Tricoul galben, rezolvat pe jumătate
Bradley Wiggins şi Chris Froome au avut o evoluţie stelară în etapa a noua a Turului Franţei, la finalul căreia a devenit clar că Sky nu prea are cum să piardă victoria în Marea Buclă. Duo-ul echipei britanice este atât de puternic, încât nu ar trebui să mire pe nimeni dacă Wiggins şi Froome vor ajunge la Paris pe primele două locuri la general, o performanţă care nu a mai fost realizată din 1996, când Bjarne Riis şi Jan Ullrich făceau acelaşi lucru în culorile lui Telekom.
Singura surpriză de luni a fost Cadel Evans, care a mers sub aşteptări, lucru evident dintr-o scurtă analiză a contratimpului din Criteriul Dauphiné şi a celui din Marea Buclă. La Bourg-en-Bresse, pe distanţa de 53,5 kilometri, australianul a sosit la un minut şi 43 de secunde în urma lui Wiggins; 32 de zile mai târziu, pe un traseu cu 12 kilometri mai scurt, ciclistul echipei BMC a venit cu exact aceeaşi întârziere. Ceva nu merge bine pentru Evans în aceste săptămâni: poate fi din cauză că a ratat câteva zile de pregătire, poate fi din cauza vârstei, dar cert este că deţinătorul trofeului se vede pus în situaţia de a pierde şi locul secund.
Sunt convins că Evans nu va renunţa, însă şansele sale de a repeta succesul din 2011 sunt foarte mici. Un luptător, australianul va ataca în următoarele zile, cu speranţa de a recupera câteva zeci de secunde, care să îi relanseze campania. De altfel, el s-a arătat optimist că Sky nu este invincibilă, luând în considerare ce s-a întâmplat duminică, pe Col de la Croix. Din punctul meu de vedere, e doar o iluzie: nu cred că “locotenenţii” lui Bradley Wiggins au capotat, ci doar au primit liber din partea acestuia, care s-a mulţumit să îl păstreze doar pe Chris Froome lângă el, conştient că nu va avea nicio problemă pe final.
Câteva cuvinte şi despre Froome: rutierul originar din Kenya a crescut fantastic în ultimii ani, iar progresul său nu se va opri aici. Excelent la contratimp, dar şi pe munte, britanicul va fi sezonul viitor unul dintre principalii candidaţi la tricoul galben. În aceste condiţii, şansele ca Andy Schleck să câştige cursa pe şosea devin din ce în ce mai mici. În plus, la ce au arătat Chris Froome şi Sky în ultima vreme, aş spune că nici Alberto Contador nu are motive să stea foarte liniştit.
Din păcate tricoul galben e ca şi acontat… Ce urmează să vedem în continuare? Probabil o serie de tatonări disperate venite din partea lui Cadel, toate neutralizate de Wiggins şi echipa sa.
Nu ştiu ce diferenţe s-ar putea face pe coborâri. Da, există cel puţin 2 etape unde teoretic Nibali şi Cadel ar putea mişca, dar doar printr-un miracol cei doi ar putea să-l distanţeze pe Wiggins la mai mult de 30 secunde.
Şi când mă gândesc că mai urmează un contratimp de 53,5 km…
Intr-adevar, situatia nu arata deloc bine pentru Evans si Nibali, care ar putea ajunge in situatia de a lupta pentru locul al treilea. Pe de alta parte, exceptand contratimpul, acolo unde Wiggins e net superior, nu inteleg de ce BMC nu i-a facut lui Evans o echipa adevarata. Cu un patron miliardar, ce i-a impiedicat? Au cheltuit parca prea mult si fara folos, mai mult cu gandul la clasice. A ramas aceeasi poveste din anii anteriori.