Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “iunie, 2012”

Cifrele Turului Franţei 2012

1 câştigător al tricoului galben va participa la ediţia din această vară – Cadel Evans

2 ţări străine vor fi vizitate – Belgia şi Elveţia

3 finişuri în căţărare

3 zile de contratimp

7 ciclişti care au cucerit tricoul curcubeu (pe şosea sau la contratimp) vor participa la ediţia din 2012 – Mark Cavendish, Oscar Freire, Cadel Evans, Fabian Cancellara, Tony Martin, Bert Grabsch şi Michael Rogers

9 oraşe noi sunt pe hartă – Abbeville, Annonay Davézieux, Bellegarde-sur-Valserine, La Planche des Belles Filles, Peyragudes, Porrentruy, Samatan, Tomblaine, Visé

9 câştigători de Mari Tururi vor concura în Le Tour – Cadel Evans, Denis Menchov, Alexandr Vinokourov, Alejandro Valverde, Juan Jose Cobo, Ivan Basso, Vincenzo Nibali, Michele Scarponi şi Ryder Hesjedal

16 campioni naţionali vor fi prezenţi la start

17 este recordul de participări în Marea Buclă, ce îi va aparţine din acest an lui George Hincapie

19 e numărul de starturi străine, la care se va ajunge după ce caravana va pleca din Liège

21 de zile de cursă

22 de echipe

22 de ani are Thibaut Pinot, cel mai tânăr rutier

37 de oraşe figurează ca start sau finiş de etapă

39 de departamente franceze vor fi vizitate

40 de ani are Jens Voigt, cel mai vârstnic ciclist

41 de rutieri au cel puţin o victorie de etapă în Le Tour

45 de ciclişti francezi prezenţi la start

198 de rutieri vor concura la ediţia cu numărul 99

765 de oraşe prin care va trece plutonul

Echipele din Turul Franţei 2012

AG2R: Maxime Bouet, Mickaël Cherel, Hubert Dupont, Blel Kadri, Sébastien Minard, Sébastien Hinault, Jean-Christophe Peraud, Christophe Riblon şi Nicholas Roche.

Argos-Shimano: Johannes Fröhlinger, Patrick Gretsch, Marcel Kittel, Yann Huguet, Matthieu Sprick, Tom Veelers, Koen de Kort, Albert Timmer şi Roy Curvers.

Astana: Alexandr Vinokourov, Janez Brajkovic, Borut Bozic, Dmitry Fofonov, Andriy Grivko, Maxim Iglinskiy, Andrey Kashechkin, Fredrik Kessiakoff şi Robert Kiserlovski.

BMC: Marcus Burghardt, Steve Cummings, Cadel Evans, Philippe Gilbert, George Hincapie, Amaël Moinard, Manuel Quinziato, Michael Schär şi Tejay van Garderen.

Cofidis: David Moncoutié, Rein Taaramäe, Nicolas Edet, Remy di Gregorio, Julien Fouchard, Samuel Dumoulin, Jan Ghyselinck, Romain Zingle şi Luis Angel Mate.

Europcar: Thomas Voeckler, Pierre Rolland, Christophe Kern, Cyril Gautier, Yukiya Arashiro, Giovanni Bernaudeau, Yohann Gène, Vincent Jérôme şi Davide Malacarne.

Euskaltel: Samuel Sanchez, Egoi Martinez, Gorka Verdugo, Mikel Astarloza, Ruben Perez, Pablo Urtasun, Gorka Izagirre, Jorge Azanza şi Amets Txurruka.

FDJ-BigMat: Sandy Casar, Cédric Pineau, Thibaut Pinot, Mathieu Ladagnous, Jéremy Roy, Yahueni Hutarovich, Anthony Roux, Pierrick Fédrigo şi Arthur Vichot.

Garmin-Sharp: Tyler Farrar, Christian Vandevelde, Daniel Martin, Tom Danielson, Ryder Hesjedal, Robbie Hunter, David Millar, Johan Van Summeren şi David Zabriskie.

Katusha: Giampaolo Caruso, Oscar Freire, Vladimir Gusev, Joan Horrach, Aliaksandr Kuchynski, Denis Menchov, Luca Paolini, Yuriy Trofimov şi Eduard Vorganov.

Lampre: Grega Bole, Danilo Hondo, Yuriy Krivtsov, Matthew Lloyd, Marco Marzano, Alessandro Petacchi, Michele Scarponi, Simone Stortoni şi Davide Viganò.

Liquigas: Vincenzo Nibali, Peter Sagan, Ivan Basso, Daniel Oss, Kristijan Koren, Alessandro Vanotti, Sylwester Szmyd, Federico Canuti şi Dominik Nerz.

Lotto-Belisol: Lars Ytting Bak, Francis De Greef, André Greipel, Adam Hansen, Greg Henderson, Jürgen Roelandts, Marcel Sieberg, Jurgen Van den Broeck şi Jelle Vanendert.

Movistar: Alejandro Valverde, Juan Jose Cobo, Jose Joaquín Rojas, Ruben Plaza, Vasil Kiryienka, Ivan Gutierrez, Imanol Erviti, Vladimir Karpets şi Rui Costa.

Omega Pharma-Quick Step: Sylvain Chavanel, Kevin De Weert, Dries Devenyns, Bert Grabsch, Levi Leipheimer, Tony Martin, Jérôme Pineau, Martin Velits şi Peter Velits.

