Claudio Corti: “Vrem într-un Mare Tur anul viitor”
Interviul următor, cu managerul echipei Colombia-Coldeportes, este primul dintr-o serie care sper să fie cât mai lungă în luna noiembrie. Aflat la conducerea grupării sud-americane de la startul acestui proiect, care a luat fiinţă în toamna lui 2011, Claudio Corti a acceptat să vorbească pentru Cafe Roubaix despre primul sezon al Colombiei-Coldeportes în Europa şi aşteptările pe care le are pentru 2013.
– Domnule Corti, sunteţi mulţumit de cum au decurs lucrurile în această stagiune?
Da, sunt fericit, deoarece am demonstrat o bună organizare, profesionalism şi am primit invitaţii în cursele importante. De asemenea, am obţinut şase victorii (n.r. – etape în Turul Trentino, Turul Columbiei şi Turul Burgosului, Gran Premio Citta di Camaiore şi Coppa Sabatini), toate cu rutieri tineri, un alt aspect important. Nu am cum să nu fiu mulţumit.
– Care a fost cel mai frumos succes al echipei?
Primul, pe Passo Pordoi, în Turul Trentino. Ştiam că avem potenţialul de a obţine victorii, mai ales pe căţărări. Toate victoriile noastre mi-au plăcut, dar cea din Trentino a fost esenţială, deoarece a venit în prima parte a anului şi a avut darul de a-i face mai încrezători pe toţi cei din echipă.
– Recent, aţi semnat cu câţi ciclişti. Care sunt aşteptările dumneavoastră de la ei?
Julio Alexis Camacho este tânăr şi un bun căţărător, însă are nevoie de ceva timp pentru a înţelege ciclismul. Am încredere mare şi în Edwin Avila, deoarece a fost campion mondial în Olanda. Este un sprinter bun şi sunt convins că şi pe şosea va avea rezultate. L-am urmărit sezonul acesta în Turul Columbiei şi sunt convins că se poate adapta cu uşurinţă la rigorile sportului în Europa. Are calitatea necesară pentru a obţine rezultate bune.
– Este adevărat zvonul potrivit căruia Colombia-Coldeportes are de gând să semneze cu câţiva ciclişti europeni?
E posibil, dar încă nu ştiu când s-ar putea produce asta. Voi analiza cu staff-ul tehnic al echipei care sunt capitolele pe care trebuie să le îmbunătăţim din punct de vedere calitativ, iar apoi sunt şanse să transferăm unul sau doi rutieri europeni.
– Care vor fi obiectivele pentru sezonul următor?
Să ne aflăm la startul unui Mare Tur! Acesta este mare nostru ţel. Ştiu care e valoarea cicliştilor mei şi asta mă face încrezător că putem concura la nivel înalt, indiferent că este vorba despre Giro, Le Tour sau Vuelta. De asemenea, dorim să contribuim la imaginea ciclismului columbian şi tocmai pentru asta trebuie să mergem într-un Mare Tur.
– Domnule Corti, aţi spus mai devreme că sunt şanse ca echipa dumneavoastră să aducă rutieri europeni. Poate fi acest lucru interpretat şi ca un pas pentru obţinerea unei licenţe World Tour?
Anul viitor sigur nu se va întâmpla asta, este o posibilitate pentru 2014 sau 2015. De fapt, acesta e al doilea meu obiectiv pe termen lung. Dacă vom participa într-un Mare Tur sezonul următor, cu siguranţă vom avea şi un buget mai mare apoi. Astfel, vom aduce mai mulţi ciclişti la echipă şi calitatea acestora ne va ajuta să ajungem în World Tour.
