricoul curcubeu, devenind doar al doilea norvegian care a reuşit această performanţă. Totuşi, rutierul în vârstă de 22 de ani nu a venit de nicăieri; în ultimele trei sezoane petrecute alături de Øster Hus-Ridley, Sven a obţinut câteva rezultate impresionante în cursele de o zi şi în cele pe etape, iar printre echipele de World Tour ce i-au remarcat potenţialul s-a numărat şi Katusha, care i-a oferit un contract pentru următorii doi ani.

Înainte de a merge în cantonament cu gruparea rusă, am vorbit cu Sven Erik Bystrøm şi i-am pus câteva întrebări despre primele sezoane ca rutier şi aşteptările pe care le are pentru 2015.

– Sven, cum ai început ciclismul?

Mi-a plăcut ciclismul încă de la început, îl urmăream mult la televizor, în special Turul Franţei şi Turul Italiei. Am început când aveam nouă ani, la un club de ciclism local, iar apoi, la 16 ani, m-am mutat în Stavanger, care este la două ore cu maşina de unde veneam. Apoi, am mers la liceul sportiv şi am făcut parte dintr-o comunitate mai mare de ciclism, cu mai mulţi rutieri de vârsta mea.

– După câteva rezultate bune la juniori, ai semnat cu Sparebanken Vest, actuala Øster Hus-Ridley. Care este povestea acelui transfer?

Imediat ce mi-am terminat junioratul, am făcut primul an la tineret alături de un club local din Stavanger, unde am avut câteva rezultate şi am câştigat Cupa Norvegiei. Astfel, am primit oferte de la Sparebanken Vest, aşa cum era cunoscută Øster Hus-Ridley atunci, şi de la Joker. Am ales-o pe Sparebanken Vest, deoarece e din acelaşi oraş în care locuiesc, şi, practic, toţi cicliştii din echipă sunt din aceeaşi zonă. Ne-am antrenat şi am concurat mult împreună, iar acesta a fost un lucru bun pentru mine.

– Care a fost cea mai importantă victorie din perioada petrecută alături de Øster Hus-Ridley?

Aş spune că primul meu succes notabil, Eschborn-Frankfurt City Loop, în 2012. Apoi, am arătat de ce sunt capabil la Campionatele Naţionale. De asemenea, şi împreună cu echipa naţională, în Tour de l’Avenir, am bifat câteva clasări în top zece. Sezonul următor, chiar dacă nu am avut victorii, am simţit că sunt mai puternic decât în anul anterior şi că am devenit mai bun la fiecare capitol.

– Să trecem acum la Ponferrada. Care erau speranţele tale înainte de cursă?

M-am gândit că pot obţine o medalie, deoarece mă aflam la un nivel bun şi îmi plăcea traseul. Anul acesta, în septembrie, am simţit că eram la cel mai înalt nivel posibil şi că aveam o formă similară cu cea din luna mai, tocmai de aceea am fost atât de încrezător că pot termina pe podium.

– Ce gânduri ai avut în ultimii kilometri?

Atunci când am atacat, am mers la viteză maximă şi am dat totul. În vârful căţărării am fost foarte obosit, aşa că am hotărât să nu mai pedalez atât de mult, pentru a-mi păstra energia, şi să rămân cât mai aerodinamic pe coborâre. La intrarea în ultimii doi kilometri am dat totul, a fost aproape ca un sprint pentru mine, deoarece eram conştient că dacă aveam un avans de zece secunde în ultimii 500 de metri, rutierii aflaţi în urmă s-ar fi gândit că eram prea departe şi ar fi început să se supravegheze.

– Simţi că acea victorie ţi-a schimbat viaţa în vreun fel?

După ce am trecut linia de sosire, nu am avut timp să îmi dau seama ce am realizat. Apoi, lucrurile s-au mai aşezat, oamenii au devenit mult mai interesaţi de mine şi am primit mai multe cereri din partea media. Nu stiu dacă titlul mondial va aduce mai multă presiune pe viitor, principala mea preocupare este să cresc de la an la an.

– La tineret, ai avut rezultate atât în cursele pe etape, cât şi în cele de o zi. Ce fel de rutier te vezi devenind în viitor?

Cred că mi se potrivesc cursele de o zi cu un traseu valonat, lucru pe care l-am arătat şi la Campionatele Mondiale. Mi se potrivesc clasice ca Flèche Wallonne şi Liège–Bastogne–Liège, dar şi curse pe etape, în special cele fără contratimp, deoarece acesta este una dintre slăbiciunile mele. Dacă nu sunt contratimpuri şi munţi înalţi, pot obţine rezultate importante în cursele de o săptămână.

– Cum ai ajuns să semnezi cu Katusha?

Practic, a fost foarte important că vom fi doi rutieri din acelaşi oras, eu şi Alex (n.r. Kristoff). Ne cunoaştem din trecut şi ne-am antrenat împreună de fiecare dată când am fost acasă. Este bine pentru amândoi că suntem la aceeaşi echipă. El este vedeta acolo şi sper să îi ajut pe el şi pe ceilalţi rutieri. În ceea ce mă priveşte, vreau să devin mai bun, să mă descurc mai bine în cursele lungi şi să adun mai multe zile de cursă, comparativ cu anul acesta.