Orica-Greenedge: Baden Cooke, Brett Lancaster, Daryl Impey, Matthew Goss, Michael Albasini, Pieter Weening, Sebastian Langeveld, Simon Gerrans şi Stuart O’Grady.

Rabobank: Laurens ten Dam, Robert Gesink, Steven Kruijswijk, Bauke Mollema, Mark Renshaw, Luis Leon Sanchez, Bram Tankink, Maarten Tjallingii şi Maarten Wynants.

RadioShack-Nissan: Fabian Cancellara, Tony Gallopin, Chris Horner, Andreas Klöden, Maxime Monfort, Yaroslav Popovych, Frank Schleck, Jens Voigt şi Haimar Zubeldia.

Saur-Sojasun: Jérôme Coppel, Anthony Delaplace, Jimmy Engoulvent, Fabrice Jeandesboz, Jean-Marc Marino, Julien Simon, Brice Feillu, Guillaume Levarlet şi Cyril Lemoine.

Saxo Bank-Tinkoff Bank: Juan Jose Haedo, Jonathan Cantwell, Nick Nuyens, Chris Anker Sørensen, Nicki Sørensen, Michael Mørkøv, Anders Lund, Karsten Kroon şi Sergio Paulinho.

Sky: Bradley Wiggins, Edvald Boasson Hagen, Mark Cavendish, Bernhard Eisel, Christopher Froome, Christian Knees, Richie Porte, Michael Rogers şi Kanstantsin Siutsou.

Vacansoleil: Johnny Hoogerland, Lieuwe Westra, Wout Poels, Rob Ruijgh, Kris Boeckmans, Kenny Van Hummel, Gustav Larsson, Marco Marcato şi Rafael Valls Ferri.

Pe scurt

  • Saxo Bank a devenit şi mai puternică în perspectiva noului sezon. Echipa manageriată de Bjarne Riis şi-a găsit un al doilea sponsor, Tinkoff Bank, care revine în ciclism după ce în urmă cu câţiva ani a susţinut propria echipă, Tinkoff Credit Systems, pe unde au trecut Vasil Kiryienka, Pavel Brutt sau Mikhail Ignatiev. Riis nu a dorit să ofere detalii despre partea financiară a contractului, singurul lucru cert fiind că formaţia daneză se va numi de acum înainte Saxo Bank-Tinkoff Bank. Primii doi rutieri care ar putea veni în toamnă lângă Bjarne Riis sunt Jakob Fuglsang şi Fabian Cancellara. Primul a spus că vrea neapărat să plece de la RadioShack-Nissan, în timp ce al doilea reprezintă una dintre marile dorinţe ale lui Oleg Tinkov, patronul Tinkoff Bank.
  • Eric Boyer a fost demis din funcţia de manager al lui Cofidis, după ce sponsorii echipei franceze s-au arătat nemulţumiţi de lipsa rezultator. Sezonul acesta, gruparea din Hexagon a obţinut doar cinci victorii, dintre care două au venit la Campionatele Naţionale. Drept urmare, tensiunile au apărut, iar situaţia a explodat cu doar câteva zile înainte de Turul Franţei. Noul manager al lui Cofidis va fi Yvon Sanquer, care a mai trecut pe la Astana şi FDJ-Big Mat.
  • Mattia Gavazzi se va întoarce în ciclism de la 1 ianuarie 2013, alături de Androni Giocattoli-Venezuela, formaţie pentru care a mai evoluat şi în 2009, când a obţinut mai multe victorii, în ţări precum Argentina, Malaezia, Venezuela şi Italia. În vârsta de 29 de ani, Gavazzi a fost suspendat pentru consum de cocaină, dar Gianni Savio, managerul echipei Pro Continentale, a decis să îi ofere o a doua şansă, aşa cum a mai făcut şi în cazul lui Michele Scarponi, Emanuele Sella sau Franco Pellizotti.
  • Organizatorii Turului Italiei au confirmat că prima etapă a ediţiei din 2013 se va desfăşura în Napoli, oraş care nu a mai găzduit un finiş din 1996, atunci când Mario Cipollini i-a învins pe Fabrizio Guidi şi Giovanni Lombardi. Momentan, Michele Acquarone, directorul cursei, nu a decis dacă etapa întâi va fi în linie sau va consta într-un contratimp. Startul Il Giro va fi dat pe patru mai, iar unele zvonuri spun că RCS Sport ia în calcul un finiş pe Rettenbachferner, căţărare austriacă ale cărei date sunt impresionante: 12,1 kilometri lungime, pantă medie 10,7% şi 2657 de metri altitudine.
  • Laurent Jalabert a anunţat lista provizorie din care vor fi aleşi cei cinci rutieri ce vor participa la Jocurile Olimpice de la Londra: Arnaud Démare, Anthony Roux, Arthur Vichot, Tony Gallopin, Sylvain Chavanel, Julien Simon şi Thomas Voëckler. Surprinde absenţa lui Nacer Bouhanni, cel care duminica trecută, la Saint-Amand-les-Eaux, a câştigat în premieră titlul naţional în cursa pe şosea, după ce l-a învins chiar pe colegul său de la FDJ, Arnaud Démare.

