Pe scurt
Amaury Sport Organisation, compania care organizează Turul Franţei, a anunţat că şase echipe au mai rămas în lupta pentru acordarea invitaţiilor la ediţia din acest an: Bretagne-Séché, Cofidis, Europcar, Sojasun, IAM şi NetApp-Endura. Iniţial, patru formaţii ar fi trebuit să primească wild card-uri, însă cum World Tour are 19 echipe sezonul acesta, după ce Katusha a câştigat procesul pe care i l-a intentat Uniunii Cicliste Internaţionale, ASO a renunţat la una dintre invitaţii, deoarece nu doreşte ca plutonul să numere mai mult de 200 de ciclişti.
Peste două săptămâni, Alex Rasmussen va putea reveni în ciclism, iar danezul nu duce lipsă de oferte. Suspendat 18 luni, după ce a ratat trei controale anti-doping, rutierul în vârstă de 28 de ani doreşte cu orice preţ să participe în Paris-Roubaix şi Turul Italiei, curse programate să se desfăşoare în aprilie, respectiv mai. Două echipe sunt interesate de Rasmussen: Garmin-Sharp, pentru care acesta a evoluat timp de şase luni, până să fie sancţionat, şi Movistar.
Vineri, 1 martie, s-a încheiat suspendarea primită de David Zabriskie, Tom Danielson şi Levi Leipheimer pentru dopajul la care au recurs în perioada US Postal. Dacă primii doi au revenit alături de Garmin-Sharp, cu care mai au în continuare contract, despre Leipheimer nu se ştie în continuare nimic. Totuşi, potrivit unor informaţii neoficiale apărute în ultimele săptămâni, americanul ar putea semna curând cu o echipă Continentală din Statele Unite, ceea ce i-ar permite să participe în curse ca Turul Californiei, Turul Utah sau Turul Colorado.
Confruntată cu din ce în ce mai multe reacţii negative din partea fanilor, jurnaliştilor, foştilor rutieri sau actualilor ciclişti, UCI a luat decizia de a realiza un sondaj pentru a vedea ce părere are opinia publică despre mai multe subiecte, precum dopajul, situaţia ciclismului feminin, cursele nou-apărute în afara Europei sau dezvoltarea celorlalte discipline (BMX, mountain bike, etc.). În ideea că forul mondial va ţine cont cu adevărat de părerile înregistrate, sondajul de opinie poate fi găsit aici.