– Ce curse visezi să câştigi?

Liège–Bastogne–Liège este una dintre acestea. De asemenea, vreau să mă impun într-o etapă din Turul Franţei, care e o cursă foarte importantă pentru norvegieni. Mi-ar plăcea să câştig şi Campionatele Mondiale ca profesionist. Mă motivează foarte mult faptul că ediţia din 2017 se va desfăşura la Bergen.

Best rider of the 2014 season

Toms Skujiņš: “2015 will be bigger, better and faster”

Toms Skujiņš

The recently concluded season was the best of Hincapie Sports Development since the inception of the team, the US Continental team scoring four wins in the UCI America Tour. Three of these victories were brought by Toms Skujiņš, the 23-year-old Latvian rider who had a strong season, in which, besides his results, he discovered the States, adapting himself to the US lifestyle and races.

If last year you got to know more about Toms Skujiņš thanks to this interview, I know invite you to find out what he thinks of his first year in the US and what goals he has for 2015.

– Toms, how’s the holiday?

I’m enjoying my holiday and trying to stay away from the internet world more. Of course, I have some other stuff I’m doing, just to keep me busy.

– Any good book you’ve read recently?

I’ve been meaning to start a book, but haven’t gotten around to it, because I’ve got some not that interesting books that I have to read, learn and replicate.

– Did you had time to reflect on your season?

Well I’ve already been looking back at the season after I left the States, because the Worlds for me was definitely just going to be a race to get the feel for, not really go for a result there. Of course I wanted to do good, but I wasn’t going to get a result that would change the team I was riding for in 2015.

– For the first time in your career, you’ve raced a full season in the US. What were the main differences compared to Europe?

I get this question asked a lot. I still think that the biggest difference is made by how the wide roads affect riding styles. Almost at any moment you can get to the front, so you don’t have to worry too much about being far back. Still, some racing is less predictable and even in the big races it’s pretty exciting. A lot of the races are spectator friendly with city circuits and big loops you do over and over again and I really like that, because it’s always more fun to ride when there’s people cheering you on.

– You’ve changed countries, continents, mentalities. Was it difficult to cope with this?

Always it’s a bit difficult to go to a new team in a different country and even in a different part of the world, but I could have never have asked for a better team to arrive in, because they’ve made the transition so much easier. I’ve always been with fun people around me and they’ve always kept things bright, so it’s definitely been a lot easier then I thought it would be.

– How would you describe the Hincapie Sportswear Development team?

It’s an amazing group of people. The riders are so welcoming and fun to be with, but it’s not just the riders and the staff that’s the most caring one I’ve encountered in a team. It’s also the people behind the scenes, the people you don’t see at races. We’ve got an amazing group of people working at the Hincapie offices in Greenville. They help us out a lot and every win we get is also part theirs.

– Your best race was the Tour de Beauce, where you won the GC and two stages. How was it?

The week in Quebec when we were riding Beauce was amazing. It was a massive win for the team and me. It’s just amazing how we managed to win almost everything. Two stages, overall, points and young rider jersey, but most satisfying was that we won the team GC as well. It’s pretty amazing the boys managed to do that even though they had to ride the front to keep everyone in check for so long. It just showed how strong we are as a team. Plus standing on the podium alone is no fun, it’s always so much more fun to have everyone up there.

– You’ve also raced Utah, Colorado and Alberta against many World Tour teams. What memories do you have from these races?

Well most of those races I was just suffering, surviving and helping my team as much as I could. The only day I got a result was on stage two in Utah, when I sprinted to a sweet 5th place. But from then it just all went downhill, because my body just hates altitude. I’m hoping it will have adapted next year and that second time’s a charm. At least in Alberta when we went back to almost sea level racing I was back on track. I could ride at the front hard and long. On the last stage, when on the last lap we hit the final climb full gas, it was just me, Serghei (ed. Tvetcov) and six guys from World Tour teams left, so that gave me a big confidence boost. I knew I couldn’t win if I waited and I just went for it 5 km out. It was a risky move, and I knew I had little chance if no one went with me, but it was better then having no chance at the GC at all.

– Do you have any regrets after this year?

Regrets? Don’t think so. There’s always room for improvement, but regrets… Nah.

– How did this US experience helped you become a better rider?

It’s always nice to learn something new in training, racing, nutrition and just taking care of yourself. I’ve learnt a few new tricks, so that’ll help me a lot in the coming years. Training in the US is a bit more scientific, so it’s a big change to the Russian system in which I grew up in. Now I’m trying to combine both and make a system of my own.

– With what thoughts will you start the 2015 season?

2015 will be bigger, better and faster. I love that Worlds is going to be in the states, that’ll give me an advantage being there already, hopefully seeing the track before. I’m also looking at collecting as many UCI points as I can for Latvia, so that we’ve got as many riders as we can get at the Olympics in 2016. It’s a year I was looking forward to even before the season had ended. I’m having a break now, but looking forward to training hard for the upcoming season already next week.

– Any particular goals in terms of results, but also improvements?