Campionii naţionali din 2012

La finalul săptămânii trecute s-au desfăşurat Campionatele Naţionale, iar câteva rezultate sunt demne de remarcat:

  • Franco Pellizotti a obţinut o victorie superbă în cursa pe şosea, primul succes după revenirea în ciclism. Nu am văzut tot ce s-a întâmplat în week-end, dar Campionatele Italiei au fost cele mai frumoase, în opinia mea. Pe lângă succesul emoţionant al rutierului echipei Androni Giocattoli-Venezuela, nu trebuie trecut cu vederea nici locul trei al lui Moreno Moser, care a arătat încă o dată că va fi un ciclist imens.
  • Rămân în Italia, dar la contratimp, acolo unde Dario Cataldo a câştigat, cu un avans de doar două secunde în faţa campionului din 2011, Adriano Malori. Un alt specialist, Marco Pinotti, a terminat pe ultima treaptă a podiumului.
  • Surpriză de proporţii în Norvegia, la contratimp: Reidar Bohlin Borgersen, un ciclist obişnuit mai mult cu velodromul, l-a învins pe Edvald Boasson Hagen, marele favorit, pentru 11 secunde. În vârstă de 32 de ani, Borgersen este component al echipei Joker Merida, cea care l-a lansat pe Boasson Hagen.
  • Cursa pe şosea din Rusia a fost dominată de rutierii Katushei, formaţie care i-a dat pe primii şase clasaţi. La contratimp, victorie tot pentru echipa din Rusia, prin Denis Menchov, aflat la cel dintâi titlu al carierei.
  • În Spania, Luis Leon Sanchez a egalat recordul lui Ivan Gutierrez, de patru victorii la contratimp, în timp ce în Elveţia, Fabian Cancellara a stabilit un nou record, după ce s-a impus pentru a şaptea oară în cursa de contratimp. În Luxemburg, Bob Jungels a triumfat la sub 23 de ani, iar timpul său a fost cu un minut mai valoros decât cel al câştigătorului de la seniori, Ben Gastauer. Asta spune multe!
  • Omega Pharma-Quick Step este echipa care are cei mai mulţi campioni, opt. Dintre formaţiile de World Tour, doar patru nu au obţinut un titlu naţional: Euskaltel, Lampre, Lotto-Belisol şi Saxo Bank.

Cursa de contratimp:

Africa de Sud – Reinardt Janse van Rensburg (MTN Qhubeka)

Australia – Luke Durbridge (Orica-GreenEdge)

Belarus – Branislau Samoilau (Movistar)

Canada – Svein Tuft (Orica-GreeenEdge)

Cehia – Jan Barta (Team NetApp)

Croaţia – Vladimir Miholjevic (Acqua & Sapone)

Curaçao – Marc de Maar (UnitedHealthcare)

Danemarca – Jakob Fuglsang (RadioShack-Nissan)

Elveţia – Fabian Cancellara (RadioShack-Nissan)

Estonia – Rein Taaramäe (Cofidis)

Franţa – Sylvain Chavanel (Omega Pharma-Quick Step)

Germania – Tony Martin (Omega Pharma-Quick Step)

Italia – Dario Cataldo (Omega Pharma-Quick Step)

Kazahstan – Dimitriy Gruzdev (Astana)

Letonia – Gatis Smukulis (Katusha)

Lituania – Ramunas Navardauskas (Garmin-Barracuda)

Luxemburg – Ben Gastauer (AG2R)

Norvegia – Reidar Bohlin Borgersen (Joker-Merida)

Olanda – Lieuwe Westra (Vacansoleil)

Polonia – Maciej Bodnar (Liquigas)

România – Andrei Nechita (Generali Videa)

Rusia – Denis Menchov (Katusha)

Slovacia – Peter Velits (Omega Pharma-Quick Step)

Spania – Luis Leon Sanchez (Rabobank)

S.U.A. – David Zabriskie (Garmin-Barracuda)

Suedia – Gustav Larsson (Vacansoleil)

Ucraina – Andriy Grivko (Astana)

Venezuela – Tomas Gil (Androni Giocattoli-Venezuela)

Cursa pe şosea:

Africa de Sud – Robert Hunter (Garmin-Barracuda)

Australia – Simon Gerrans (Orica-GreenEdge)

Belarus – Yauheni Hutarovich (FDJ)

Belgia – Tom Boonen (Omega Pharma-Quick Step)

Croaţia – Vladimir Miholjevic (Acqua & Sapone)

Elveţia – Martin Kohler (BMC)

Estonia – Tanel Kangert (Astana)

Franţa – Nacer Bouhanni (FDJ)

Germania – Fabian Wegmann (Garmin-Barracuda)

Irlanda – Matthew Brammeier (Omega Pharma-Quick Step)

Italia – Franco Pellizotti (Androni Giocattoli-Venezuela)

Japonia – Yukihiro Doi (Argos-Shimano)

Kazahstan – Assan Bazayev (Astana)

Letonia – Aleksejs Saramotins (Cofidis)

Lituania – Gediminas Bagdonas (An Post-Sean Kelly)

Luxemburg – Laurent Didier (RadioShack-Nissan)

Marea Britanie – Ian Stannard (Sky)

Moldova – Alexandr Pliuschin (Leopard Trek)

Norvegia – Edvald Boasson Hagen (Sky)

Olanda – Niki Terpstra (Omega Pharma-Quick Step)

