S-a întors “Spartacus”
În 2008, Fabian Cancellara a câştigat în premieră Milano-San Remo, la exact două săptămâni după ce s-a impus în Montepaschi Strade Bianche. Patru ani mai târziu, elveţianul a triumfat încă o dată pe străzile albe ale Toscanei şi le-a transmis un avertisment adversarilor săi din cursele de o zi: “Spartacus” a revenit.
După un 2011 dezamăgitor, cu doar un succes important – E3 Prijs Harelbeke – Cancellara şi-a regăsit motivaţia şi are o foame mare de succese. Primul din acest sezon a venit sâmbătă, după o nouă demonstraţie de forţă, chiar dacă nu la nivelul celor din clasicele pe pavate de acum doi ani. De altfel, rutierul lui RadioShack-Nissan nici nu şi-a propus ca acum să fie la 100%, dorind să atingă forma maximă pentru finalul lunii martie – începutul lui aprilie.
Istoria celei de-a şasea ediţii a Montepaschi Strade Bianche a fost scrisă în doar un minut: atât a trecut între atacul dat de Greg Van Avermaet pe ultima porţiune neasfaltată a zilei (unde drumul avea o pantă de 18%) şi accelerarea lui Fabian Cancellara, care s-a desprins înainte de coborâre şi a pornit într-un contratimp individual valonat, desfăşurat pe lungimea de aproximativ 12 kilometri. Pe lângă puterea dezvoltată pe şosea, el şi-a dominat adversarii şi la nivel mental, aceştia resemnându-se după câţiva kilometri şi mulţumindu-se să lupte pentru celelalte locuri de pe podium.
Astfel, elveţianul în vârstă de 30 de ani a ajuns la final cu peste 40 de secunde în faţa următorilor clasaţi – Maxim Iglinsky şi Oscar Gatto – şi şi-a trecut din nou numele pe lista învingătorilor din Montepaschi Strade Bianche. Un succes clar, ce a coincis cu prima victorie a lui RadioShack-Nissan în 2012, grupare care până acum câştigase doar ierarhia pe echipe în Turul Down Under, Turul Omanului şi Turul Andaluziei.
“Sunt foarte fericit pentru această victorie frumoasă. Strade Bianche este o cursă care creşte de la an la an şi oferă un traseu spectaculos. Echipa a avut o tactică bine pusă la punct şi totul a mers aşa cum am dorit. Montepaschi e asemănătoare cu Paris-Roubaix, iar asta înseamnă că trebuie să rămâi mereu în faţă. Nu am atacat propriu-zis pe ultima căţărare, ci doar am decis să nu mă opresc şi să merg în regim de contratimp. Motivul: am vrut să am un avans mare în Siena, din cauza străzilor de acolo, care sunt abrupte. Astăzi m-am impus pentru că sunt la 100% din punct de vedere mental”, a spus după cursă Cancellara, care i-a dedicat succesul unchiului său, decedat în urmă cu câteva zile.
În final, nu trebuie uitată contribuţia extrem de importantă pe care Daniele Bennati a avut-o la victoria elveţianului: ciclistul italian a atacat cu mai puţin de 40 de kilometri înainte de sosire, forţându-i pe rutierii lui BMC – Alessandro Ballan şi Greg Van Avermaet – să îşi consume energia pentru a-l prinde. Deşi nu se poate compara cu alte echipe de clasice (BMC, Garmin-Barracuda), RadioShack-Nissan îi oferă lui Fabian Cancellara mai multă variante decât a avut în 2011, la Leopard-Trek, şi ar putea fi factorul decisiv pentru noi triumfuri ale acestuia în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix.
