Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Cavendish, pe urmele lui Guerra şi Rodriguez

În 2007, la debutul său într-un Mare Tur, Mark Cavendish a făcut cunoştinţă cu partea neplăcută a vieţii de sprinter, scurta sa experienţă în Turul Franţei fiind marcată de mai multe căzături şi probleme mecanice, serie încheiată cu un abandon venit devreme, în etapa a opta. A fost un “botez” dur, dar de pe urma căruia britanicul a avut numai de învăţat, deoarece în 11 dintre cele curse de trei săptămâni în care a mai participat apoi, doar o singură dată nu a obţinut o victorie.

De atunci, actualul ciclist al echipei Omega Pharma-Quick Step a câştigat nu mai puţin de 38 de etape, cel mai recent succes venind joi, atunci când fostul campion mondial s-a impus la Margherita di Savoia, după un final ca la carte, atât din partea lui, cât şi a “lansatorului” său, Gert Steegmans. Ciclistul din Insula Man s-a impus de o manieră categorică, senzaţia generală fiind că s-a întrebuinţat doar la 75% din capacitate pentru a trece primul linia de sosire.

După această victorie, Cavendish şi-a consolidat locul al şaselea într-un clasament al tuturor timpurilor, iar până la finalul Turului Italiei, în ciuda faptului că mai sunt puţine etape de plat, îi poate egala pe alţi doi rutieri uriaşi, Learco Guerra şi Delio Rodriguez, ambii aflaţi la cota 39 şi ambii foşti câştigători de Mari Tururi, diferenţa fiind că Mark Cavendish ar fi singurul care a bifat succese de etapă în Giro, Le Tour şi Vuelta.

Single Post Navigation

One thought on “Cavendish, pe urmele lui Guerra şi Rodriguez

  1. E bun Cav, dar chiar si daca ajunge primul in acest clasament nu e reflectata intru totul realitatea. Pana acum vreo douazeci de ani rutierii nu aveau un scop in sine din acest clasament. Doar s-a intamplat sa-si dea cineva seama ca unul a obtinut mai multe victorii si hopa a facut un clasament.

Lasă un comentariu