Polonia – Michal Golas (Omega Pharma-Quick Step)

Portugalia – Manuel Cardoso (Caja Rural)

România – Carol Eduard Novak (Tuşnad Cycling Team)

Rusia – Eduard Vorganov (Katusha)

Slovacia – Peter Sagan (Liquigas)

Slovenia – Borut Bozic (Astana)

Spania – Francisco Ventoso (Movistar)

S.U.A. – Timothy Duggan (Liquigas)

Ucraina – Andriy Grivko (Astana)

Uzbekistan – Sergey Lagutin (Vacansoleil)

Venezuela – Miguel Ubeto (Androni Giocattoli-Venezuela)

Ierarhiile World Tour după Turul Elveţiei

Clasamentul individual:

1 – Joaquim Rodriguez – 404 puncte

2 – Tom Boonen – 366 de puncte

3 – Bradley Wiggins – 335 de puncte

4 – Vincenzo Nibali – 272 de puncte

5 – Peter Sagan – 253 de puncte

6 – Samuel Sanchez – 252 de puncte

7 – Simon Gerrans – 210 puncte

8 – Ryder Hesjedal – 197 de puncte

9 – Michael Rogers – 194 de puncte

10 – Roman Kreuziger – 189 de puncte

Clasamentul pe echipe:

1 – Sky – 803 puncte

2 – Katusha – 716 puncte

3 – Liquigas – 657 de puncte

4 – Omega Pharma-Quick Step – 640 de puncte

5 – Astana – 560 de puncte

6 – Garmin-Barracuda – 475 de puncte

7 – Orica-GreenEdge – 440 de puncte

8 – Movistar – 439 de puncte

9 – BMC – 432 de puncte

10 – RadioShack-Nissan – 393 de puncte

Clasamentul pe naţiuni:

1 – Spania – 1112 puncte

2 – Italia – 946 de puncte

3 – Belgia – 791 de puncte

4 – Australia – 590 de puncte

5 – Marea Britanie – 489 de puncte

6 – Olanda – 431 de puncte

7 – S.U.A. – 338 de puncte

8 – Elveţia – 296 de puncte

9 – Slovacia – 253 de puncte

10 – Portugalia – 253 de puncte

America’s Got Talent

Girobio s-a încheiat de câteva zile, însă doar acum am apucat să scriu ceva despre ce s-a întâmplat acolo, deoarece am terminat de urmărit rezumatele celor nouă etape. Mi-a placut mult ediţia din acest an, aş spune că a fost una dintre cele mai frumoase curse din 2012 (da, chiar dacă a fost la sub 23 de ani). Evident, un rol important l-a avut Joe Dombrowski, pe care probabil că mulţi şi-l amintesc din Turul Californiei, acolo unde a terminat pe locul patru etapa încheiată pe Mount Baldy, după Robert Gesink, Darwin Atapuma şi Fabio Duarte.

În Girobio, Dombrowski a oferit recital în etapele montane. Mai întâi, pe Monte Terminillo, a atacat devreme dintr-un grup mic, în condiţii meteo dificile, şi a câştigat cu un avans de 50 de secunde în faţa lui Fabio Aru. Din păcate pentru el, a pierdut minute bune în ziua următoare, deoarece a spart pe celebrele strade bianche din regiunea Chianti, cu zece kilometri înainte de final. Totul s-a jucat pe Passo di Gavia, căţărare rămasă celebră după ninsoarea teribilă din Il Giro 1988, când un alt american, Andy Hampsten, a îmbrăcat tricoul roz, pe care l-a dus până la final.

Pe Gavia, Larry Warbasse a impun un ritm ridicat, după care Joe Dombrowski a atacat cu 12 kilometri înainte de sosire, i-a prins din urmă pe toţi cei aflaţi în faţa sa şi nu a lăsat pe nimeni să îi stea în roată. Americanul a mers pe dificila ascensiune până la epuizare, efortul său fiind unul incredibil. Fără să se ridice de prea multe ori din şa, ciclistul echipei Bontrager-Livestrong a pus 43 de secunde între el şi al doilea clasat, Fabio Aru, iar la final a intrat în posesia tricoului roz. Ultima zi a fost una liniştită pentru Dombrowki, care a devenit primul rutier american învingător în Girobio, cursă câştigată în trecut de Francesco Moser, Giovanni Battaglin, Marco Pantani sau Gilberto Simoni.

Un succes pe deplin meritat pentru Dombrowski, care a şi declarat în această primăvară că Il Giro este Marele Tur pe care îl preferă. În plus, victoria lui a arătat că Statele Unite au un viitor frumos în ciclism: George Hincapie, David Zabriskie, Christian Vandevelde, Levi Leipheimer şi Chris Horner se apropie de retragere, însă generaţia ce vine din urmă este demnă de luat în seamă – Tejay Van Garderen, Andrew Talansky, Taylor Phinney, Joe Dombrowski şi Lawson Craddock. Cum era normal, echipele de World Tour s-au arătat interesate de semnătura lui Dombrowski, iar cele mai mari şanse de a-l aduce, cel puţin în acest moment, se pare că le are Garmin-Barracuda.

