Pe scurt
- Organizatorii Turului Franţei au mai adăugat cinci kilometri de contratimp individual. Directorul tehnic al ASO, a inspectat etapele a 9-a şi a 19-a, ajungând la concluzia că traseul iniţial trebuie modificat. În aceste condiţii, ediţia din această vară a Marii Bucle va avea 101,5 kilometri de contratimp individual, iar misiunea lui Andy Schleck a devenit dintr-o dată şi mai dificilă.
- Geert Van Bondt, managerul lui Garmin-Barracuda, este de părere că Johan Van Summeren poate câştiga Turul Flandrei anul acesta. Fost câştigător al Gent-Wevelgem, belgianul în vârstă de 41 de ani a spus acest lucru într-o declaraţie acordată cotidianului Het Nieuwsblad după prima clasică a sezonului. Învingător sezonul trecut în Paris-Roubaix, Van Summeren nu a concurat niciodată în Turul Flandrei.
- Chris Froome va rata Paris-Nisa, din cauza unei infecţii contractate în Turul Algarve. Britanicul nu şi-a revenit complet de pe urma acelei afecţiuni, iar doctorul lui Sky, Richard Freeman, i-a recomandat să mai stea o perioadă în afara curselor. El va fi înlocuit de spaniolul Xabier Zandio.
- Ziarul danez BT a publicat declaraţia unei surse anonime, potrivit căreia Alberto Contdor nu va mai semna cu Saxo Bank atunci când îi va expira suspendarea. Motivele ar fi trei la număr: ibericul este nemulţumit de calitatea echipei pe care a avut-o în Turul Franţei din 2011, nu este de acord cu faptul că Bjarne Riis conduce gruparea cu foarte multă autoritate şi e deranjat că managerul lui Saxo Bank i-a impus un regim alimentar din care lipsesc gogoşile. În aceste condiţii, Movistar este mare favorită să obţină semnătura lui Contador în august.