I’m looking forward to racing the Tour of California, because I didn’t get to do it this year and I think we’ve proved we belong there. Also the team is planning to do some races in Australia in order to prepare for the season in the States, but we’ll see if that happens, because we have to hope the Aussies are looking at some races we’ve done over in the States and give us an invitation. I’m really looking forward to my new team mates, because I’ve heard we have made some good signing over the winter. I’m super happy for Joey Rosskopf and his move to BMC, but we’ll miss him on the Hincapie squad.

Toms Skujiņš: “2015 va fi mai bun, mai mare şi mai rapid”

Toms Skujiņš

Sezonul recent încheiat a fost cel mai bun din scurta istorie a echipei Hincapie Sportswear Development, gruparea Continentală obţinând patru victorii în circuitul american. Trei dintre acestea au fost aduse de Toms Skujiņš, medaliatul cu bronz la Campionatele Europene din 2013. În vârstă de 23 de ani, rutierul leton s-a bucurat de o stagiune solidă, în care nu doar că a adus rezultate, dar a şi descoperit Statele Unite, adaptându-se la viaţa şi la cursele de acolo.

Dacă anul trecut l-aţi cunoscut pe Toms cu ajutorul acestui interviu, acum vă invit să aflaţi ce părere are despre anul petrecut în S.U.A. şi ce obiective şi-a fixat pentru 2015.

– Toms, cum este vacanţa?  

Mă bucur de ea şi încerc să stau departe de lumea internetului. Evident, fac alte lucruri pentru a mă ţine ocupat.

– Ai citit vreo carte bună recent?  

Am vrut să încep o carte, dar nu am apucat, deoarece am câteva cărţi nu atât de interesante, dar pe care trebuie să le citesc şi să le învăţ.

– Ai avut timp să reflectezi asupra sezonului tău?  

Am început să mă gândesc la stagiunea avută încă de când am plecat din Statele Unite, deoarece Mondialele ar fi trebuit să fie o cursă căreia trebuia doar să îi iau pulsul, fără să obţin un rezultat. Evident că mi-am dorit să mă descurc bine, dar ştiam că nu voi bifa un rezultat care să mă ajute să schimb echipa în 2015.

– Pentru prima dată în carieră, ai concurat un sezon întreg în Statele Unite. Care sunt principalele diferenţe în comparaţie cu Europa?

Primesc de multe ori această întrebare, şi cred că principala diferenţă este dată de cum drumurile largi afectează stilul de a concura. Aproape în orice moment poţi merge în faţă, aşa că nu trebuie să te îngrijorezi prea mult din cauză că ai fi prea în spate. Totuşi, unele curse sunt mai puţin previzibile şi chiar competiţiile mari sunt destul de palpitante. Multe curse sunt perfecte pentru public, pentru că au circuite urbane şi bucle mari pe care le tot repeţi, iar mie îmi place asta, deoarece este întotdeauna mai plăcut să concurezi atunci când sunt oameni care te încurajează.

– Ai schimbat ţări, continente, mentalităţi. A fost greu să te adaptezi?

Întotdeauna este puţin dificil să mergi la o echipă nouă, într-o altă ţară şi chiar într-o cu totul altă parte a lumii, dar nu mi-aş fi putut dori să ajung la o echipă mai bună, deoarece cei de acolo au făcut ca tranziţia să fie mult mai uşoară. Mereu am fost înconjurat de oameni amuzanţi şi ei au avut grijă ca lucrurile să rămână frumoase, aşa că pot spune cu certitudine că a fost mai uşor decât m-aş fi aşteptat să fie.

– Cum ai descrie echipa Hincapie Sportswear Development?  

Este un grup uimitor de oameni, rutierii sunt foarte primitori şi este plăcut să fii în preajma lor, dar nu e vorba doar de rutieri, ci şi de staff, care este cel mai dedicat pe care l-am întâlnit într-o echipă. Contează oamenii din spatele scenei, cei pe care nu îi vezi la curse. Avem un grup extraordinar de oameni care lucrează la sediul Hincapie, în Greenville. Ne ajută mult şi fiecare victorie pe care o obţinem li se datorează şi lor.

– Cea mai bună cursă a ta a fost Tour de Beauce, acolo unde ai câştigat clasamentul general şi două etape. Cum a fost?  

Săptămâna petrecută în Quebec a fost incredibilă. Victoria a fost una uriaşă pentru mine şi pentru echipă, e uimitor cum am reuşit să câştigăm aproape tot. Două etape, generalul, clasamentul pe puncte şi tricoul de cel mai bun tânăr, însă cel mai satisfăcător lucru a fost că ne-am impus şi în ierarhia pe echipe. Este incredibil că băieţii au reuşit asta, în condiţiile în care au fost nevoiţi să ducă trena şi să îi supravegheze pe ceilalţi. Asta a arătat cât de puternici suntem ca echipă. În plus, să stai de unul singur pe podium nu e amuzant, întotdeauna este mai distractiv să îi ai pe toţi alături.

– Ai concurat în Utah, Colorado şi Alberta, împotriva multor echipe de World Tour. Ce amintiri ai din acele curse?  