Câteva cuvinte şi despre Fabio Aru, al doilea clasat în Girobio, la doar 25 de secunde în urma câştigătorului. În vârstă de 21 de ani, aduce la stil cu Vincenzo Nibali, fiind genul de ciclist care nu prea atacă, ci se bazează mai mult pe “motorul diesel”. Dorit de Sky, Acqua & Sapone, Farnese Vini şi Colnago, el a semnat cu Astana, unde ar putea ajunge şi compatriotul său. Un admirator al lui Marco Pantani şi Alberto Contador, Aru a ales echipa kazahă deoarece acolo se află Giuseppe Martinelli şi Paolo Tiralongo, care locuieşte în apropiere de el. Visul său, oarecum surprinzător pentru un italian, este să participe în Turul Franţei.

RadioShack-Nissan pentru Turul Franţei 2012

Johan Bruyneel i-a ales pe cei nouă oameni pe care îi va trimite la startul celei de-a 99-a ediţii a Turului Franţei. Pe hârtie, echipa va fi una dintre cele mai puternice de acolo, o formaţie capabilă să obţină atât victorii de etapă, cât şi o clasare bună la general. Aşadar, cine sunt cei nouă rutieri şi ce ar putea face aceştia?

– Fabian Cancellara – elveţianul va încerca să câştige cel puţin una dintre cele trei etape de contratimp individual, de preferat prima, care se va desfăşura la Liège. Nu doar că ar deveni cel dintâi purtător al tricoului galben, dar ar şi reedita succesul din 2004, când a obţinut prima victorie în Le Tour. În plus, va folosi etapele respective drept pregătire pentru Jocurile Olimpice de la Londra, marele său obiectiv.

– Tony Gallopin – a avut un sezon solid, cu rezultate bune în Turul Omanului, Turul Flandrei, Turul Bavariei şi Criteriul  Dauphiné. Un puncheur, francezul va beneficia de libertate în unele etape, urmând ca în celelalte să se pună la dispoziţia liderilor echipei.

– Chris Horner – o prezenţă care surprinde, deoarece americanul nu a fost inclus pe lista provizorie de 14 ciclişti. Întreaga situaţie a fost una ciudată: Johan Bruyneel şi-a motivat decizia prin absenţa din Criteriul  Dauphiné şi Turul Elveţiei, criterii obligatorii pentru ca un rutier să fie luat în Marea Buclă. Mai mult, Horner a fost criticat de Andreas Klöden, care a scris pe Twitter că nu poate avea pretenţii dacă participă doar în curse din Statele Unite, în loc să vină şi în Europa (cei doi nu se înţeleg de anul trecut, când Horner a fost supărat că germanul l-a învins în Turul Ţării Bascilor). Va fi interesant de văzut ce va face rutierul în vârstă de 40 de ani, care va merge în Le Tour după ce timp de o lună şi jumătate nu a participat în nicio cursă oficială şi s-a mai şi confruntat cu o accidentare la spate. Părerea mea este că Bruyneel a apelat la jocuri psihologice în acest caz.

– Andreas Klöden – de două ori clasat pe podium în Turul Franţei, germanul rămâne o enigmă. În Turul Elveţiei s-a pus în slujba coechipierilor, dar s-ar putea ca în luna iulie să nu se mai întâmple asta. Este adevărat, Klöden nu e cel mai bun căţărător de la RadioShack-Nissan, însă este cel mai bun la contratimp dintre oamenii de clasament general. La cum arată traseul cursei, un top zece îi e accesibil (asta dacă se va miza pe el).

– Maxime Monfort – e unul dintre cei mai puternici “locotenenţi” ai formaţiei luxemburgheze şi ar putea avea un rol important în obţinerea unui rezultat bun în clasamentul general. Prezenţa lui era sigură încă înainte de a fi trecut pe lista provizorie, informaţia fiind oferită chiar de belgian, care a spus că abia aşteaptă să concureze în faţa compatrioţilor săi.

– Yaroslav Popovych – ucrainianul face parte din lotul adus de Bruyneel de la RadioShack şi este unul dintre cei mai de încredere ciclişti ai acestuia. Aflat în al şaptelea sezon alături de managerul belgian, Popovych va fi şi el un “locotenent” important.

– Frank Schleck – rămân la părerea că luxemburghezul e principalul om de clasament general al lui RadioShack-Nissan, chiar dacă el a spus după locul secund din Turul Elveţiei că nu poate rămâne constant timp de trei săptămâni. Schleck a arătat bine în ultima săptămână din Elveţia, însă îmi lasă impresia că vrea să se răzbune pe Johan Bruyneel pentru faptul că l-a trimis în Il Giro şi tocmai de aceea a refuzat statutul de lider al echipei. Pe de altă parte, poate fi şi o strategie prin care să scape de presiune şi să îşi “adoarmă” adversarii.

– Jens Voigt – ciclistul în vârstă de 40 de ani se va afla pentru a 15-a oară în Turul Franţei, aceasta urmând să fie ultima sa prezenţă acolo (tot mai multe zvonuri spun că germanul se va retrage la finalul sezonului). Un om valoros atât pe plat, cât şi pe munte, Voigt poate fi folosit şi ca element strategic în unele etape, o prezenţă a sa în evadări nefiind exclusă.

– Haimar Zubeldia – bascul a terminat pe locul zece în Turul Bavariei şi în Criteriul Dauphiné, două rezultate solide, care l-au propulsat în echipa pentru Le Tour. La fel ca în sezoanele precedente petrecute la echipele conduse de Johan Bruyneel, Zubeldia va fi unul dintre “locotenenţii” unor oameni ca Horner, Klöden sau Frank Schleck.

