Pe scurt
Richie Porte şi-a prelungit contractul cu Sky, punând capăt zvonurilor potrivit cărora va pleca la o altă echipă în toamnă. Aflat alături de gruparea britanică din 2012, rutierul australian, triumfător în luna martie în Paris-Nisa, a semnat până la finalul lui 2015, urmând ca anul viitor să fie căpitanul lui Sky în unul dintre cele trei Mari Tururi. În schimb, columbienii Rigoberto Uran şi Sergio Henao, cărora le expiră contractul peste câteva luni, sunt foarte aproape să părăsească echipa manageriată de David Brailsford, cea mai probabilă destinaţie a lor fiind Omega Pharma-Quick Step.
Frank Kwanten, directorul comercial al lui Vacansoleil, a dezminţit zvonurile din ultima vreme, care spuneau că sponsorul principal al grupării olandeze nu va mai prelungi contractul scadent la finalul sezonului. Negocierile dintre cele două părţi continuă, însă sunt şanse mari să nu se ajungă la o nouă înţelegere. Tocmai de aceea, Daan Luijkx, managerul echipei, încearcă să găsească un sponsor principal pentru anul următor în Orientul Mijlociu, o piaţă din ce în ce mai atractivă pentru ciclism.
Blanco a anunţat că Luis Leon Sanchez va reveni în curse odată cu Turul Belgiei, care se va desfăşura între 22 şi 26 mai. Suspectat de conducerea echipei olandeze că a apelat la serviciile doctorului Eufemiano Fuentes sub numele de cod “Huerto”, ciclistul iberic a fost suspendat provizoriu de la începutul stagiunii şi nu a participat în nicio competiţie până acum. În vârstă de 28 de ani, Luis Leon Sanchez se află în al treilea sezon alături de Blanco, unde se pare că are un salariu stagional de 800 000 de euro. În 2012, el a fost cel mai important om al grupării batave, căreia i-a adus şase victorii, dintre care cinci în curse de World Tour.
Accidentat de pe 31 martie, când a căzut în prima parte a Turului Flandrei, Tom Boonen a decis să revină în competiţiile oficiale. Iniţial, campionul Belgiei era trecut pe lista de start a Turului Californiei, dar până la urmă a hotărât să participe în Turul Picardiei, care va începe la finalul săptămânii. În funcţie de cum va decurge recuperarea sa, dar şi de obiectivele pe care şi le va fixa în a doua jumătate a sezonului, Boonen va participa în Turul Franţei sau în Turul Spaniei.
Devine din ce în ce mai clar că ediţia din 2015 a Turului Spaniei va porni la drum din Olanda, acolo unde se vor desfăşura nu mai puţin de cinci etape. După un contratimp pe echipe în prima zi, programat în Drenthe, caravana va merge în alte oraşe cunoscute, ca Alkmaar şi Breda. Vuelta a mai luat o singură dată startul din Olanda, în 2009, atunci când plutonul a vizitat localităţile Assen, Emmen, Zutphen şi Venlo.