În cele mai multe dintre acestea am suferit, am supravieţuit şi mi-am ajutat echipa cât de mult am putut. Singura dată când am obţinut un rezultat a fost în etapa secundă din Turul Utah, atunci când am terminat pe un frumos loc cinci. Însă, de acolo, totul s-a năruit, deoarece organismul meu urăşte altitudinea. Sper că se va adapta anul viitor, poate a doua oară va fi cu noroc. Cel puţin în Turul Albertei, unde ne-am întors aproape de nivelul mării, mi-am revenit şi am putut duce o trenă puternică mult timp. În etapa finală, atunci când am intrat în viteză maximă pe căţărarea finală din ultimul tur, eram doar eu, Serghei (n.r. Tvetcov) şi şase rutieri de la echipe de World Tour, iar asta mi-a dat multă încredere. Ştiam că nu pot câştiga dacă aş fi aşteptat, aşa că am atacat cu cinci kilometri înainte de sosire. A fost o mişcare riscantă şi mi-am dat seama că am şanse mici dacă nu vine nimeni cu mine, dar a fost mai bine decât dacă nu aş fi avut deloc şanse la clasamentul general.

– Ai regrete după anul acesta?  

Regrete? Nu cred. Întotdeauna e loc de mai bine, însa nu am regrete.

– Cum te-a ajutat întreaga experienţă din Statele Unite să devii un rutier mai bun? 

Este întotdeauna plăcut să înveţi lucruri noi la antrenamente, în curse, în ceea ce priveşte nutriţia şi pur şi simplu să ai grijă de tine. Am învăţat câteva trucuri noi, iar acestea mă vor ajuta în anii următori. Antrenamentele din SUA pun mai multă bază pe ştiinţă, iar asta este o schimbare mare faţă de sistemul rusesc în care am crescut. Acum încerc să le combin pe amândouă şi să îmi creez un sistem propriu.

– Cu ce gânduri vei pleca la drum în 2015?  

2015 va fi mai bun, mai mare şi mai rapid. Îmi place că Mondialele vor avea loc în State, voi avea un avantaj fiind deja acolo şi inspectând traseul înainte. De asemenea, vreau să adun cât mai multe puncte UCI pentru Letonia, astfel încât să trimitem cât mai mulţi ciclişti posibil la Jocurile Olimpice din 2016. Este un an pe care îl aştept cu nerăbdare încă de dinainte de a se fi terminat sezonul. Am luat o pauză acum, dar abia aştept să mă antrenez din greu săptămâna viitoare pentru stagiunea următoare.

– Ce obiective anume ai în ceea ce priveşte rezultatele şi evoluţia ta? 

Aştept cu nerăbdare să concurez în Turul Californiei, deoarece nu am mers anul acesta şi cred că am dovedit că merităm să fim acolo. De asemenea, echipa are de gând să participe în câteva curse din Australia, pentru a pregăti sezonul din Statele Unite. Vom vedea dacă se va întâmpla asta, deoarece trebuie să sperăm că australienii au urmărit câteva dintre cursele în care am participat în State şi ne vor da o invitaţie. Sunt nerăbdător să îmi cunosc noii colegi, pentru că am auzit că am făcut câteva transferuri bune. Sunt foarte fericit pentru Joey Rosskopf şi mutarea sa la BMC, dar ne va lipsi în echipa Hincapie.

Turul Franţei 2015

Le Tour 2015

A 102-a ediţie a cursei din Hexagon va fi una pentru căţărători, care vor avea la dispoziţie nu mai puţin de nouă finişuri în urcare pentru a face diferenţa în clasamentul general. În schimb, contratimpul individual a fost marginalizat, cei 13,7 kilometri pe care îi vor parcurge rutierii în prima etapă urmând să stabilească un record în Marea Buclă: cei mai puţin kilometri de contratimp la o singură ediţie, de la apariţia acestei probe, acum opt decenii. Absenţa unei lungi probe contracronometru ar putea să ducă la o cursă defensivă, în condiţiile în care cicliştii slabi la acest capitol nu vor fi obligaţi să iasă la atac pentru a recupera eventualele pierderi.

Pe de altă parte, cum prima săptămână propune mai multe mini-clasice, cu drumuri întortocheate, dealuri, pavate şi vânturi puternice, este posibil ca la finalul acesteia să fie diferenţe însemnate în clasamentul general, care să aducă automat spectacol în Pirinei şi în Alpi, dar şi în etapele considerate de mai mică importanţă, ce au câteva capcane şi pot fi folosite pentru atacuri-surpriză. Nu ar fi pentru prima dată când s-ar întâmpla asta, Turul Franţei fiind detonat de multe ori, în trecut, în zile în care nimeni nu s-ar fi aşteptat.

În 2015, după opt ani, vor reveni secundele de bonificaţie, însă acestea vor avea doar rolul de a schimba purtătorul tricoului galben în prima treime a cursei. Astfel, în etapele 2-8, rutierii clasaţi pe podium vor primi bonificaţii (10-6-4), care vor face mai intensă lupta pentru victorie. Nu este singura schimbare operată de către organizatori: pentru a se asigura că tricoul verde nu va deveni proprietatea unui singur om şi va cunoaşte şi alţi câştigători, învingătorul de etapă va primi 50 de puncte, cu 20 mai mult decât al doilea şi cu 30 mai mult decât al treilea.