Cine a rămas pe dinafară?

– Jakob Fuglsang – în timpul Turului Elveţiei, a lăsat senzaţia că poate termina între primii zece, însă s-a stins în ultimele două zile şi este foarte posibil ca acest lucru să îl fi scos pe danez din echipa pentru Marea Buclă. Un lucru e clar acum: indiferent de ceea ce se va întâmpla cu RadioShack-Nissan la finalul lui 2012, Fuglsang va pleca de aici. Faptul că nu a fost luat în Turul Franţei cu siguranţă a umplut paharul.

– Linus Gerdemann – chiar nu exista vreun motiv pentru care germanul să fie selectat. Dacă în 2011 câştiga o etapă şi generalul în Turul Luxemburgului, Gerdemann nu a obţinut anul acesta nici măcar un rezultat notabil.

– Markel Irizar – un ciclist care se pune în slujba echipei, bascul a pierdut lupta cu Haimar Zubeldia sau Yaroslav Popovych, “locotenenţi” mult mai valoroşi decât el.

– Gregory Rast – mai degrabă un om de clasice, elveţianul nu avea cum să îşi justifice prezenţa în echipa pentru Marea Buclă. Aceeaşi discuţie ca la Irizar.

– Hayden Roulston – neo-zeelandezul se putea face cât de cât remarcat în etapele de contratimp şi eventual într-o evadare, nimic mai mult. În plus, prin Cancellara, Gallopin şi Voigt, RadioShack-Nissan are suficienţi rutieri care să ducă trena pe plat.

– Andy Schleck – în mod normal, trebuia să fie liderul echipei în Turul Franţei, însă fractura de os sacral suferită în Criteriul Dauphiné l-a scos din joc.

Premieră în Turul Elveţiei

De duminică, Rui Costa şi-a asigurat un loc în galeria celor mai valoroşi rutieri portughezi ai tuturor timpurilor, după ce a devenit cel dintâi lusitan care a câştigat Turul Elveţiei, cursă considerată a patra cea mai importantă din lume. O competiţie prestigioasă, înfiinţată în 1933, Turul Elveţiei a reprezentat pentru mulţi o pregătire înainte de Le Tour, dar asta nu a însemnat că nivelul a fost scăzut. Din contră, a fost una dintre cele mai frumoase curse din 2012, mult peste Criteriul Dauphiné, cu care s-a şi suprapus puţin. Dacă organizatorii de acolo au ales un traseu care să semene cu cel din Marea Buclă, elveţienii nu s-au abătut de la tradiţie şi au oferit un parcurs greu, care a oferit spectacol în fiecare zi, iar la final un învingător neaşteptat.

Rui Costa, un ciclist care de acum încolo şi-a trecut numele alături de cele ale lui Joaquim Agostinho, Joaquim Augusto Gomes Oliveira şi Acacio da Silva, a confirmat prin succesul din Elveţia potenţialul său, care până acum a ieşit la suprafaţă prin victorii în Turul Franţei, Cele Patru Zile de la Dunkerque sau Marele Premiu de la Montreal. E adevărat, toate succese importante, dar niciunul de anvergura unui triumf în Turul Elveţiei, cursă pe care au mai câştigat-o rutieri precum Gino Bartali, Eddy Merckx, Andy Hampsten sau Lance Armstrong.

Practic, Rui Costa a avut caracteristicile necesare pentru a se impune la general: a fost puternic pe munte (singura excepţie a venit la Arosa) şi nu a pierdut mult la contratimpul din etapa a şaptea, ba chiar şi-a mărit avansul în faţa adversarilor. Pe lângă toate aceste aspecte, lusitanul a beneficiat şi de prezenţa lui Alejandro Valverde, care l-a ajutat în permanenţă, având mereu un rol important pe ultimele căţărări. Portughezul în vârstă de 25 de ani nu a uitat contribuţia spaniolului şi după finalul de duminică l-a aşteptat pe acesta, după care l-a îmbrăţişat şi i-a mulţumit pentru ajutorul din ultima săptămână.

Nu ştiu dacă Rui Costa se poate gândi acum la Marile Tururi, i-ar fi şi greu într-o echipă cu Valverde, Juan Jose Cobo şi Nairo Quintana, însă sunt de părere că poate obţine rezultate notabile în cursele mai scurte, de 7-9 zile. Până atunci, cel mai probabil va merge în Marea Buclă din această vară, unde îi va întoarce serviciul lui Alejandro Valverde. Apoi, în funcţie de cum va decurge cursa, ar putea avea şansa la o victorie de etapă.

Alte concluzii

– Mi-a plăcut mult Thibaut Pinot. Este adevărat, francezul nu a terminat cursa, abandonând în ultima zi, însă până atunci a avut un parcurs impresionant, ocupând locul zece după opt etape. Învingător în trecut în curse ca Giro della Valle d’Aosta sau Settimana Ciclistica Lombarda, rutierul echipei FDJ (doar 22 de ani) poate deveni în sezoanele următoare un candidat serios la cel puţin un loc pe podium în Turul Franţei.

