Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Vuelta 2012 – etapa a lX-a

Image

Barcelona revine pe harta Turului Spaniei pentru prima oară după 13 ani, cu o etapă care promite un finiş pe cinste. Duminică, plutonul va pleca din Andorra şi va ajunge în capitala Cataluniei, după ce va trece de două căţărări de categoria a treia, dintre care ultima va avea un rol major în stabilirea învingătorului. Şi aceasta, deoarece este vorba despre Montjuic, finişul fostei cursei de o zi Escalada Montjuic, care i-a avut printre învingători pe Joaquim Rodriguez, Samuel Sanchez sau Daniel Moreno.

Montjuic a figurat ca sosire şi pentru o etapă din Turul Franţei 2009, atunci când s-a impus Thor Hushovd, dar deosebirea faţă de atunci va fi că acum nu va mai apărea ca punct de sosire, fiind plasată cu 3,4 kilometri înainte de finiş. Tocmai de aceea, rutieri ca Philippe Gilbert, Gianni Meersman, Matti Breschel sau Jan Bakelants pot accelera încă de acolo, o mişcare care le va pune probleme sprinterilor, poate mai puţin lui John Degenkolb, deoarece germanul a mai arătat în trecut că nu este defavorizat pe un astfel de teren. Apoi, odată încheiat dealul, extrem de importantă va fi şi scurta coborâre, care este întortocheată şi tehnică, caracteristici ce le vor permite atacanţilor să se desprindă decisiv.

Pe lângă cei enumeraţi mai sus, mă gândesc că şi Daniel Moreno poate avea pretenţii la victorie, deoarece ultimii kilometri sunt exact pe stilul său, iar pe Joaquim Rodriguez nu l-ar deranja ca “locotenentul” lui cel mai de încredere să se impună, pentru că un succes l-ar ambiţiona şi mai mult pe acesta să îl ajute pe “Purito” în următoarele două săptămâni. Totodată, mă gândesc dacă nu cumva finalul etapei ar putea deveni o afacere între favoriţii la general; pe Motorland Aragon, oamenii interesaţi de tricoul roşu au încheiat între primii 20 şi nu văd niciun motiv, având în vedere traseul, pentru care aceştia nu ar putea să apară mai sus la Barcelona.

Single Post Navigation

Lasă un comentariu