Prima săptămână

Pentru a 21-a oară în istorie, Turul Franţei va pleca din afara Hexagonul. Olanda, ţara aleasă, va stabili un record, deoarece va găzdui Marele Start pentru a şasea oară. Etapa întâi va consta într-un contratimp individual tehnic, în lungime de 13,7 kilometri, care nu va duce la mari diferenţe în clasament. Apoi, o zi mai târziu, sprinterii vor avea o şansă, însă până când vor intra aceştia pe scenă, oamenii de general vor trebui să fie foarte atenţi la eventualele “borduri” ce se pot forma din cauza vânturilor laterale puternice prezente în provincia Zeeland. Din Olanda, caravana va merge în Belgia, pentru un finiş exploziv, pe Mur de Huy (1,3 kilometri, pantă medie 9,6%), dealul care decide în fiecare an învingătorul din Flèche Wallonne.

Le Tour 2015 Cambrai

Atât de mulţumit a fost Christian Prudhomme de impactul avut de pavate asupra cursei (şi audienţelor) din 2014, încât a hotărât ca acestea să revină şi la ediţia cu numărul 102. Astfel, înainte să ajungă în Franţa, cicliştii vor avea parte de un sector în Belgia, urmând ca în Hexagon să treacă peste şase sectoare ce vor însuma 11,5 kilometri. Cum ultima porţiune va apărea cu mai puţin de zece kilometri înainte de sosire, iar nordul Franţei e recunoscut pentru vremea sa capricioasă, sunt toate şansele să se creeze noi ecarturi considerabile şi acum.

Următoarele două zile vor fi pentru sprinteri, cu menţiunea că în drum spre Le Havre se va rula pe coasta Normandiei, iar “bordurile” pot fi ceva obişnuit. Fougères va reprezenta o nouă oportunitate pentru oamenii rapizi ai plutonului, înainte ca pe traseu să figureze Mûr de Bretagne (doi kilometri, pantă medie 6,9%), care se întoarce după patru ani. Deşi contratimpul pe echipe trebuie să aibă loc în prima treime a unei curse, ASO a primit derogare de la UCI pentru a-l plasa în etapa a noua. Traseul dintre Vannes şi Plumelec are doar 28 de kilometri şi oferă un final palpitant, în urcare, pe Côte de Cadoudal (1,7 kilometri, pantă medie 6,2%).

Săptămâna a doua

Le Tour 2015 Pierre-Saint-Martin

A doua treime a Marii Bucle va începe în forţă, urmând să îi ducă pe rutieri în Pirinei, pe Pierre-Saint-Martin, care nu a mai găzduit o sosire până acum. Ascensiunea are 15,3 kilometri lungime şi pantă medie 7,4%, dar şi unele porţiuni foarte dure, de 15%. Apoi, miercuri, plutonul va trece de Col d’Aspin şi Col du Tourmalet, înainte de a termina pe Cauterets, căţărare pe care au câştigat Jesus Loroño, Miguel Indurain şi Richard Virenque. Deşi panta medie este de 8%, şansele de a vedea ecarturi mari sunt mici.

Le Tour 2015 Cauterets

Ultimul finiş la altitudine din Pirinei va fi pe Plateau de Beille, una dintre cele mai dificile ascensiuni din Hexagon. În lungime de 15,8 kilometri şi cu pantă medie 7,9%, Plateau de Beille îi va solicita din plin pe rutieri şi va oferi condiţii ideale pentru spectacol. Totodată, va fi interesant de văzut dacă recordul italianului Marco Pantani, stabilit la prima sosire acolo, în 1998, va fi bătut, sau dacă va rămâne în continuare în picioare.

Le Tour 2015 Plateau de Beille

La Rodez, echipele sprinterilor vor încerca să ţină lucrurile sub control, dar şansele mai mari vor fi de partea atacanţilor, avantajaţi de scurtele dealuri de pe final. După Mur de Huy şi Mûr de Bretagne, o nouă sosire explozivă îi va aştepta pe rutieri, de această dată în Masivul Central, la Mende, acolo unde vor ajunge după ce vor trece de Côte de la Croix Neuve (3 kilometri, pantă medie 10,1%). Week-end-ul se va încheia la Valence, oraş care nu a fost vizitat de multe ori în istoria de peste un secol a cursei.

Săptămâna a treia

Le Tour 2015 Pra-Loup

Gap se întoarce pe harta Marii Bucle, cu binecunoscutul finiş ce îi favorizează nu doar pe atacanţi, ci şi pe oamenii de general, care îşi pot lua prin surprindere adversarii cu un atac dat înainte de coborârea tehnică sau chiar pe aceasta. După o zi de pauză, caravana îşi va începe cu adevărat aventura în Alpi, miercuri, atunci când va trece peste patru ascensiuni, între care şi Col d’Allos (21 de kilometri, pantă medie 5,5%), ce nu a mai figurat de 15 ani în Turul Franţei. Finalul va fi pe Pra-Loup (6,2 kilometri, pantă medie 6,5%), unde s-a scris o pagină uriaşă de istorie, în urmă cu exact 40 de decenii, când Bernard Thevenet l-a prins pe Eddy Merckx, l-a distanţat şi i-a luat acestuia tricoul galben, ducându-l până la Paris.