– Conştient că nu poate să îl îndepărteze pe Rui Costa pe ultima ascensiune de duminică, Frank Schleck a atacat încă de pe Glaubenberg şi a avut aproape un minut avans, însă a fost prins pe porţiunea de plat care a urmat. Acţiunea lui a arătat două lucruri: că vrea să fie liderul lui RadioShack-Nissan în Turul Franţei (şi cred că va fi după evoluţia din Elveţia) şi că va ataca în fiecare etapă cu munţi din Marea Buclă, indiferent dacă aceasta se va termina sau nu la altitudine.

– Levi Leipheimer îşi continuă revenirea după accidentarea care i-a dat peste cap prima parte a sezonului. Învingător anul trecut în Turul Elveţiei, americanul a terminat acum pe trei, la doar 21 de secunde în urma lui Rui Costa. Parcursul din ultimele nouă zile, dar şi cei peste o sută de kilometri de contratimp individual din Turul Franţei îi dau speranţe lui Leipheimer că poate obţine un top cinci în Le Tour.

– Despre Peter Sagan nu mai este nimic de spus: cele patru succese de etapă l-au dus la cota de 12 victorii în actuala stagiune. Rămâne de văzut dacă în Turul Franţei, unde vor fi toţi marii sprinteri, dar şi Philippe Gilbert, slovacul se va ridica la nivelul aşteptărilor pe care el le-a creat, prin seria sa impresionantă.

Pe scurt

  • ASO, compania care organizează Turul Franţei, ar putea să îi interzică lui RadioShack-Nissan să participe la ediţia din acest an, în funcţie de noutăţile ce vor apărea în scandalul de dopaj în care este implicat Johan Bruyneel. Managerul belgian a fost înştiinţat de USADA că va fi cercetat pentru dopaj organizat între 1998 şi 2011, iar ASO poate lua o astfel de decizie, dacă e de părere că prezenţa echipei luxemburgheze i-ar afecta imaginea. În 2008, compania franceză a făcut la fel cu Astana, deşi echipa era schimbată faţă de cea care cu un an înainte se aflase în centrul unui imens scandal de dopaj. Atunci, Alberto Contador nu a putut concura, deşi era deţinătorul trofeului.
  • Odată cu aceste probleme, devine din ce în ce mai clar că proiectul RadioShack-Nissan se va opri la finalul sezonului. Ca şi cum scandalul de dopaj nu ar fi fost suficient, fraţii Schleck au început deja să îşi caute o altă echipă, deoarece sunt nemulţumiţi de relaţia pe care o au cu Johan Bruyneel. În plus, cicliştii lui RadioShack-Nissan sunt deranjaţi de faptul că plăţile pentru luna mai au întârziat, o consecinţă a problemelor pe care patronul Flavio Becca le are cu guvernul luxemburghez.
  • Comunicaţiile radio vor rămâne în World Tour şi sezonul viitor, deşi iniţial se vorbea că acestea vor fi eliminate. Uniunea Ciclistă Internaţională se afla în conflict cu mai multe formaţii din cauza acestei probleme, punctul maxim fiind atins în toamna anului trecut, atunci când mai mulţi rutieri au ameninţat că vor boicota Turul Beijingului şi Campionatele Mondiale de la Copenhaga, lucru care nu s-a mai întâmplat până la urmă.
  • Acum câteva zile, L’Equipe a publicat o statistică interesantă, cu numărul victoriilor obţinute de anumiţi rutieri până la vârsta de 22 de ani. Laurent Jalabert avea una, Sean Kelly două, iar Philippe Gilbert bifase cinci succese. Peter Sagan a adunat 34, în doar două sezoane şi jumătate petrecute la profesionişti. O performanţă cu adevărat incredibilă a ciclistului echipei Liquigas, care s-a impus în patru etape din Turul Elveţiei, după ce în luna mai a câştigat cinci runde în Turul Californiei. Următorul obiectiv: tricoul verde în Turul Franţei.

O scrisoare pierdută

Lance Armstrong este acuzat de dopaj, în mod oficial, de către Agenţia Anti-Doping din Statele Unite, care i-a interzis să participe în competiţiile de triatlon din perioada următoare. Cazul pare să fie unul stufos, dar nu spune nimic  nou, deşi trebuie să recunosc că unele lucruri din scrisoarea trimisă de USADA celor implicaţi sunt cel puţin ciudate şi merită dezbătute. Pe lângă american, în discuţie mai sunt aduşi Johan Bruyneel, antrenorul Pepe Marti şi doctorii Pedro Celaya, Luis Garcia del Moral şi Michele Ferrari. Cu excepţia lui Armstrong, toţi au cinci capete de acuzare: posesie de substanţe interzise, trafic de substanţe interzise, administrare de substanţe interzise, complicitate şi circumstanţe agravante. La Armstrong se adaugă utilizare de substanţe interzise (eritropoetină, testosteron, hormoni umani de creştere, sânge îmbunătăţit şi cortizon).

Practic, USADA susţine că din 1998 până în 2011, indiferent de echipă – US Postal, Discovery Channel, Astana sau RadioShack – s-a practicat un dopaj organizat, la care au luat parte cei menţionaţi mai sus, dar şi restul rutierilor. Întreaga afacere este numită Conspiraţia USPS, o conspiraţie ai cărei membri au continuat să aibă un rol şi după destrămarea lui Discovery Channel. Dacă se citeşte printre rânduri, asta înseamnă că nu doar în perioada în care Armstrong a concurat s-au folosit substanţe dopante, iar aici apare prima mea întrebare: vor fi acuzaţi şi alţi rutieri?