Le Tour 2015 La Toussuire

Deşi nu se termină în urcare, următoarea etapă promite un spectacol foarte ridicat. Şi aceasta, deoarece cu puţin înainte de sosire, cicliştii vor aborda Lacets de Montvernier, căţărare aflată la debut în Le Tour. Aceasta este scurtă – 3,8 kilometri – însă foarte dificilă, cu 18 viraje şi o pantă medie de 8,2%. În plus, coborârea tehnică le va da idei multor favoriţi. Cei care vor pierde timp aici vor avea ocazia să recupereze pe La Toussuire (18 kilometri, pantă medie 6,1%), dar şi o zi mai târziu, pe Alpe d’Huez. Mitica ascensiune nu a fost niciodată plasată atât de aproape de Paris, iar rutierii vor lupta acolo la capătul unei etape scurte, ce va mai include Col du Telegraphe şi Col du Galibier, cel mai înalt punct din 2015.

Le Tour 2015 Alpe d'Huez

Acea ultima etapă montană fie va fi una ce va exploda încă de la start, cu multe atacuri venite din partea celor care nu vor avea mult de pierdut, fie va fi una molcomă până pe Alpe d’Huez, poate cea mai celebră căţărare din Franţa. Acolo, după 13,8 kilometri la o pantă medie de 8,1%, gazdele vor spera să vadă un al treilea succes consecutiv, după cele aduse de Pierre Rolland şi Christophe Riblon. Totodată, pe ascensiunea folosită pentru prima dată în 1952 va fi cunoscut şi câştigătorul tricoului galben, în condiţiile în care ultima etapă va fi una de paradă. La Paris se vor sărbători 40 de ani de la prima sosire pe Champs-Élysées, înainte ca sprinterii să lupte pentru o ultimă victorie.

Cine va merge în cursă

Câştigător al trofeului în 2013, Chris Froome nu a fost prezent la ceremonia de prezentare, declarând ulterior că se gândeşte să sară peste Le Tour anul viitor, pentru a participa în Giro, care are un traseu ce i se potriveşte mai bine. Pe de altă parte, britanicul nu a confirmat 100% că nu va concura în Turul Franţei, o cursă ce reprezintă o miză uriaşă pentru Sky pe toate planurile, lucru subliniat şi de David Brailsford, managerul grupării. În afară de Froome, alţi oameni afectaţi de numărul redus de kilometri de contratimp sunt Tejay van Garderen şi Wilco Kelderman.

În schimb, învingătorul de anul acesta, Vincenzo Nibali, a spus că va fi prezent la start, conştient că absenţa unui lung contratimp individual îl avantajează. Deşi nu va fi mare favorit la victorie, italianul va avea o şansă importantă de a repeta succesul din 2014. De altfel, e greu de spus dacă există un mare favorit. Etapele cu final la altitudine sunt pe placul lui Nairo Quintana, însă nu trebuie uitat că pavatele şi etapele cu vânt lateral îi pot crea probleme serioase columbianului de la Movistar. Tocmai de aceea, nu e deloc exclus ca echipa spaniolă să îl aducă şi pe Alejandro Valverde la Utrecht.

Alberto Contador s-a declarat mulţumit de cum arată cursa, dar rămâne de văzut câtă energie va mai avea după un Tur al Italiei în care va trebui să treacă nu doar peste condiţiile meteo dificile, dar şi peste alergiile ce îl afectează de obicei primăvara. În afară de ibericul de la Tinkoff-Saxo, Joaquim Rodriguez, Thibaut Pinot, Warren Barguil şi Romain Bardet au fost şi ei satisfăcuţi de etapele gândite de organizatori, cei trei având o oportunitate importantă de a prinde un loc pe podium.

La spectacolul din Turul Franţei nu vor contribui doar rutierii de clasament general, ci şi sprinterii (Mark Cavendish, Marcel Kittel, André Greipel, Arnaud Démare, John Degenkolb, Alexander Kristoff, Nacer Bouhanni) şi cicliştii de clasice (Fabian Cancellara, Greg Van Avermaet, Tony Gallopin, Philippe Gilbert, Peter Sagan), cu toţii pregătiţi să îşi pună amprenta asupra celei de-a 102-a ediţii.

Clément Chevrier: “IAM Cycling is a new start in my career”

Clement Chevrier 2014

This time last year, Clément Chevrier was shrugging off the disappointment of not turning pro with AG2R by getting ready to embark in a new adventure, that took him in the US, as the new rider of Bissell Development Team. There, he had some very strong results in stage races, proving he is one of the most talented U23 climbers. This didn’t go unnoticed, and Trek Factory Racing took him as a stagiaire for a couple of races, before IAM Cycling stepped in and signed the talented French rider for the next two years.

What did Clément Chevrier had to say about this move, his future plans, and his 2014 season? Find out more from the following interview.

– Clément, this year you’ve raced mainly in the US. How important were Axel Merckx and Bissell Development for you?

It was important to leave France, where I grew up, in order to learn and improve on my bike. It was more an experience of life than just a cycling program. For sure, I wanted to make improvements with the help of the race calendar, which is of high quality, even if it’s lighter. The main goal was to join a big team for 2015. Bissell was one important step of my career. Thanks to Axel and this program, I can speak English now – which is important in cycling and for my studies – and I also showed that I’m able to join and integrate in a foreign team. This is something rare for a French rider. In the US, I discovered new races, a new spirit, a different approach of cycling for everything and I also met a lot of nice people who are my friends now. I feel lucky to have lived this experience.

– What were your highs and lows during this season?

For the highs, I can say the Tour of California, which is such a great race! Also, my experience with Trek Factory Racing as a stagiaire and for sure my ride in the USA Pro Challenge. This race was a stepping stone in my career. I had a good time with the Bissell Development Team, my team mates and the staff in US. I have a lot of good memories. For the lows, I think of my Tour des Pays de Savoie in June with the French Team. It was a goal for me and I was really disappointed of my result. I can explain that because I had allergies with four days before the start and I was also without any races in my legs in the past five weeks. I trained a lot to have a good form, but I guess it wasn’t enough.

– Of all these results you’ve had, which is the one you are the most proud?

The USA Pro Cycling Challenge. To finish 12th overall and with the best young rider jersey was incredible, but maybe more important for me was to show that I’m able to fight against the best riders in the world and have good legs during a one-week race. Also, the result was important for my future, because I trained hard since the start of the season just for this race. In this race, my last with Bissell, I wanted to say thanks to Axel for his confidence, but also to the staff and riders.

– You’ve recently signed with IAM Cycling. What’s the story of this transfer?

I was interested in IAM Cycling since last year, as I followed this team since the beginning. But the problem with me was I’m not Swiss and their priority is to have Swiss neo-pros. Finally, after Colorado and during the Vuelta, IAM Cycling came to me to find out if I was still interested. The decision was made at the end of the Vuelta, but I learned that just before the Grand Prix de Wallonie, which I did with Trek.

– What means for you to make this step to the pro ranks?

It’s a new start, totally new and in my head this is the real start of my career. The dream I’ve had since I was 5-years-old came true. But I have to keep my focus in order to do other good things in the future. Hopefully, the best is yet to come.

– Did you get to talk to the team management about the expectations they have from you in the first season?

No, I don’t know the expectations of the team, I still have to talk with the management about this. I know that we want to build something together over the next years, and IAM can help me discover myself in the pro peloton.

– Which races would you like to do?

It’s difficult to say which races I aim for, but what I do know is that I want to discover myself on the World Tour, in one-week stage races, but also in the Ardennes Classics, that I love so much and where I can learn a lot, and why not, to see if I am able to ride a Grand Tour. I want this experience to be productive for the future. I have to talk with the team about my program and I have total confidence in the staff and Rik Verbrugghe, the new sport manager. Another goal will be to help the team and learn from our leaders: Sylvain Chavanel, Heinrich Haussler, Matthias Frank, Sebastien Reichenbach and Stefan Denifl.

Clément Chevrier: “IAM Cycling e un nou start în cariera mea”

Clement Chevrier 2014

Anul trecut, pe vremea aceasta, Clément Chevrier se scutura de dezamăgirea de a nu fi devenit profesionist cu AG2R, pregătindu-se să înceapă o nouă aventură, care l-a dus până în Statele Unite, unde a concurat pentru Bissell Development. Acolo a obţinut rezultate solide în cursele pe etape, dovedind că este unul dintre cei mai talentaţi căţărători sub 23 de ani. Acest lucru nu a trecut neobservat, iar Trek Factory Racing l-a înregimentat ca stagiar pentru câteva curse, înainte ca IAM Cycling să apară în scenă şi să semneze cu talentatul rutier francez pentru următorii doi ani.

Ce a avut de spus Clément Chevrier despre această mutare, despre planurile pentru viitor, dar şi despre sezonul avut? Aflaţi mai mult din următorul interviu.

– Clément, anul acesta ai concurat, în principal, în Statele Unite. Cât de importanţi au fost Axel Merckx şi Bissell Development pentru tine?  

A fost important să plec din Franţa, acolo unde am crescut, pentru a învăţa şi a deveni mai bun pe bicicletă. A fost mai mult o experienţă de viaţă, decât un program de ciclism. Cu siguranţă, mi-am dorit să progresez cu ajutorul calendarului, care este de înalt nivel, chiar dacă e mai aerisit. Principalul obiectiv a fost să mă alătur unei echipe mari în 2015. Bissell a fost un pas important al carierei mele. Datorită lui Axel şi acestui program, pot vorbi engleză acum – ceea ce este foarte important atât în ciclism, cât şi pentru studiile mele – şi am arătat că sunt capabil să mă integrez într-o echipă străină. Asta e ceva rar pentru un rutier francez. În Statele Unite am descoperit curse noi, un nou spirit, o abordare diferită a ciclismului şi am întâlnit foarte mulţi oameni de treabă, care acum îmi sunt prieteni. Mă simt norocos pentru că am trăit această experienţă.

– Care au fost momentele bune şi cele mai puţin bune din acest sezon?  

Atunci când vine vorba despre lucrurile pozitive, pot spune Turul Californiei, care este o cursă extraordinară! De asemenea, experienţa mea ca stagiar la Trak Factory Racing şi evoluţia din Turul Colorado. Această cursă a fost un punct de cotitură în cariera mea. Am avut parte de momente frumoase alături de Bissell, de colegi şi de staff-ul din Statele Unite. În ceea ce priveşte punctele negative, mă gândesc la Tour des Pays de Savoie, în iunie, alături de echipa naţională. A fost un obiectiv pentru mine şi am fost foarte dezamăgit de rezultat. Pot pune acea evoluţie pe seama alergiilor pe care le-am avut cu patru zile înainte de start, dar şi pe seama faptului că nu mai concurasem deloc în ultimele cinci săptămâni. M-am antrenat mult pentru a fi în formă bună, dar probabil că nu a fost suficient.