Potrivit USADA, mai mulţi ciclişti americani de la acele echipe au depus mărturie. Se ştiu clar doi dintre aceştia, Floyd Landis şi Tyler Hamilton, un posibil al treilea ar putea fi George Hincapie, însă lista se pare că este mai lungă. Armstrong a spus că totul este o minciună, iar cei care au dat declaraţii sunt anonimi, deoarece au ajuns la o înţelegere. Aici, USADA dă cu stângul în dreptul: susţine că vrea să cureţe sportul, dar îi apară pe cei care au greşit în mod repetat. Chiar dacă au oferit informaţii valoroase, nu văd de ce acest lucru i-ar absolvi de greşelile din trecut.

De asemenea,  sunt curios dacă şi ceilalţi rutieri, care nu au fost colegi cu Armstrong, însă au concurat pentru echipele respective, vor fi acuzaţi. Pentru că dacă nu se va întâmpla asta, atunci USADA greşeşte şi poate chiar ieşi prost din întreaga afacere, deoarece percepţia generală va fi că încearcă să doboare un singur om şi nu să cureţe sistemul. OK, Agenţia Anti-Doping din Statele Unite nu are jurisdicţie în Europa, dar dacă are dovezile despre care tot vorbeşte, atunci le poate pune la dispoziţia Agenţiei Mondiale Anti-Doping sau Federaţiilor Naţionale de Ciclism, care pot începe propria anchetă (un exemplu: Pepe Marti a colaborat, printre alţii, cu Alberto Contador).

În scrisoarea publicată de Washington Post, mai apare un lucru interesant: Lance Armstrong s-a dopat în perioada 2009-2010, cu EPO şi transfuzii sangvine. Asta mi se pare cel puţin ciudat: să înţeleg că la vremea respectivă nu erau puse la punct teste care să descopere substanţele interzise? Mai plauzibilă e o altă variantă: teste s-au efectuat, acestea au fost pozitive, dar au fost ascunse, deoarece toată lumea avea de câştigat. Rutierul, echipa, sponsorii şi organizatorii de curse.

În perioada revenirii, Armstorng a generat profituri de zeci de milioane de dolari. De ce nu a fost prins atunci, când aducea o grămadă de bani, şi nu acum, când este retras din activitate? E adevărat, asta nu s-ar fi întâmplat niciodată, dar USADA dă dovadă de o inocenţă vecină cu ipocrizia, pentru că lasă impresia că în afara celor şase care au fost acuzaţi, nimeni nu a mai fost implicat, vina pentru tot fiind exclusiv a acestora. Din contră, dacă există acele probe din 2009 şi 2010, atunci un întreg sistem ar trebui să fie pus la pământ.

Curios este că USADA încearcă să îl doboare pe american şi să îi retragă cele şapte triumfuri din Turul Franţei pe baza mărturiilor şi a presupuselor teste pozitive de acum câţiva ani, şi nu a celor din perioada 1999-2005. Asta va fi foarte greu, chiar dacă USADA susţine că probele sunt suficiente pentru a-l înfunda pe Armstrong. În plus, am senzaţia că tot acest caz nu se bazează atât pe utilizarea produselor de către fostul rutier, ci pe dopajul organizat de la echipele pe la care a trecut, continuând astfel pe drumul început de Jeff Novitzky, un drum închis la nivel legal, deoarece procuratura a renunţat la cazul respectiv, deoarece a admis că nu avea dovezi.

În fine, ar mai fi un subiect de dezbătut: ce se va întâmpla cu victoriile lui Armstrong în Turul Franţei? Îi vor fi luate? Şi dacă da, unde vor ajunge, la alţi ciclişti care au folosit substanţe dopante în acea perioadă? Uniunea Ciclistă Internaţională a declarat că nu ştia nimic despre ancheta desfăşurată de USADA, care nu a comunicat dovezile aflate în posesia sa. Chiar şi aşa, dacă se demonstrează că Lance Armstrong s-a dopat, ar fi o întreagă bătaie de cap refacerea unor clasamente care oricum nu ar avea nicio valoare pentru nimeni – ciclişti, fani, jurnalişti. În plus, îmi amintesc că Bjarne Riis, care a admis că s-a dopat, şi-a păstrat tricoul galben din 1996.

Dacă dovezile aduse de USADA sunt într-adevăr puternice, iar martorii au credibilitate, atunci mulţi pot fi traşi în jos: Lance Armstrong, Johan Bruyneel, UCI, plus alţi rutieri. Dacă nu, acţiunea Agenţiei Anti-Doping din Statele Unite riscă să lase impresia unei răzbunări personale, aşa cum a numit-o Armstrong, şi să fie doar o altă încercare ratată de a-l înfunda pe american. Să nu fiu înţeles greşit: nu îi iau apărarea, însă ceea ce a făcut USADA şi ce a menţionat în respectiva scrisoare dă senzaţia nu doar de subiectivism, dar şi de un caz oarecum neomogen, fără mari descoperiri, un caz asemănător cu un castel de cărţi, care ar putea pica la cea mai mică adiere de vânt.

Post Navigation