– Dintre rezultatele avute, de care eşti cel mai mândru?  

Turul Colorado. Să termin al 12-lea la general şi cu tricoul de cel mai bun tânăr a fost incredibil, dar şi mai important pentru mine a fost să demonstrez că pot lupta împotriva celor mai valoroşi rutieri din lume şi că pot avea picioare bune pe durata unei curse de o săptămână. De asemenea, rezultatul a fost important pentru viitorul meu, deoarece m-am antrenat din greu, încă de la startul sezonului, pentru această cursă. În Turul Colorado, ultima cursă alături de Bissell, am vrut să îi mulţumesc lui Axel pentru încredere, dar şi staff-ului şi celorlalţi ciclişti.

– Recent, ai semnat cu IAM Cycling. Care este povestea acestui transfer?  

Am fost interesat de IAM de anul trecut, mai ales că am urmărit echipa încă de la apariţia ei. Problema a fost că nu sunt elveţian, iar prioritatea lor este să aibă neo-profesionişti din Elveţia. În cele din urmă, după Colorado şi în timpul Turul Spaniei, IAM Cycling m-a contactat şi a văzut că sunt în continuare interesat. Decizia a fost luată la finalul Vueltei, dar am aflat asta chiar înainte de Marele Premiu al Valoniei, în care am concurat alături de Trek.

– Ce înseamnă pentru tine să faci pasul la profesionişti?  

Este un nou start, cu totul nou, iar în mintea mea e adevăratul start al carierei. Visul pe care l-am avut încă de la vârsta de cinci ani a devenit realitate. Însă trebuie să rămân concentrat pentru a realiza alte lucruri frumoase în viitor. Sper că ce e mai bun va veni de abia de acum încolo.

– Ai vorbit cu managementul lui IAM despre aşteptările pe care le are echipa de la tine în acest prim sezon?  

Nu, nu ştiu ce aşteptări are echipa, voi vorbi cu conducerea despre asta. Ştiu că vrem să construim ceva împreună pentru anii următori, iar IAM mă poate ajuta să mă descopăr în plutonul profesionist.

– În ce curse ţi-ar plăcea să mergi?  

Îmi e greu să spun ce curse voi ţinti, dar ceea ce ştiu este că vreau să mă descopăr pe mine însumi în World Tour, în cursele de o săptămână, dar şi în clasicele din Ardeni, pe care le iubesc enorm şi în care pot învăţa mult, şi, de ce nu, să descopăr dacă sunt capabil să concurez într-un Mare Tur. Vreau ca această experienţă să fie productivă pentru viitor. Voi vorbi cu echipa despre programul meu şi am încredere deplină în staff-ul tehnic şi în Rik Verbrugghe, noul manager sportiv. Un alt obiectiv va fi să ajut echipa şi să învăţ de la liderii noştri: Sylvain Chavanel, Heinrich Haussler, Matthias Frank, Sebastien Reichenbach şi Stefan Denifl.

Rutierul săptămânii

Cum sezonul se apropie de final, nu multe s-au întâmplat în zilele precedente: Philippe Gilbert s-a impus în ultima ediţie a Turului Beijingului, Nathan Haas şi-a adjudecat Cupa Japoniei, în timp ce Sylvain Chavanel a devenit primul ciclist francez după 19 ani triumfător în Chrono des Nations. Totuşi, alegerea pentru săptămâna trecută nu este unul dintre aceştia, ci un rutier care nu a câştigat nicio cursă. Numele său e Tom Van Asbroeck, şi chiar dacă nu a bifat recent o victorie, s-a făcut remarcat prin altceva: a terminat pe locul întâi în clasamentul Europe Tour, care îl recompensează pe cel mai constant ciclist de pe continent în afara competiţiilor World Tour.

Medaliat cu bronz pe şosea la Campionatele Mondiale din 2012, desfăşurate la Valkenburg, belgianul de la Topsport Vlaanderen s-a bucurat de un sezon 2013 solid, însă a arătat de ce este cu adevărat în stare abia anul acesta, când progresele sale s-au dovedit remarcabile, atât în cursele pe etape, cât şi în clasice. Van Asbroeck nu se descurcă bine doar pe pavate, ci şi atunci când terenul devine valonat, ducând la o selecţie mai serioasă în pluton, ceea ce îl ajută la final să îşi pună în valoare sprintul.

Astfel, în 2014, ciclistul în vârstă de 24 de ani a adunat două victorii (Cholet-Pays De Loire şi o etapă din Turul Valoniei), plus alte 38 de clasări între primii zece. Toate aceste rezultate i-au adus nu doar victoria în clasamentul Europe Tour, dar şi un binemeritat contract în World Tour, alături de Belkin (viitoarea LottoNL). Acolo, deşi va porni la drum ca un “locotenent”, Tom Van Asbroeck are toate şansele să se transforme într-una dintre revelaţiile sezonului 2015.

Post Navigation

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 41 other followers